Parcă nu îți pasă de ce zic alții de tine ... când îți spuneam ca să nu ne vadă nimeni spuneai că nu e nici o problemă ... și acum ce? Parcă nu te-a interesat de gura lumii . Așa deodată ți-a venit să îi bagi în seama pe oamenii răi ... Pe ei îi asculți când vorbesc de rău , dar sufletul meu care e lângă urechea ta și îți șoptește doar ca tu să auzi că te iubesc de ce îl ignori? De ce nu înțelegi că sufletul meu e lângă tine și vrea ca și trupul să fie în brațele tale? Doamne cum te pot iubi... de atâta timp nu te-am mai luat în brațe și tot de atâta timp te iubesc parcă și mai mult...
Îmi e dor...
Doamne cum mă pot gândi la asta când ce? Îmi caut părinții care cică au avut un accident. Știu că îl iubesc. Asta știu și îmi dă putere pentru ce se va întâmpla. Chiar oare ce se va întâmpla?
În fața casei mele erau o mulțime de oameni, foarte greu mi-am făcut loc printre ei ca sa ajung la ușa de la intrare.
Cum am pășit înăuntru am văzut două coșciuguri cu părinții mei în ele , înconjurate de câțiva oameni care nu le-am dat importanță. M-am apropiat de centrul camerei între cei doi oamenii pe care obișnuiam să le spun mamă și tată dar care acum nu mai mă pot auzi. Toate privirile sunt ațintite asupra mea , fără să le dau importantă cad în genunchi și izbucnesc în lacrimi.
Am plâns mult timp așa, cu mâinile așezate pe genunchi și privirea spre ele, am plâns până am rămas fără lacrimi. Mă simt atât de neputincioasă. Nu vreau ca mami și tati să plece... Să mă lase singură în lumea asta rea...
O persoană m-a ridicat de jos când a văzut că m-am mai potolit și m-a strâns tare în brațe, atât de binevenită a fost îmbrățișarea că parcă îmi lua bucăți din durerea care îmi apasă sufletul. Când m-am dat seama cine era, mi-am dat seama după felul cum respiră, era el , cel pe care îl iubesc, chiar e el. M-am uitat repede la ochii lui, erau roșii de la plâns. O fi plâns pentru mine? De unde o fi aflat de moartea părinților mei? Aaa... stai colega mea de bancă a fost cu el în clasă... doamne ce dor mi-a fost de el, de îmbrățișările lui... păcat că a trebuit să pățesc așa ceva ca să mai ajung în brațele lui.
- Mulțumesc că ești aici... ( l-aş alinta cum îi spuneam mai demult "ursuleț" , dar nu am curaj poate îl supăr)
- Da...
I-am dat drumul , i-am mai mulțumit o dată făcând un semn cu capul și m-am îndreptat spre cosciugul mamei. Vezi mamă, ăsta e băiatul de care sunt îndrăgostită, cel de care ai bănuit dar nu ai aflat niciodată și poate ție trebuia să îți spun despre el , faptul că el mi-a dat speranțe și când i-am zis că îl iubesc... m-a durut și m-am închis în mine. Un război s-a dat și se dă în continuare în mintea mea pentru băiatul ăsta. Cu război sau fără tot ce știu e că îl iubesc.
