Intr-un sfarsit am ajuns in orasul in care se presupunea ca vom locui de acum in colo. Cum arata acest "oras"? Nu cred ca pot descrie....Strazile inguste, blocurile inghesuite si magazinele abandonate il faceau sa para si mai straniu decat era. Totul era atat de pustiu si lipsit de viata. Locul asta imi dadea o stare de neliniste ce persista. Doar cativa pusti mai colindau strazile holbandu-se la noi de parca am fi o noua specie umana, de paraca am fi niste roboti inalt specializati cu aparaturi sofisticate. Stiu ca sunt inapoiati cand vine vorba de tehnologie si moda, dar ma asteptam ca macar sa fi vazut o masina. Am continuat sa inaintam cu o viteza de 10 km/h, ceea ce facea calatoria asta si mai lunga.
"Tata, nu poti mari putin viteza? Daca nu, vom ajunge la casa bunicilor maine."
"E restrictie de viteza, Bella. Nu am voie sa depasesc 10 km/h" imi raspunde tata artagos.
Ce fel de oras mai e si asta?? Cei de aici chiar nu stiu ce inseamna sa-ti traiesti viata. 10 km/h?!? Cred ca in curand aveam sa cobor din masina si s-o iau pe jos; oricum as fi ajuns mai repede.
Am trecut pe langa o groapa de gunoi si, desi toate geamurile erau inchise, un miros dezgustator a patruns in masina, facandu-ma sa gem oripilata. Mi-am acoperit fata cu un șal si am privit pe geam spre locul acela care mirosea a mortaciune. Totul arata apocaliptic, ceea ce a facut ca sute fluturasi sa se cuibareasca in burta mea. Doi caini dadeau tarcoale resturilor de gunoi; insa, chestia care m-a facut sa tresar era faptul ca aveau boturile patate de sange. Sange?! In orasul asta sunt animale canibale??? Deja imi vine sa vomit doar la gandul ca va trebui sa ocolesc toate creaturile de aici de fiecare data cand voi vrea sa ies afara. Nu stiu cum o sa supravietuiesc; nici macar nu stiu cum reusesc oamenii de aici sa reziste. Oare or fi si ei canibali?? Ganduri infricosatoare imi impanzesc mintea.
"Cat mai avem pana ajungem???" intreb eu in speranta de a ne grabi putin
"Bella, nu ma sacai, te rog mult de tot!" izbucneste tata deja depasit de nervi
"Bella, draga mea, am mai vorbit despre asta; casa este in celalalt capat al orasului. Nu mai avem mult, insa avem nevoie ca tu sa ai rabdare si sa nu ne bati la cap din 5 in 5 minute. Asa ca te rog stai linistita!" spune mama incercand sa para calma, insa vena de pe frunte, care statea sa-i explodeze, trada starea ei.
......................................................
Am mai postat un capitol...sper sa va placa. Scuzati greselile doar ca n-am mai apucat sa corectez. Maine voi posta continuarea cartii, pana atunci va urez noapte buna!
