O vara obisnuita?....As vrea eu. Nimic nu mai e normal in viata mea de cand m-am mutat din oras. Chiar si parintii mei imi ascund ceva...despre noul oras...
Am uitat sa ma prezint: Sunt Belle, o fata aparent normala care tocmai a terminat clasa a VI-a si a fost nevoita sa se mute din orasul natal. Motivul? Totul s-a intamplat din cauza unei pizza. Mda....deci pot spune ca o pizza a reusit sa.mi schimbe total viata. Interesant, nu? Ca sa fiu si mai inteleasa, mama mea lucra la cea mai buna pizzerie din oras, ceea ce era super tare pentru ca de fiecare data cand treceam pe acolo mama ne facea rost de o pizza gratis pentru fiecare. Asta s-a intamplat pana intr-o zi de vineri 13. Ironic, nu? Da....pai nu pot spune ca numarul 13 mi-a adus prea mult noroc in viata. Deci, era vineri iar mama mea avea progamul mai scurt. Restaurantul era plin de oameni flamanzi care cereau din 5 in 5 minute cate ceva (spun asta pentru ca ma aflam acolo in acea zi). Mama mea era de-a dreptul doborata de comenzi, ceea ce a facut.o sa uite de o pizza care statea in cuptor deja de prea mult timp. Pizza aia afurisita nu doar ca a dat foc intregii pizzerii, ci si jobului mamei si sansei noastre de a mai ramane in orasul ala. Altfel spus, pizza aia a dat foc restaurantului, lucru care a facut sa porneasca alarma care, sa fiu sincera, seamama mai mult a sunetul scos de o foca in travaliu decat a o alarma normala. Alarma asta groaznica a declansat agitatie si panica. Oamenii infometati din resturant s-au transformat in niste zombii disperati sa isi salveze vietile. Toata lumea se calca in picioare, tipau unii la alti, iar unii chiar s-au luat la bataie. Toate doar pentru a ajunge la usa principala. Din fericire, eu si mama am iesit pe usa de urgenta, fiind astfel scutiti de valul de zombii ucigasi care inca se imbulzeau pe usa de doua persoane.
Pana sa ajunga pompierii din resturant mai ramasesera doar praf si pulberi.
Cum ne-a schimbat asta viata? Simplu. Mama mea si-a pierdut jobul, iar cu salariul tatalui meu de exterminator nu am reusit sa mai platim chiria apartamentului nostru. O saptamana mai tarziu ne aflam toti trei inghesuiti in masina pe drum spre un oras, care nici macar nu se poate numi oras. E ca un sat micut unde au fost construite cateva cladiri. Nu asta e lucrul groaznic. Partea cea mai proasta e ca o sa fim nevoiti sa stam la bunici pana vom strange destui bani pentru a plati chiria unui apartament decent.
Drumul a durat doar o ora,insa masina noastra are incredibilul talent de a transforma o ora in vreo 10 ani de chin. Pe langa asta, a mai trebuit sa-l suport si pe tata, care tot drumul a fredonat melodii ale lui Elton John si pe mama, care se isteriza incercand sa gaseasca un job intr-un ziar. Dar in sfarsit soseaua s-a sfarsit, anuntand ca ajunsesem.
