Înotăm în disperarea albastră a mărilor închise,
respirăm atunci când toate visele ne sunt cuprinse
în rugina lanțurilor de care cuvintele ne stau prinse,
libertatea ne regăsește în uitare din punctul de plecare.
Toate terminațiile nervoase ale degetelor îmi adunau ploile asimptomatice, cu două săptămâni înainte de prima veselie corcodușii înfloriți își aruncau dezveliți parfumul dezinvolturii în umărul tău, apoi s-au veștejit petalele, cerul era stacojiu și într-un târziu m-ai sunat și tu să mă întrebi despre albinele stupului cenușiu, însă nu am mai apucat să îți răspund căci m-au năpăstuit zorile.
Cântecele păsărilor se mai aud uneori între nori de mai jos căci aceia de sus fug atunci când tu vrei să urci pe ei în forță, simplitatea păstrează vibrația secundelor în a vieții torță, lalele de aprilie și-au dat ultima suflare și cele de mai și-au prăjit petalele prea mult în soarele viselor, până și glicina își aruncă florile mov pe cimentul rece din fața casa tale, iar abandonezi toate proiectele și te complaci să trăiești în uitarea tuturor uitărilor neuitate.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
