Puterea renuntarii

Incantat de cunostinta.

In acel moment intra o tanara, simpatica la prima vedere si care reusi sa-i intrerupa ocupatia lui Mark timp de cateva secunde. Aceasta avea parul de un blond-castaniu, culoarea alunului, mai exact. Ochii erau, de asemenea, caprui, dar aveau o stralucire misterioasa. Era imbracata cu un tricou bleu-marin cu un cap de mort, prins intr-o fusta medie, creata, de culoare crem, iar in picioare avea o pereche de sandale joase, negre. Bineinteles, detalii pe care Mark nu le-a observat initial.

-Ma scuzati! Nu stiam ca nu este doctorul in cabinet...

Mark o privea mirat, putin amuzat si intrigat. Dupa ce se sprijini cu cotul de coada mopului, se hotara sa lamureasca situatia.

-Buna ziua! Eu sunt doctorul...

-Oh, imi pare rau! Stiti...nu aveati nicio uniforma si...chiar imi pare rau; spuse aceasta in timp ce inainta cativa pasi spre mijlocul cabinetului.

-Stiu. Nu este nicio problema, nu va faceti griji. Luati loc pe scaun, va rog!

Timida si putin rusinata, tanara lua loc pe scaun si astepta ca acesta sa-si termine activitatea tipica unui doctor, bineinteles.

Dupa alte cateva secunde de curatat podeaua, Mark isi relua locul in scaun, acum aratand mult mai mult a doctor decat cu cateva minute in urma.

-Ok! Mult mai bine acum! Deci...spuneti-mi cum va numiti, domnisoara!

-Emma Moris.

-Cati ani aveti?

-Am 16. Spuneti-mi "Emma", va rog! Ma simt mult mai bine asa.

-In regula, Emma! Sa vedem. Care este problema pentru care te afli aici?

-Pai...de fapt, eu nu pot sa-mi fac prieteni. Initial am crezut ca ceilalti sunt de vina, dar au trecut atatia ani si nu s-a rezolvat. Acum, tind sa cred ca problema este la mine, nu la ei.

-Nu aveti...adica nu ai...niciun prieten?

-Pot spune cel mult ca am cunostinte, dar nu prieteni. Stiti...eu ma inteleg bine cu unele persoane, cu colegii, dar nu pot sa consider pe nimeni mai mult decat amic. Eu nu stiu cum e sa ramai la vreo prietena dupa ore, nu stiu cum e sa ai pe cine suna cand se intampla ceva, fie bun, fie rau...nu stiu cum e sa ai pe cineva care sa vina sa te ia din pat, racita, doar ca sa nu stea fara tine la scoala...si chiar ma intreb ce este in neregula.

-Ei, asa deci! Pai, nu mi se pare o problema foarte grava. Cred ca o putem rezolva destul de repede.

-Chiar sper sa scap de aceasta problema cat mai repede posibil.

Interveni un moment de tacere. Mark se gandea cum sa abordeze problema, iar Emma se intreba la ce se gandeste Mark.

-Acum, pentru inceput, spune-mi cateva lucruri despre tine.

-Ce fel de lucruri?

-Cum ar fi...ce hobby-uri ai, ce iti place sa faci in timpul liber, ce te pasioneaza?

Aceasta ii relata cat putu de bine activitatile sale din timpul liber. Mark era vizibil tensionat, dar Emma nu intelegea daca aceasta tensiune are legatura cu situatia ei sau este altceva care il pune pe ganduri. In tot acest timp, Emma se uita foarte atenta la Mark, iar Mark se uita la ea. Aceasta ii observa toate trasaturile, ca intr-un portret. Nu avea nimic deosebit, aparent. Era un tip brunet, cu parul nu foarte scurt dar nici foarte lung, putin ravasit, iar ochii sai caprui nu-i inspirau nimic Emmei. Si hainele ii veneau bine, isi recunoscu Emma in gand, Avea un tricou negru cu niste inscriptii fara sens si o pereche de pantaloni de culoarea vaniliei, care-i  veneau aproape largi.

Discutia dintre cei doi, bineinteles, despre problema Emmei, evolua destul de bine. Aceasta fu, insa, intrerupta de soneria telefonului lui Mark.

-Domnule doctor, sedinta s-a terminat, asteapta urmatorul pacient.