Supremele

ÎN CARNE ȘI OASE

Nu există început fără sfârșit , au spus ei , dar nu s-au gândit dacă într-adevăr merită să fi dezastrul năucitor al multor etape din viața ta și a celor din jur .

Încercăm a ne pierde în mulțime realizând că noi suntem mulțimea . Nu este îndeajuns să reziști tentațiilor de nemuritor , acum trăiești a le experimenta pe ale celor de care îți băteai joc . Mergi simțind egoismul și agonia pe care tu le-ai arătat fără a te gândi .

Viața nu poate fi una dulce decât dacă nu îți presări tu zahărul în ea , dar pentru Katherina zdruncinătura primită este mai mult decât o pedeapsă , este totul sau nimic .

Ultima zi de vară nu pare ca fiind ultima , tunete și fulgere se abat în ciuda faptului că meteorologul a prezis o zi toridă .
Pe o străduță îngustă un suflet pierdut își plimbă tălpile pe asfaltul crăpat și umed . Kat nu le poate simți . Picăturile de apă trec prin stafie lăsând în urmă dezastre . O parte de străduță fiind inundată . Clădirile vechi pe jumătate complete de la trecerea anilor se clatină .

Ea merge cu capul în față . Tunetele încep să-i străpungă urechile . Fulgerele apar din ce în ce mai mult și nu se mai opresc . Cele două forțe se gândesc a se uni pentru a intimida suprema , nu funcționează . Mai în josul străzii se află un copăcel , iar lângă acel copăcel se află o căsuță înghesuită și dărăpănată . Pe coșul casei iese fum , pesemne că mama și copilul încă se mai află acolo , înainte de evacuarea lor . Mâine e întâi septembrie , atunci două suflete bune își vor pierde casa alăturându-se ei , pe străzi .

Katherina se așează pe bucata de bordură cu palmele sprijinite de obraji lăsând capul în jos . O baltă mică de ploaie s-a format în urma norilor transfigurați în apogeul amărâtei stafii . Prin ea se oglindește cerul senin , o lume total diferită față de cea de afară .

Pe ușa cărămizie zgâriată de pisici , iese din casă târând un sac de gunoi un băiețel de nici zece ani . Când se apropie de tomberon , un trăsnet puternic îl înspăimântă . Fuge lăsând sacul să cadă împrăștiindu-se . Se freacă puțin la ochi pășind încet până la sac numai să-l arunce odată . Întoarce privirea . I se pare că vede o fată stând pe marginea trotuarului .

Băiețelul ― Hei , hei ! tu fata cu părul negru , de ce stai acolo ? N-ai unde să te duci ? întrebă copilul înduioșat .

Perspectiva Katherinei

Îmi ies din minți . Simt că nu mai pot . Până la urmă "roata" asta mișcătoare tot o să se ducă dracu' iar eu tot pe blestematul ăsta de pământ rămân .

Băiețelul ― Fata cu părul negru , hai la mine , vino aici !

Cumva ăsta micu la mine se referă ? se îngândurează Kat .

Băiețelul ― Hai ! că după o se ne certe mama pe amândoi că am răcit .

Katherina ― Aolo ! nu se mai duce ăsta de pe capul meu ? ai înțepenit acolo mă ?

Băiețelul ― Nu ! te rog , vino !

Mi-am închis ochii preț de câteva secunde iar când i-am deschis nu-mi venea a crede ! m-am uitat în balta din fața mea văzându-mi chipul . Îmi pipăiam pielea feței . Simțeam tot . Buzele-mi sunt puțin crăpate , obraji parcă sunt calzi , părul meu vâlvoi este purtat de vânt . Atunci a început . Dintr-o dată eram udă leoarcă . M-am ridicat în picioare și-am luat în brațe băiatul cel mic .

Katherina ― Nu ai idee de cât de fericită sunt , spun dându-i drumu' băiatului și înălțându-mă către cer .

****************************