Luna la asfințitul soarelui

Schimbare.

-Nu fug de responsabilitate, doar aleg să plec din furtuna asta.

-Nu poți scăpa, ști prea bine. Toata viața noastră va fi o furtună.

-Nu mai pot sta aici. Îmi este teamă să nu o rănesc, înțelege-mă! Dacă afla va fi mai rău, nu o pot apăra stând aici.

-Unde pleci?

-În Anglia. Am găsit un loc liniștit unde aș putea sta o perioadă. Pot lucra ca un om normal și poate voi reuși să mă integrez.

-Nu poți fi normală. El ce spune despre asta?

-Nu știe. Defapt nici nu cred că-i va păsa. Nu am mai vorbit cu el de câteva zile. Nu vreau să afle nimic.

-Promite-mi că vei avea grijă. Vin și eu pe urmele tale după ce se calmează lucrurile aici.

Este greu să-ți privești familia în ochi și să le spui că pleci. Orice ființă cu un strop de setimente simte un disconfort în aceste momente, chiar și eu. Dar trăiesc și plec cu împăcarea că le va fi mai bine, că îi pot proteja mai bine de la distanța.

Am oftat adânc, gândindu-mă la bunica și fratele meu tot zborul.

Ea a încercat să-mi ridice moralul, spunandu-mi într-una cât de mândră de mine este, chiar dacă Joseph mi-a spus că a citit multă durere și îngrijorare în ea. Puteam să observ și eu asta, nu era nevoie să-mi spună el. În schimb, Augustus, fratele meu, era supărat că a rămas fără partenera sa de năsbâtii. I-am promis că-l voi vizita.

-Miss Elisa?

Am aprobat ușor din cap, privind tânărul din fața mea.

-Eu sunt Steven. Mă ocup de acomodarea dvs aici. Pot să vă iau bagajele? Mașina este pe aici.

Steven conducea, uneori explicându-mi câte ceva, dar neavând norocul de a profita de atenția mea. Priveam mult prea îngândurată clădirile ce rămâneau în urma mea, întrebându-mă dacă am făcut alegerea bună. Desigur, chiar dacă nu aș fi făcut-o, nu voi da înapoi.

Steven m-a condus sus pe scări, oferindu-mi priveliștea unei camere simple și liniștită, exact cum am cerut.

-Astea sunt cheile dumneavoastră, Miss Elisa. În caz că aveți nevoie de ceva, nu ezitați să mă contactați.

Tânărul dispăruse în josul scărilor, lăsându-mă singură în noul meu culcuș. Înainte să mă apuc de aranjat prin cameră, mi-am conectat leptopul la internet și l-am contactat pe Joseph.

-Bună dimineața, englezoaico. Ți-ai băut deja ceaiul?

-Termină Jo. Ce faci?

-Nu prea bine. Sunt slăbit, dar o să-mi revin. Tu?

-Abia am ajuns în noua mea fortăreață. Ști ceva de Tus?

-E la fotbal puștanul. Stai calmă, nu l-a înfhetțat nimeni în ultimele zile.

-Foarte amuzant. Mai bine te-ai asigura că nu se va mai întâmpla asta.

-Am rezolvat-o deja cu Ter. Încearcă să-și controleze puterile. Nu îi prea reușește, dar încearcă. Ști și tu cum e sà fi învățăcel.

-Știu, dar eu nu am înghețat pe cineva.

-Nu, doar ai derulat aceași zi de 7 ori.

-Chiar trebuia să-mi aduci aminte?

-Tu ai început.

-Lasă asta acum. Cum se simte?

-Tus? Mai bine ca nicuodată. Vorbesc serios. L-am controlat de dimineață și puștiul e mai bine ca înainte.

-Mă bucur. Când vi aici?

-Abia ai plecat tu. Probabil voi fi luna viitoare acolo.

O durere cumplită îmi stăpânii partea dreaptă a corpului, paralizându-mă de durere. Un strigăt îmi părăsii buzele, căzând neajutorată pe salteaua patului.

-Eli! Elisa mă auzi? Ești bine?

Câteva momente de tăcere în jurul meu, după care Joseph începu să strige sși mai îngrijorat.

-Elisa răspunde.

Am ridicat o mână în aer, încercând să o flutur prin fața camerei.

-La naiba! Ce s-a întâmplat?

-Durere.

Oricât de mult aș încerca să nu-l îngrijorez, buzele mele nu au putut scoate mai mult de atât. Am mai rămas câteva clipe imobilizată în aceași poziție, după care sentimentul de amorțeală începu să dispară, dându-mi dreaptul de a mă ridica în sezut și să-mi privesc vărul îngrijorat printr-un monitor.

-La naiba, Elisa! Nu poți trăi singură. Trebuie să fie cineva cu tine data viitoare când se va întâmpla.

-Vei fi tu.

-Dar până atunci nu poți sta singură.

-Joseph sunt bine.

-Nu-ți merge cu mine, ști prea bine. Voi trimite pe cineva să aibă grijă de tine.

-Pe cine.

-Nu contează.

-Joseph! Spune-mi cine.

-Trebuie să plec.

Am lăsat toate bagajele împrăștiate, așezându-mă în pat. Aveam nevoie de odihnă, asta era clar. Totuși momentul meu de odihnă se transformase incontenit într-o amintire dureroasă cu el. Îmi aparea în vise, în coșmaruri, îl simțeam până și în sângele ce-mi curgea prin vene. Nu l-am mai văzut de ceva zile, dar nu înceta să mă bântuie. Demonul ce-mi distrusese viața, cel de care încercam să scap era mai aproape ca niciodată în gândurile și sentimentele mele.

-Încetează!

O voce groasă se auzi de la intrarea în camera mea. Chiar și în starea în care mă aflam, nu puteam să nubo recunosc. Acea voce era butonul ce putea activa totul în mine. De la iubire până la ură, de la linște până la teroare.

-E a patra oară când încerc să intru pe ușa asta și tu mă oprești. Știu că nu mă vrei în preajmă și pot spune și eu același lucru, dar Joseph m-a trimis să am grijă de tine. Cică nu îți poți controla puterile în perioada asta și văd că are dreptate.

-Mai bine singură decât cu tine în preajmă.

-Și eu mă bucur nespus să te revăd, iubito!