Luna la asfințitul soarelui

Spiritul negru.

Nu eram satisfăcută complet de aceasta schimbare, dar l-am acceptat din nou pe Derek în viata mea. Nu îl puteam refuza, nu după cate am trăit împreună. L-am cunoscut în perioada când puterile noastre luau naștere, sau mai bine spus, ieșeau la lumina. Nici în aceste momente nu eram sigura dacă noi suntem împreună din cauza sentimentelor sau din cauza vieții ce o infruntam. Am oftat, privind peisajele din jur. Era frumos, Anglia chiar avea lucruri frumoase.
-La ce te gandesti?
Vocea răsună puternic în mașină, acoperind muzica veche din fundal.
-Poftim?
-Ai oftat. La ce te gandeai?
-La nimic.
-Nu ma minți.
-Nu mint. Probabil am oftat căci îmi lipsește Augustus. Ma gândesc cum ar fi sa fie aici, lângă mine.
-E prea mare pericolul pentru el. Un om nu poate sta în preajma noastră.
-Si noi suntem oameni.
-Am fost. Acum nu mai suntem normali.
-Ce urat suna asta.
-E adevărul.
-In cat timp ajungem?
-Cam într-o ora.
Am închis ochii, lasandu-l pe Derek sa se concentreze la drum. Ma gândeam la viata mea alături de fratele meu înainte de toate astea. Eram apropiați, facem multe împreună. Acum, abia stăteam uneori de vorba. M-am îndepărtat pentru a-l proteja de mine, căci îmi era teama de ce ii puteam face. Mi-am dat seama ca suferea, dar era mai bine pentru amândoi.
-Am ajuns.
Mi-am deschis ochii, lovindu-mi privirea de o clădire înaltă, veche și impunătoare. Era superba, ca și un castel.
Derek ma lua de mana în timp ce ne îndreptăm spre intrare, mangaindu-ma ușor pentru a ma liniști.
Am intrat cu curaj înăuntru, stand în urma lui Derek.
-Ma scuzați, unde este secțiunea de istorie?
Derek se adresa bibliotecarei, în timp ce eram cuprinsa de frumusețea interioara a cladirii.. Desenele și semnele de pe pereți păreau vechi, ca și cum datau din aceeași perioada cu clădirea. Probabil și asa era.
-Urmeaza-ma.
M-am luat după Derek, urcând la etaj, trecând pe lângă miile de rafturi ce susțineau cărțile. La cum arata, probabil biblioteca adăpost milioane de cărți scrise din primele secole pana astăzi.
Secțiunea de istorie se afla în capătul etajului, într-o zona mai puțin aglomerata. Am început sa cautam asa zisa carte a secretelor, sperând ca munca noastră sa nu fie degeaba.
Erau mai bine de doua ore de când cautam, și începusem sa-mi pierd răbdarea când ceva mi-a atras atenția. Când am scos o carte de pe raft, am observat o alta carte în spatele acesteia, ascunsa de ochii lumii. Am luat-o, privind învelișul de piele ce o proteja. Pe prima pagina, cu litere ebraice, scria "Doar aleșilor le este dat sa vadă adevărul vietii." Derek citii și el, începând sa răsfoiască cu atenție paginile. Când am pus pana peste a lui, în încercarea de a-l oprii, paginile parca au prins viata, scrisul schimbându-și forma. Uimit, Derek lasă cartea jos, privind spre mine. O limba veche începu sa prindă forma sub ochii noștri. M-am aplecat, privind rândurile. "Secretele distrug oamenii, iar puterea ce se ascunde în întuneric va distruge toată menirea."
-Ce înseamnă asta?
-Poate se refera la nucleu. Vezi ce mai scrie.
-"Lumea se ghidează după repere. Ce se va întâmpla oare dacă aceste repere vor fi schimbate intre ele?"
-Ce poate însemna asta?
-Repere... Sunt multe repere după care ne ghidam. Trebuie sa ne dam seama la care se refera exact.
-Sa-i sunam pe ceilalți.
-Nu aici. Mai bine luam cartea și o analizam acasa.
Derek lua cartea în mâini, inchizand-o.
Am ieșit afara și l-am lăsat pe el sa vorbească cu femeia din spatele biroului de la intrare. Aerul rece și umed de afara îmi liniștea simțurile, dar ceva tot mi se părea ciudat. Simțeam ceva, ceva supranatural în jurul meu. Era ca și cum o forță nevăzută starea lângă mine și ma admira. Era ca și cum puterile mele se încărcau, ca și un telefon conectat la încărcător.
-Ești gata de plecare?
-Shht.
L-am ignorat pe Derek ce pășea lângă mine cu cartea în mana, închizând ochii și încercând sa simt ce se întâmplă. Mi-am deconectat mintea de lumea normala, intrând în lumea spiritelor. Prin întuneric, o lumina violet trecut în viteza pe lângă mine, dispărând în neștire. Am privit în urma ei, iar apoi ca și cum a fost ricosata de ceva, reapăru și ma lovi direct în piept. Imaginea unei forme începu sa se formeze în mintea mea, ca și cum acea lumina dorea sa-mi arate ceva. Forma arata ca o umbra care încerca să mă lovească. De fiecare când se misca, spre mine, eu ma feream.
"Fugi!"
Un strigat îmi acapara mintea, facandu-ma sa tresar de uimire.
"Poftim?"
"Vine după voi. Vrea cei al lor."
"Ce anume?"
Vocea dispăru, lasandu-ma cu întrebarea cheie.
Am deschis ochii, iar primul lucru ce l-am zărit a fost Derek ce ma privea ingrijorat.
-Trebuie sa plecam de aici. Vine după noi!
-Poftim?
-Iti explic în masina.
Ca și cum nu era totul de ajuns, Derek s-a cutremurat, privind spre stânga.
-Vine ceva spre noi. Ceva negru.
Am fugit spre mașină, schimbând panicata portiera.
Derek putea simți spiritele, și știam ca "ceva negru" însemna probleme grave.
Nu eram siguri cine sau ce ne urmareste, dar Derek conducea mult prea rapid pe autostrada. Eram ingrozita de ce se intampla. Imi era teama sa nu facem accident, dar in acelasi timp nu voiam ca acel "ceva negru" sa ne prinda.