First love {Yoonmin}

Capitolul 3

Autor pov.

În secunda următoare Yoongi devine alb ca varul la față și ochi i se umple de lacrimi fierbinții.

Yoongi pov.

'Huh? C-ce? P-plâng?' spune în timp ce își duce mâna spre fața.

În secunda următoare își puse gluga în cap și se ridică se la masă și fuge la baie.

Mă uitam în oglindă în timp ce lacrimile încă curgeau pe obrajii mei.

"Ce? J-Jimin? Nu, nu poate fi adevărat.
Nu e adevărat. Nu e.Dar dacă e."

"E-e vina mea. A mea. Dacă nu iaș fi spus ieri să o facă, totul ar fi diferit.
Dacă nu aș fi fost un laș, dacă iaș fi spus, doar... dacă.
Dar am fost un laș, mia fost.. f-frică de ce ar spune lumea, de criticile altora, dacă mi-aș fi ascultat inima, inima asta idioată. Dacă iaș fi spus ca îl iubesc... dar nu am făcut-o am ales să îl rănesc în loc să il protejez.
E...e prea târziu, e prea târziu să îți spun că țin la tine, să îți spun că nu contează cum arăți pe dinafară pentru că ești frumos pe dinauntru."

Se aude ușa de la baie deschizându-se
" Yoongi ce ai ești bine?" Spune unul dintre colegi.

"Nu, mie un pic rău. O sa merg acasă."

"Bine, ai grije, nu uita sa iei o umbrelă ca plouă."

Mergeam pe străzile goale, ude de la ploaia care curgea din cer, ca și lacrimile din ochiul omului.
Simțeam o durere în piept ne mai simțită, lacrimile curgând pe obrajii roșii, amestecându-se cu lacrimile cerului. Nu vroiam sa merg acasă, nu vroiam sa vad pe nimeni și nimic, singur... vroiam sa stau singur în ploaia care imi ascundea lacrimile.

Stăteam pe banca udă și veche cu capul lăsat pe spate, nu mai vroiam să trăiesc, vroiam să fiu cu el, haa..ce glumă bună, no să fiu niciodată cu el, el a fost prea bun pentru lumea asta, eu sunt un monstru deghizat într-o fața drăguță.

"Cum o să trăiască eu așa..."

Prezent...

Jimin pov.

Am ajuns la facultatea mult visată, mă dau jos din mașină, îmi iau bagajele din mașină și urc spre camera mea 107,am auzit ca o sa am un coleg de cameră.
Ajuns în fața camerei aud un plâns oare să fie colegul meu de camera.
Pun mana pe clanță și deschid ușa.
Erau sticle de bere pe podea și lângă pat era băiatul care plângea, stătea cu capul lăsat pe spate pe marginea patului.

În secunda următoare inima mi se strânge și coboară în stomac, era el, cel care mia distrus odata viață Yoongi.

Se ridică de pe podea și vine spre mine[inima îmi tremura în mine, mă așteptam la orice la pumni, jigniri orice], mă trântește de ușe și își pune mâna la gâtul meu.

"Cine ești?" spune în timp ce își șterge lacrimile.
Ce? Nu își amintește cine sunt.
"E-eu sunt noul coleg de cameră!"
"Aa tu erai, scuze. Uite ăla e patul tău." spune în timp ce arata cu degetul spre patul din stânga.

Mă așez pe pat, urmărindui fiecare mișcare, oare de ce plângea.

"H-hei pot să te întreb ceva, dacă nu te deranjează?"
"... Sigur."
"De ce plângeai?"
"Nu e treaba ta de ce plângeam eu."

Haa nu sa prea schimbat, are tot acel caracter neprietenos.
Poate am atins o coarda subțire mai înainte dar nu-mi da pace gândul.

Mă ridic din pat și incep să îmi despachetez bagajele fiind multe.
După două ore am terminat, mă uit în jur și văd ce mizerie era, cam multă mai ales ca doar de ieri au început persoanele sa vine la cămin.
Ridic sticlele de bere de pe jos când Yoongi mă prinde de încheietura.

"Doar lasă-le." spune el fiind întins pe pat.
"Nu, no să le las așa aruncate pe jos, nu vezi ce mizerie e aici, zici că e coteț de porci." spun enervandu-mă un pic fiind obosit.
"...B-bine, fă ce vrei"
"Bine"

Îmi continui treaba, imi timp ce el a adormit în acest timp.
După o alta oră lunga de treaba am terminat.
Ha în sfârșit pot sa ma odihnesc.
Vrea sa ma pun în pat dar mă opresc lângă patul lui,mă pun în genunchi uitându-mă la fața lui.

Ești așa de frumos, nici nu âți dai seama cât de calm arăți acum, totul se simte ca și cum nu sa întâmplat, atâta timp cât am încercat sa te uit, dar nu am reușit. Gândul că ești fericit și fără mine, că poate nici nu teai întrebat unde am plecat, cum sunt sau cum am fost, mă doare să ști că doare rău gândul că ai iubit alte persoane și nu ai putut să mă iubești pe mine, chiar dacă știam că mă urai din tot sufletul, unul din motivele din care am vrut să îmi pun capăt chinuinței a fost gândul ca o să ai o persoană care o so iubești, o persoană cu care o să te trezești în fiecare dimineață și o să îi spui te iubesc. Poate ai avut persoana în timp ce am fost plecat, îmi pare rău că nu am fost o fată drăguță ca cele care erau mereu pe lângă tine, poate dacă eram aș fi putut să îți spun ce simțeam și încă cred că încă simt, după atâta timp încă cred ca te... te iubesc,imi pare rău... iubirea mea.
În timpul ăsta o lacrimă cade pe podeaua rece.

Două bătăi se aud în ușe, îmi șterg lacrimile și merg sa văd cine e.
E o.. fată?!
Deschid ușa și mă uit la ea era micuța și drăguță cu părul blond și ochi verzi.

Hello am revenit scuze că nu am mai postat nimic, dar am avut niște probleme(știu ca nu ii pasa nimănui dar bunica mea a murit)a fost o perioadă mai grea și am avut un blocaj rău, sora mea a încercat sa ma ajute dar nimic, acum sunt la bunicu și mia venit inspirația.
Și cartea asta nu e prea citita și mie așa într-un fel frica ca nu este scrisa bine, mă gândesc dacă să continui sau nu, dar chiar vreau pentru ca îmi place,o să fie și ziua de nașterea a mea și a surori mele mâine, am multe pe cap dar nu contează o sa încerc sa postez mai des, scuze înca o data pentru inactivitate✌🏼🥰.

~enjoy~