,,Ela Merison este o tânără liceană care în ciuda dureroaselor experiențe ale vieții sale ajunge la liceu unde, lucrurile nu merg așa bine precum se aștepta. Temerile trecutului și problemele apăsătoare ale prezentului o fac ciudată în ochii celorla...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-----✯𒊹︎︎︎𖣘 𒊹︎︎︎✯-----
Nu întotdeauna glumele sunt medicamentul sufletului.
Am auzit de la oameni că dacă zâmbești mereu, probabilitatea de a fi supărat e minimă, eu nu stiu ce să zic. Ori tehnica asta e greșită, ori eu am prea multe probleme.
Niciodată nu mi-a plăcut să mă plâng de viața mea, și nici acum nu fac asta, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am și știu că ar fi putut fi mult mai rău.
Însă nu pot să nu mă gândesc, cum ar fi fost dacă ar fi fost și ea aici, cu mine.
Îmi place să mă gândesc la amintirile pe care le am construit împreună, la nopțile în care mă alinta și îmi spunea că totul va fi bine, la zilele in care stăteam alinată la pieptul ei, și tot ea îmi spunea, că sunt puternică și că voi trece peste tot.
Cu toate astea nu am putut fi suficient de puternica acum 5 ani, când ea a fost detectată cu cancer, nici acum 4 ani când a avut prima operație, și nici în momentul când am aflat că ea_ei bine_a murit.
Orice vârstă ai avea, durerea pierderi unei mame, e la fel. Simți cum toată lumea ta se prăbușește peste tine, și singurul motor care funcționa în viața ta, s-a prăbușit.
Nimeni nu a fost și nu va fi pregătit de aceel moment, chiar dacă știm că asta se va întâmpla într-o zi.
Mintea umană neagă până în ultimul moment acest gând, îl ascunde undeva în subconștient și refuză să se gândească la ce s-ar putea întâmpla, până, ei bine, se întâmplă.
Atunci, durerea e atât de adâncă încât nu o vei putea înlocui cu nimic altceva, iar dorința unei îmbrățișări o vei dori cu toată ființa ta, dar nu o vei mai primi niciodată.
Nu suntem cu adevărat conștienți de ceea ce avem până nu îl pierdem, însă atunci e prea târziu pentru a-ți părea rău.
Îmi aduc aminte, cum stăteam pe holurile spitalului cu tata așteptând să iasă medicul să ne zică că operația a decurs perfect, că o putem vedea pe mama, că o vom putea strânge în brațe, că mă va sărută pe frunte, cum mă săruta ea de obicei , și ca să îi ofer fursecurile pe care eu le-am făcut pentru ea.
Ea îmi zicea că dulcele poate schimba starea unui om indiferent de problemele care le are. Poate transforma visele negre, in unele mai colorate și pline de viață în care tot ce visăm se poate întâmpla.
Cu o zi înainte de a merge la spital și a afla starea mamei, am incercat să gătesc pentru ea așa cum gătea și ea pentru mine. Am incercat să gătesc fursecurile ei preferate, punând o grămadă de ciocolata așa cum îi plăcea ei și câteva lacrimi pe care nu le-am putut opri. Am amestecat toate ingredientele, sub privirea atentă a mătușii Stephanie, care mă ajuta să nu dau foc bucătăriei . La 11 ani ai mei, nu avea foarte mare încredere pe înclinațiile mele culinare.
