"Tot ce vroiam era să plâng în brațele mamei, dar ea nici nu știe, nu știe nimic din cele întâmplate în aceștia 4 ani de când sunt bătut zilnic la școală, mama care îmi ura în fiecare zi*să te distrezi la școală*,dar eu eram distracția altora, amuza...
După acea întâmplare, am sunat-o doar o dată, dar nu pentru ca mi sa întâmplat ceva rău,nu, am sunat-o pentru ca eram fericit, pentru prima data în ultimii 4 ani de zile am fost fericit, pentru ca eu cu mama ne-am mutat la iubitul ei în Seoul. Viața mea sa schimbat, în bine.In doar 6 luni de când ne-am mutat, mi-am făcut mulți prietenii, am început să merg la sală,și am uitat de cele întâmplate în trecut. Am dat uitării, vreau sa merg mai departe sa încep o nouă viața. Dar încă sunt puțin trist, încă mai simt ceva pentru cel care mia făcut viata un iad, dar încetul cu încetul sper ca n-o sa mai simt nimic, și ma bucur ca nu o să-l mai vad vreo dată.
Mama este la fel de fericita pentru ca domnul Kang (nu am știut alt nume sa pun 🤷🏻♀️) a cerut-o în căsătorie, și nunta va avea loc peste 7 luni sunt asa de fericit și recunoscător pentru tot. Cel mai recunoscător sunt doamnei care mă salvat, ea ma făcut sa îmi deschid ochii, ma făcut sa înțeleg ca răzbunarea nu aduce fericirea și pacea în suflet. Mă făcut sa îmi dau seama cine sunt, și ce sunt, acum când ma uit în oglinda nu mai vad un monstru, ci ma vad pe mine,nu am cum sa i mulțumesc, a făcut atâtea pentru mine și eu n-am cuvinte sa ii mulțumesc.
Ma ascultat atunci când am sunat, ma făcut sa ma simt...om. Sunt așa de fericit.
În urmă cu 1 an...
Ne-am mutat de 2 ani și totul este perfect, la școală am o mulțime de prieteni, și ma simt fericit și iubit, mama și domnul Kang au o căsnicie fericită, și totuși de doi ani nu am mai sunat-o pe cea care ma salvat, oare ce face, cum se simte,oare e bine. Dar încă nu mi-am dat seama de ce mi se păreau asa de cunoscuți ochii ei negri ca noaptea, și fata ei îmi aduce aminte de cineva, dar de cine?
Stăteam pe canapea din living liniștit, aud cum mama ma striga la masă, răspund cu vin imediat. Ma ridic de pe canapea și mă duc în bucătărie. Ajuns acolo o vad pe mama stand la masă așteptandu-mă.
"Fiule, te-ai decis la ce facultate vei merge?" "Da, la universitate de arte.Dar mai este un an pana termin liceul." Spun în timp ce ma așez la masă. "Știu, dar e mai bine sa te gândești din timp." "Știu, mamă." "Bine, hai și mănâncă."Spune mama și îmi ciufuleste parul. Eram fericit, cel mai fericit.
Prezent...
Jimin pov
Mă trezesc, cu zâmbetul pe buze, cu gândul ca azi o sa încep facultatea, cu gândul ca o sa îmi fac prieteni noi, dar îmi era și frica ca nu o sa ma integrez. Când am ajuns în Seoul am fost primit la școală cu drag, dar nu mai sunt la școală, acum sunt la facultate. Am foarte multe emoții. Merg la baie și îmi fac rutina.
Îmbrăcămintea lui Jimin :
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cobor la masă, acolo era mama cu tata vorbind despre cămin în care o sa stau începând de azi.
"Neața dragule, te-ai trezit? " "Da, aproape nu am dormit." "De ce?" "Am emoții, daca nu o sa îmi fac prietenii?." "Cum sa nu îți faci prieteni daca esti asa de drăguț, uitate la tine." "Nu știu ce sa zic." "O sa fi bine îți zic eu,acum haide și mănâncă, imediat trebuie sa plecam." "Bine." Spun cu obraji plini de mâncare.
Termin de mâncat și merg să aștept la mașină, până vine mama și tata,... da tata, acum câtva timp am vorbit și a spus ca pot sa îi spun tată dacă vreau, pentru ca mă vede ca pe fiul lui și nu contează ca nu avem același sânge și ma susține, M-am bucurat pentru ca și eu simțeam la fel, am găsit fericire, susținere, și a reușit să aducă înapoi zâmbetul pe buzele mamei. Este tot ce am nevoie. Pierdut în gânduri nici nu am auzit când mă striga mama.
"Jiminn!!" "A-ah da ce e?" "Cum adică ce e? urcă în mașină. " "okey, scuze." spun în timp ce îmi las ușor capul în jos de jenă
Am pornit spre focultate, 'totul este bine' îmi tot repetam în minte.
În urmă cu 3 ani...
Yoongi pov.
Eram în clasă și așteptam în liniște să înceapă orele, mă simțeam prost mă tot gândeam la Jimin, nu a venit de 2 zile la școală.
Author pov.
[doi colegi din clasă] "(în șoaptă) Hei ști ce am auzit... că Jimin urâtul ăla din clasa noastra sa sinucis." "Ce, serios?" "Da, mă, mia spus un prieten ca la văzut pe marginea unui pod." "Ha o merită, oricum nimeni nu îi va duce lipsa." "Ai dreptate, ce idiot."
Helo după multă vreme sora mea ma convins sa continui de scris cartea ,și scuze că o durat atâta timp. Sper să vă placă acest capitol și sper ca modul în care e scrisa nu e rău. 💖😘.
