First love {Yoonmin}

Capitolul 1

În urmă cu 3 ani...

Mă trezesc din cauza alarmei care mă atenționează ca o sa înceapă iadul cum îl numesc eu, sau școala.

Mă ridic din pat cu greu din cauza rănilor care le aveam de ieri.
Mă opresc în fața oglinzi de la baie, nu eram eu cel din oglinda,era un monstru creat de standardele sociale, care spun ca dacă nu ai bani ești un nimic, dacă nu arăți perfect ca manechinele nu meriți sa primești iubire.
Așa era viața, crudă și rea.

Și da, nu eram perfect, aș putea spune mai bine imperfect.Viața mea era un total dezastru ,tata ma părăsit la 15 ani când a aflat ca sunt gay, și mama e mereu deprimată. Sunt bătut în fiecare zi la școală de cei cu bani care se cred mai buni ca alți.
Eu eram urât, nu.... hidos. Eram gras, purtam ochelari, eram definiția imperfecțiuni.

Îmi fac rutina și cobor jos la masă.
Cobor scările și o vad pe mama la masă așteptandu-mă, era... fericită?

"Bună dragule."
" Bună." Spun în timp ce mă așez la masă.
"Am o veste importanta sa îți spun."
"Ce este?"
"Jimin, au trecut 2 ani de la plecarea tatălui tău, și tu ai 17 ani. Ha și... am pe cineva."
"... Mă bucur pentru tine, nu o sa ma împotrivesc cât timp ești fericita, bine?"
"Mă bucur sa aud asta."
"O să plec acum."
"Bine"

Mă plimbam de străzile goale cu frica de ce se va întâmpla cand o sa întru pe ușile mari ale școli.
Mă opresc in fața porți pentru o secundă și intru.
Holul era plin cu copii fericiți nu ca mine.
Mă îndreptăm în spre clasa mea,dar sunt oprit de cineva care și-a pus mâna pe umărul meu, îmi întorc capul și l-am văzut, l-am văzut pe cel care mi-a făcut viața un iad timp de 4 ani, cel ce a întors toată școală împotriva mea. Era acolo în spatele meu cu cei doi prieteni ai lui.

"Unde mergi? Deja ai un nou client, credeam ca îți ajunge  unul pe zi, da vad ca ești o curva mai mare decat ma așteptam. Nu înțeleg cum cineva ar plăti pentru tine, eu unul nu te-aș fute nici pe gratis."Spune cel cu părului negru (Yoongi) , râzând cu prietenii lui.

Îmi las capul în jos din cauza ca aveam lacrimi în ochii care încercam din răsputeri sa nu le dau drumul pe obraji mei.
În secunda următoare sunt pe podeaua rece a școli, cu o durere insuportabilă în jurul stomacului din cauza pumnului primit,încă o dată
și încă o dată, simt cum durerea acea insuportabilă nu dispărea.
Auzeam râsetele cel trei,și a celor de pe hol.
Ii imploram sa se oprească dar nu, nu se opreau continuau să mă lovească cu pumnii și picioarele. Lacrimile mele nu se opreau din a curge pe obrajii mei.
Yoongi mă prinde de față forțând-mă să mă uit în ochii lui, încercăm să îmi opresc lacrimile, să îmi spun ca nu merită să plâng pentru el.

"Dece nu faci o favoare întregi lumi și
dispari, o tărâtură ca tine nu merită să respire."spune cu un rânjet ciudat pe față. Prieteni lui începând să râdă (prieteni lui sunt Jungkook și Taehyung).

Mă trântește de podea și incep să plâng, acum idea de a-mi pune capăt zilelor nu mai era asa de rea,nimeni nu mi-ar simți lipsa, ar fi momentul potrivit acum ca mama și-a găsit pe cineva care sa o facă fericită.
Mă ridic de pe podea, simțind cum durerea mă distruge.
Ies din școală și mă îndrept spre podul la care obișnuiam eu să merg când eram trist. Mă urc pe marginea podului și mă așez pe el.
Durerea din stomac era suportabilă, dar cea din piept mă distrugea, durerea din suflet. Tot ce vroiam era să plâng în brațele mamei, dar ea nici nu știe, nu știe nimic din cele întâmplate în aceștia 4 ani de când sunt bătut zilnic la școală, mama care îmi ura în fiecare zi*să te distrezi la școală*,dar eu eram distracția altora, amuzamentul altora.

O lacrimă mi se scurse pe obraji roși de la plans.
Mă ridic în picioare, îmi închid ochii, simțeam vântul cum îmi trecea prin pletele mele brunete.
Pentru prima data simțeam că fac alegerea bună, mă simțeam liber să fac ce vreau cu viața mea, și dacă mai aveam câteva minute din ea.
Mă aplec mai spre margine și când să mă arunc, simt că nu pot să cad.
În secunda următoare sunt tras de pe margine, căzând amândoi la pământ.

Dar cine?

Îmi întorc privirea și vad o femeie eleganta și frumoasă foarte frumoasă.
Mă strânge în brațe cu grija, incerc să îmi țin lacrimile dar nu pot, încep sa plâng în hohote.

"Dece? Dece ai vrut să faci asa ceva.
"...."Nu răspundeam, nu puteam din cauza lacrimilor fierbinți, simțeam ca eram din nou prins într-o cușcă, nu mai simțeam libertatea.
"Ce ți sa întâmplat?"
"... N-nimic"
"Dacă nu ți sa întâmplat nimic, dece erai pe marginea podului?"
Vocea ei era asa de dulce mă liniștea, mă opresc din plâns, pentru a mă uita în ochii ei, acesti ochii negri erau atât de cunoscuți.
"... V-vroiam să îmi fac viața m-mai ușoară."
"Așa nu îți faci viața mai ușoară, așa le faci viața celor care te iubesc mai grea."
"Nimănui nui pasă de mine."
"Ba da, mie, mie îmi pasă."
"S-serios?"
"Da, îmi pasă de tine" Spune și mă ea din nou in brațe.
"De ce? De ce ți-ar pasă de cineva ca mine, sunt un monstru."
"Ce? Nui adevărat nu ești un mostru, cine ți-a spus așa ceva?
" N-nimeni "Spun și îmi las capul în jos.
"Dacă nu ți-ar fi spus nimeni nimic, dece ai spuns ca ești un monstru?"
"P-pentru ca sunt hidos" Spun și încep sa plâng din nou, lăsându-mi capul in jos.
Ea îmi ea fața în mâinile ei mici și fine, făcându-mă să mă uit în ochii ei.
"Nu ești hidos, ești superb și minunat. Nu tu ești monstrul aici ci cei care te-au făcut sa ajungi în felul asta, ai înțeles?"
"D-da"
"Bine acum haide, o să îți cumpăr o cafea și o să îmi mai povestești totul, bine?"
"Bine" Spun și mă ridic de pe jos.
Am ajuns la cafenea și am început sa ii povestesc tot ce sa întâmplat în acești 4 ani, dar nu iam spus numele celor 3.
Am vorbit și ma făcut sa înțeleg că am și eu rostul meu în viața și să nu îmi mai pese de jignirile celor din jurul meu.
Să mă iubesc asa cum sunt și dacă sunt imperfect.
Mi-a spun sa o sun de fiecare dată când sunt trist.
Sper să nu fie nevoie sa o sun în fiecare zi.

Hey sper ca v-o plăcut🤗🤗🤗, am scris la el 1204 de cuvinte, i mult ca eu de obicei scriu de 700 . 💖💖
Nu știu cât de originală este ideea, dar am încercat.😍🥺🤗

~Enjoy~