~Mei Lan perspectiva~
Ies din încăpere nedumerită și merg spre biroul de unde voi lucra.
Merg liniștită cu pași mici gânditoare cu capul în jos, merg ce merg și mă ciocnesc de ceva.
Ridic capul fac ochi mari, cănd văd persoana de care m-am era Jing Yao.
-Îmi pare rău *ma aplec usor si ma dau mai in spate*
Mă ridic și îl văd cum se sterge cu un servețel umed având mănuși în mână.
Mă uit în continuare nedumerită.
Se uită la mine.
-Ce te uiți asa la mine? *se uită încruntat* Ți-am zis să nu mă mai atingi, chiar asa de ne atentă poți fi?
-Îmi pare rău.... nu se va mai întămpla
-Aish *spune și își dă sacoul jos și mi-l aruncă pe mine* Poți să îl arunci.
~El dă să plece~
-Cum să îl arunc? Îl voi spăla, chiar dacă nu stiu dece faci asa.
-Nu vreau sa iau microbi de la tine, aia am.
-Ce....? *mă uit uimită în continuare*
~Dă din nou să plece ~
-Aa cred că stiu care e problema, *rad sec* dacă sunt cu un rang mai jos ca al tău înseamnă că sunt o mizarabilă?
Se întoarce cu privirea la mine.
-Nu am spus asta, vei ajunge să ști ce am.
~Atunci pleacă~
~Jing Yao perspectiva~
Merg spre birou și mă asez la el.
-Aish ce ne atentă *se sterge din nou*
-Sper să nu îmi dea microbi ei *îl trece un fior* Oanemi aștia nu au pic de respect și nu știu ce e ala spațiu personal
~Mei Lan perspectiva~
Rămân acolo și mă uit la sacou.
Am ieșit afară din firmă și mă îndrept spre cosul de gunoi.
Mă uit la el dau să arunc sacoul în gunoi, dar m-am oprit și mă uitam la el.
-Oare să îl arunc?
Stăteam gănditoare și decid să nu îl arunc.
Îl bag în mașină și intru înapoi în firmă.
Dau să întru în lift și mă ciocnesc de cineva. Ridic capul în speranța să nu fie Jing. Ridic capul și văd un chip vedel.
-Oh... scuze... nu văd pe unde merg..
-Nu este nimic *zambesc larg*
~Intrăm în lift~
-Cum te numești *spune el vesel*
-Mei Lan *spun la fel de veselă* Tu?
-Oo un nume frumos, eu sunt Xue Fang.
-Încantată!
-Sunt fratele lui Jing Yao
Mă uit puțin uimită la el
-Serios?
-Da
-Nu sprea semănați *spun razand usor*
-Ah asta știu că nu semănăm dar nu este un om rău.
-Dar dece se comportă asa cu oameni?
-Ah.. păi dacă nu ți-a spus el nu pot să spun, iași încălca intimitatea. Sigur îți va spune el.
Mă uit la baiatul cu zâmbetul până la urechi.
-Asa sper și eu *zambesc*
~Se oprește liftul și ieșim~
-Dar dacă pare el ciudat și distant, nu îl judeca asa este el, poate își va revene într-o zi.
Nu mai pun nicio întrebare doar dau din cap afirmativ
-A și dacă ai nevoie de ceva sunt în biroul de lângă tine.
-Oh mulțumesc mult!
Zambește larg fac la fel si eu
Acesta merge spre birou și eu mă plimbam și mă uitam împrejur
Cam atăt pentru capitolul ăsta nu prea am avut timp să postez dar acum am timp sper să vă placă povestea
💫Pupici💫
