Stând în fața palatului de foc, Freia începu să bată nerăbdătoare din picior.
-Hai! Mergem?
Leona dădu afirmativ din cap și înaintă, intrând în castel, fiind urmată de restul.
Clădirea era gigantică. Îți dădea impresia că era precum un labirint în care puteai să te rătăcești.
Leona urcă niște scări-melc și intră pe un coridor lung și lat susținut de niște piloni cu flăcări albe. Pereții erau ciopliți. Pe ei erau statui din flăcări de diferite culori. La capătul coridorului era o ușă din beton. Ea ardea printr-un foc ce nu avea culoare dar nici transparent nu era.
Leona împinse ușile și intră în sala tronului. Șapte scaune erau așezate la capătul încăperii gigant. Unul mare în mijloc și celelalte descreșteau pe măsură ce se îndepărtau de tronul cel mare.
Toate scaunele erau libere și încăperea era goală... Sau... Cel puțin... Așa părea.
Cei patru inaintară și priveau în jur. Această cameră era decorată cu o substanță albă și strălucitoare ce era împodobită cu flori roșii înflăcărate.
Statui de foc ce reprezentau felinele în care se putea transforma regina împodobeau camera minunat.
Din spatele unuia din scaune țâșni o vulpe de foc cu două cozi. Se repezi cu viteza unui leu către Leona.
-Spooky!strigă Leona deschizându-și brațele.
Creatura îi sări la piept și își atașă boticul de obrajii fetei. Ea îl mângâie pe cap și îl îmbrățișă.
-Mi-ai lipsit, băiete!
Chris privea surprins scena, în timp ce își mai luă un fruct împotriva căldurii din buzunar. Era uimitor cum putea să zâmbească. "Ce zâmbet minunat are", se gândi el zâmbind visător privind scena.
Lufier se uita și el destul de uimit pentru faptul că și un demon se poate bucura în acest fel. El nu mai știa ce înseamnă să zâmbești. Nu mai simțise nici un sentiment cald de mult și era puțin gelos pe oamenii ce aveau astfel de sentimente.
Freia se uita bucuroasă la acea scenă înduioșătoare. Mai că îi venea să îi ia pe amândoi în brațe.
Când Leona se desprinse din îmbrățișare, privi în jur căutându-și sora mai mică.
-Unde ești, Flyu?
O fetiță cu păr alb și scurt cu ochii roșii aparu de după o masă, ținând un șoricel de flăcari într-o mână și mângâindu-l cu cealaltă. Zâmbetul ei era cald și prietenos.
-Ai văzut că am avut grijă de animăluțul tău cât timp ai fost plecată? Nu i-am dat nimic rău, să știi!
Leona o privi suspicios pe Flyu. Era uneori o pacoste mică ce uneori făcea numai belele.
-Îți jur! Am avut grijă de el cum am putut! Și nu eu i-am dat de mâncare ci Lucy!
Când auzi că Lucy l-a hrănit s-a liniștit.
-Cine sunt amicii tăi? Întrebă fetița curioasă apropiindu-se foarte mult de ei.
Leona îi prezentă pe rând pe fiecare:
-Lucy ea este Freia, el este Lufier iar el e Chris. Băieți, ea este cea mai mică soră a mea, Flyu.
Flyu le făcu cu mâna la toți. Aceștia o salutară zâmbind.
Spuky scoase un sunet, vrând ca și el să fie prezentat.
-Oh! Și el e dragul meu Spuki, zise Leona luându-l în brațe și mângâindu-l cu blândețe. Își întoarse privirea spre sora ei micuță și îi spuse: Unde e mama? Aș dori să îi vorbesc.
-Hmm... Mama e plecată acum... Nu știu când se întoarce. A spus ceva de Lordul întunericului și niște suflete. Nu prea am fost atentă la ceea ce ne-a spus.
Când Leona auzi de Lordul Întunericului tresări ușor și privirea îi deveni iar indiferentă, ca și când sentimentele i-ar fi fost șterse.
Chris observă acest lucru și îi puse mâna pe umăr. Ea îl privi rece și inexpresiv, făcându-i semn să îi dea drumul. Acesta își retrase încet mâna privind-o îndurerat.
-A spus când se întoarce? A continuat Leona să o întrebe pe sora ei mai mică.
-Uhmm... Nu mai știu!zise ea dând din umeri și zâmbind fără grijă părăsi încăperea țopăind.
-Se pare că o să petrecem mai mult timp aici. O să vă conduc în camerele voastre, zise ea. Urmați-mă!
După un timp de mers, ajunseră în fața a trei camere ce erau construite dintr-un fel de material ce nu ardea, acestea fiind niște camere speciale pentru invitați.
-Freia o să ai o cameră lângă Chris, ca în caz de se petrece ceva să acționezi cu medicina ta, ok?
-Dar eu vreau să stau lângă maiestatea sa! Zise Freia îmbrățișându-l pe Lufier extrem de tare.
Leona se uită la Lufier ridicând o sprânceană.
-"Maiestare"? Repetă Leona bănuitoare. Lufier, ai omis să îmi spui ceva? Întrebă aceasta privindu-l tăios.
Lufier oftă și îi explică toată povestea cu regele Leonei. Aceasta îngheță când auzi povestea. După ce gândi puțin nemișcându-se deloc, vorbi:
-Tu și eu! Acum! În camera mea! Zise ea nervoasă.
-Hei, hei, hei! Stai puțin! Interveni Chris. Nu poți să chemi un băiat în camera ta! Nu știi la ce se poate ajunge!
Leona îl privi pe Chris dur.
-Nu e treaba ta ce fac eu cu Lufier! A spus ea aproape țipând la el.
Chris rămase cu gura căscată la remarca Leonei și se enervă pe Lufier, simțind o ură față de el. Nu înțelegea de ce avea astfel de sentimente față de el. Avea impresia că nu era normal ceea ce îi propuse Leona și, fără să mai spună nimic, intră în una din camere și trânti ușa.
Leona îi făcu semn lui Freia să intre în camera alăturată lui Chris și o rugă să o anunțe dacă se întâmplă ceva. Aceasta intră bosumflată în cameră și închise ușa după ea.
Rămași singuri, Leona îi făcu semn lui Lufier să îl urmeze. Aceasta îl conduse în camera acesteia și îi făcu semn să se așeze pe un scaun de lângă o măsuță în timp ce încuie ușa camerei sale cu o cheie și trase perdelele de la fereastră.
-Ascultă. Ceea ce s-a întâmplat cu regele nu va afecta pactul nostru dar îți spun că această treabă te va ajuta și te va încurca în același timp.
Lufier ridică din sprâncene.
-Cum așa?întrebă acesta.
-Regii nu au nici un element ca slăbiciune deci nu pot fi distruși și aceștia au o cu totul altă putere decât cetățenii din ținutul lor. De exemplu mama mea are și puterea focului dar pe lângă acest element controlează și fulgerul însă... Dacă ajungi rege ești obligat să renunți la dorința ta de a-l omorî pe Dertorax.
Lufier făcu o față lungă.
-De ceee? Asta nu îmi schimbă misiunea mea, de a-l distruge...
-Ascultă! El alege conducătorii elementelor. Ar trebui în acest moment să i te închini, nu să îl urăști.
Lufier strânse din pumni nervos.
-NICIODATĂ! DAR NICIODATĂ! NU AM DE GÂND SĂ ÎL VENEREZ PE CEL CE MI-A LUAT FAMILIA DE LÂNGĂ MINE!urlă acesta trântind unul din pumni pe măsuța de lângă el. DACĂ POPULAȚIA MĂ VA OPRI DIN DESTINUL ALES, ATUNCI O VOI DISTRUGE CHIAR EU CU MÂINILE MELE! Continuă Lufier nervos.
Leona se apropie de el și îi trase o dita mai palma, de-i întoarse capul.
-NU ÎNDRĂZNI SĂ FACI ASTA! Ai o responsabilitate ca rege! TU NU POȚI SĂ FACI ASTA! Nu ai dreptul! Dacă faci asta atunci nu ești mai prejos decât Dertorax! Spuse Leona pe un ton hotărât. Ai vrut putere? Acum ai! Folosește-o cu cap! Tu crezi că am încheiat cu tine pactul ca să îl omori? Știam că nu e posibil! Credeam că vei renunța după un timp! Dar se pare că m-am înșelat. Nu e treaba mea ce decizii iei tu. Ideea e că nu ai nici un drept să distrugi un întreg element doar că îți năzare ție!
Cu acestea spuse, Leona descuie ușa și părăsi camera. Era extrem de nervoasă, așa că merse să se plimbe. Spuki părăsi și el camera și merse după prințesă. Aceasta ieși pe balcon și inspiră căldura ținutului. Animăluțul ei o ajunse din urmă și o mângâie în zona picioarelor. Leona luă vulpița de foc în brațe și o mângâie.
-Of, Spuki... Numai pe tine te am...
-Nu prea ești în apele tale, nu, Leona?
Fata se întoarse și o văzu pe una din cele șase surori ale ei, Lynx.
Lynx era a treia soră a ei. Ea se dădea cel mai mult pe lângă regină când era micuță. Acum era cea mai drăguță dintre ele dar și cea mai prefăcută.
-Ah.. Tu erai, zise ea întorcându-se cu spatele. Și? De ce ești aici?
-Oh vai... Rece ca întotdeauna... Chiar nu pot să o salut pe sora mea mai mare? Știi bine că nu am nici un motiv pentru asta...
-Mda... Știindu-te pe tine... Sigur vrei ceva de la mine... Deci? Cu ce te ajut? Întrebă Leona fără expresivitate în voce.
-Păi vreau să știu dacă ai reușit să îți duci la capăt misiunea. Te-ai întors cam repede acasă... Nu crezi?
Leona își.întoarse ușor capul spre ea.
-Nu e treaba ta, a răspuns ea simplu și tăios.
-Oh! Deci încă nu ți-ai îndeplinit misiunea! Ești așa ușor de citit! Hahahaha! Sigur s-a întâmplat ceva... Și ce e cu regele și cu demonul cu păr albastru? Poate... Ai făcut din întâmplare vreun pact cu unul din ei? Știi bine că e interzis...
Leona mârâi la ea ca să tacă.
-Ohoho! Am călcat pisicuța pe coadă? Oare am găsit problema după urechi? Întrebă Lynx râzând. Ai grijă ce faci surioară! Nu am vrea să...
Leona nu mai suportă să asculte pălăvrăgelile surorii sale, așa că sări de pe balconul împărăției. Mai auzea încă râsul enervant al lui Lynx. Aterizând cu picioarele în lavă, aceasta plecă să se plimbe. Nu mai vroia să comunice cu nimeni momentan.
Între timp, Chris stătea întins în pat, bolborosind nervos în pernă. Nu mai înțelegea nimic. Și-ar fi dorit doar să fie totul un vis și să se trezească în patul lui moale și cald. Nu îl mai sulorta pe Lufier fiindcă era mai apropiat de Leona. El și-ar fi dorit să fie în locul lui. Și-ar fi dorit să fie el aproape de Leona și să o poată ajuta la necaz însă nu putea face nimic fiindcă era doar un om. În acel moment își blestema sentimentele fiindcă nu îi plăcea să sufere. Nici măcar nu înțelegea de ce e atât de atras de Leona. Se gândea mereu la ea însă era sigur că ei nici măcar nu îi păsa de el.
-Ah! La naiba cu sentimentele astea! Țipă Chris aruncând perna într-un perete.
-Măi măi dar ce nervoși suntem noi azi, zise o pisică ce apăru de pe un dulap.
Aceasta sări de pe el și înainte să atingă pământul, luă formă umană. Chris o privi surprins și ușor speriat. Demonul ce îi stătea în față semăna mult cu Leona. Singura diferență era că ea avea părul lung și Leona îl avea scurt.
-Cine ești tu? Întrebă Chris încercând să pară dur.
-Ha! Ha! Ești haios, băiete. Eu sunt sora cea mare a Leonei! Eu sunt Vainy! Spune, băiete! Te-ai îndrăgostit de Leona cumva?
-Ce nai... Nu vorbeam cu voce tare!
-Aha! Haha! Deci e adevărat! Spuse Vainy părând într-o dispoziție buna. Whooa... Nu am crezut că se va întâmpla asta vreodată... Băiete... Îmi pare rău pentru tine!
-Hmm...? De ce? Întrebă Chris curios.
-Demonii nu au astfel de sentimente. Sau... Mă rog... Au și ei... Dar nu le arată. Leona în schimb, a vrut să scape de ele.
-De ce?a întrebat Chris surprins. Eu am văzut-o când și-a luat animalul în brațe și părea că ține mult la el! Ba chiar aș putea spune că îl iubește...
Vainy a început să râdă atât de tare încât se apucă de burtă. Când se potoli, îl privi.
-Asta nu îți pot spune eu. Va trebui să o întrebi pe ea, i-a răspuns Vainy zâmbind. E la latitudinea ei dacă îți va spune sau nu.
Chris dădu afirmativ din cap. Vroia să afle mai multe despre ea.
-Știi unde ar putea fi? Întrebă Chris.
Vainy dadu negativ din cap.
-Nu îi mai simt prezența să îți pot spune unde e acum. A părăsit castelul, asta e sigur. Probabil s-a dus în locul ei secret...
-Ce loc secret?! Întrebă Chris surprins.
Vainy începu iar să râdă.
-Ce curioși suntem noi astăzi! A zis ea. Nu știu asta. Numai ea cunoaște acel loc și nu aduce pe nimeni acolo.
Fata se apropie de el.
-Ești tare interesant. Știi asta?
Chris se uită surprins în ochii ei roșii ca sângele. Nu înțelegea de ce era atât de aproape de el. Vainy îi mângâie obrazul. Zâmbi.
-Aș... Putea să te ajut... Ce spui...? Propuse ea privindu-l intens.
Chris o privi confuz.
-... Cum... Cum mă poți ajuta? Întrebă el.
Vainy îi zâmbi, începând să se joace cu șuvițele lui de păr.
- Cu... Un pact, dragul meu...
-Un pact...?
-Da... Un pact. Te pot ajuta să îi ajungi la inimă. În schimb... Îți cer doar sufletul tău... Ce spui..?
Chris se uită la ea surprins. Nu îi venea să creadă ce tocmai a fost întrebat.
-Nu! Nu e nevoie! Voi încerca singur să îi obțin încrederea.
Vainy pufni iar în râs.
-Hahaha! Chiar ești unul interesant! Hahaha! Încearcă! Ești invitatul meu! A spus ea zâmbind. Nu se aștepta la un astfel de ràspuns. Se îndepărtă de el încet și îi spuse: Mult noroc, băiete! Hahaha! Trebuia să o spun! Hahaha! Vreau să văd ce faci cu ea! Zise ea râzând, îndreptându-se spre ieșirea camerei.
După ce Vainy a ieșit din cameră, Chris încă îi mai putea auzi râsul exagerat de puternic pe care îl avea.
Încă nu îi venea să creadă ce se întâmplase. Se simți extrem de obosit, așa că se hotărâ să se întindă.
Oftă. Încă se gândea la Leona. Vroia să știe mai multe despre ea. Adormi cu gândul la ea.
Mai târziu, Freia se hotărî să facă o plimbare prin castel. Nu suporta ideea să stea închisă prea mult în aceeași cameră. Părăsi încăperea și începu să alerge prin castel ca un mic copil. Râdea și cânta un cântec haios. Deodată, din neatenție se lovi de cineva. Era un alt demon cu păr alb și lung, cu ochii negri și nu foarte înaltă. Freia se frecă ușor de cap. Același lucru o făcu și fata din fața ei.
-Scuze, scuze, spuseră amândouă în același timp. Surprinse, cele două se uitară una la cealaltă și începură să râdă neîncetat. Se țineau amândouă de burtă. După ce încetară să mai râdă, se ajutară una pe cealaltă să se ridice. Se priviră amuzate în ochi și zâmbiră ca și cum ar fi cele mai bune prietene și s-ar cunoaște de o viață. Începură să țopăie în cerc ținându-se de mâini. Nu schimbaseră nici o vorbă între ele și totuși începură să alerge prin holurile castelului, precum doi copii mici plini de energie. După ce se plictisiră, se retraseră în sala tronurilor și se așezară pe două scaune.
-Voooa! Ce m-am distrat! A spus demonul cu păr alb.
-Daa! Și eeeuuu! Nu am mai avut o zi așa de distractivă de când am murit!a spus Freia cu un zâmbet pe buze. Cu toate astea... Nu crezi că e ceva ciudat?
-Hmm... Ciudat..?... Ciudat! Acum că spui... Da! E ceva ciudat! Dar... Ce?
-Nume!răspunse Freia.
-Nume?
-Da! Nume! Al meu e Freia!
-Și al meu Airy. Îmi pare bine! Spuse demonul strângând-o în brațe pe Freia.
-Și mie îmi pare bine! Auzi... Hai să...
-Facem o farsă...? Întrebă Airy curioasă.
Freia dadu din cap amuzata. Cele două chicotiră și se puseră în mișcare dar se opriră curând.
-Bine... Facem farsă... Dar cui? Întrebă Freia cu un zâmbet ciudat pe buze.
-Ah știu! Lui Leona! Hai să îi ascundem pisica și să îi spunem că a găsit-o un slujitor al demonului întunericului, propuse Airy.
-Bine! Hai să căutăm pisica! A propus Freia. Cele doua începură să îl caute pe Spuki prin palat dar după vreo două ore de căutare renunțară la ideea de a-l mai găsi. Acum Airy avea niște treabă, așa că cele două își luară rămas bun.
Între timp, Lufier stătea și contempla la ceea ce discută cu Leona. Simțea un gust amar în gură. Era extrem de enervat pentru faptul că din acest punct i se blocau șansele de a se răzbuna pe cel ce i-a omorât părinții și l-a lăsat singur pe lume. Ofta în continuu sau blestema ziua în care a fost creat acest demon al întunericului.
Nesuportând să mai stea cu gândurile sale, s-a hotărât să plece de acolo. Începu să se plimbe prin palat, sperând că va găsi pe cineva cu care să își petreacă puțin timpul ca să uite de această problemă.
Fără să își dea seama, a mers în palat, până a ajuns într-o încăpere ce avea o masă plină cu mâncare și dulciuri. Erau prăjituri ce arătau delicios și bucate ce îți lăsau gura apă.
-Ce nai...? Credeam că demonii nu mănânca decât suflete...
-Nu chiar, a răspuns o voce mai groasă ce suna indiferentă.
Când Lufier se întoarse, dădu de o alta demoniță. Era extrem de scundă și avea un ochi albastru și unul roșu. Părul îi era alb și lung. Îl ținea prins în două codițe. În mâini ținea un platou cu mâncare. În mâna stângă avea o bucată de gref într-o furculiță, iar în cealaltă avea o farfurie cu o salată de fructe.
-Cum așa? Întrebă Lufier curios.
-Putem mânca și mâncare dar nu ne ajută cu nimic. E ca și cum ai dormi degeaba atunci când nu ai nevoie. Înțelegi?
-Ah și mâncarea asta e de pe pământ?
-Întocmai. E adusă de servitorii mei umili din tărâmul intermediar, așa spus și Terra sau Pământ.
Lufier surâse. I se părea interesant că și un demon poate să mănânce doar pentru gust. Se apropie de demon zâmbind.
-Și cu cine am plăcerea de a sta de vorbă? Întrebă Lufier încercând să pară charmant.
-Nu îți dau din mâncarea mea, a răspuns demonul luând o îmbucătură din grefă. Dacă vrei, ia-ți singur. Cu mine nu merge cu flatările.
Lufier începu să râdă privind-o apoi cu interes.
-Vroiam să îți aflu numele ca să știu cu cine am de a face. Ca drept dovadă, am să îți spun mai întâi numele meu. Mă cheamă Lufier.
Demonul îl privi în timp ce mesteca fructele din salată.
-Lucy, răspunse ea simplu după ce înghiți apoi, luă o altă gură din salata din mâna ei.
-Mănânci mereu? Întrebă Lufier curios.
-Nu mereu dar când am timp liber cam asta fac. Îmi plac mult toate gusturile mai puțin a celui de pește.
-Dar nu e cam ironic? Felinele numai asta ar trebui să mănânce. Asta și lapte.
Fata îl privi tăios.
-Ai vreo problemă cu preferințele mele? Întrebă Lucy privindu-l suspicios.
Lufier scutură din cap, privind-o cum mănâncă. Nu trecu mult timp și fata își termină platoul cu salata de fructe. Numaidecât un servitor îi luase farfuria. Lucy se îndreptă spre masă și luă o farfurie plină cu prăjituri glazurate în diferite nuanțe ce erau decorate cu bombonele de ciocolată.
Lufier se uita la ea cumănâncă și se mira cum nu i se face rău. I se părea un specimen demn de studiat pentru pofta sa de mâncare omenească. Se întreba ce fel de demon ar sta să mănânce atât, să nu fie gras și să arate foarte grațios. Fata se opri de mâncat, privindu-l.
-Ia și tu o prăjitură. Ce stai și te uiți la mine? Întrebă Lucy, ochiul roșu strălucindu-i cumva mai puternic decât cel albastru.
-Dar mi-ai spus să nu îți mănânc mâncarea... A răspuns el, analizând nehotărârea ei.
Lucy luă o prăjitură de pe masă și i-o întinse.
-Ia-o până nu mă răzgândesc.
Lufier îi lua prăjitura din mână și îi mulțumi pentru ea. Când mușcă din ea, simți cum dulcele îi invada gura. Gustul era mult mai accentuat decât atunci când era el în viață. Acum o înțelegea pe Lucy. Simțea că nu ar fi vrut să se mai oprească din mâncat niciodată.
Când termină prăjitura, se oftică puțin. Ar fi vrut să continue să înfulece dulciuri și mâncare în continuu ca să se delecteze cu diferitele gusturi ale bucatelor. O privi pe Lucy care acum înfuleca un copan de pui. Ea îi făcu semn să mai servească din mâncare. Acesta nu așteptă o a doua invitație și luă o frigăruie de pe un platou și mușcă cu poftă din ea. Servitorii aduceau noi platouri cu mâncare și le luau pe cele goale.
Așa a reușit Lufier să scape de gândurile negre ce i-au împânzit mintea.
**
Leona stătea îngândurată pe piatra sentimentelor de pe muntele Slipper. Chiar ea denumise astfel zona din cauza trecutului ei. Îl mângâia pe Spuki si se gândea la mai multe, parcă vrând să își schimbe trecutul. Stătea și privea toate peisajele muntoase ce o înconjurau absentă.
Nu după mult timp, un vortex negru apăru în fața ei. Aceasta îi dadu drumul animăluțului ei și intră în el. Locul unde intră era tot numai negru de diferite nuanțe. De la negru, la negru închis; de la negru închis la negru extrem de închis. În cameră bântuia o ceață neagră iar la capătul acesta, o zări pe mama ei ce stătea de vorbă cu Dentrorax.
Dertorax era îmbrăcat într-o pelerină neagră ce îi acoperea tot corpul, inclusiv fața. Când făcea o mișcare, puteai auzi lanțuri ce se mișcau în interiorul său. În spate avea un băț lung și negru, iar la capătul acestuia puteai vedea o semilună ascuțită extrem de mare. Împrejurul său era o ceață gri-movaliu închisă ce îți dădea impresia că nu te poți mișca.
Dertorax îi făcu semn Leonei să se apropie. Aceasta veni către el și îngenunchie în fața lui.
-Ai făcut precum ți-am spus? Întrebă acesta cu o voce răgușită, groasă și înspăimântătoare.
-Da, stăpâne, precum mi-ai ordonat... A răspuns ea cu privirea aplecată. Lufier însă tot nu a scăpat de dorința de a vă distruge... El încă crede că pactul a fost făcut special pentru a vă distruge...
-Hmm... Asta nu pentru mult... Când își va vedea părinții se va liniști... Spuse el, făcându-le semn la doi demoni să apară din umbră.
Din spatele Leonei apărură doi demoni cu păr negru, îmbrăcați în negru. Nu li se vedea fața fiindcă era acoperită. Aceștia se aplecară lui Dertorax, așteptându-i ordinele.
-Profeția s-a îndeplinit iar Lufier a devenit conducătorul Ținutului de Pământ! A sosit vremea răzbunării și a judecății supreme! Sfârșitul lumii e aproape... A grăit Dertorax de pe tronul său.
Ce se va mai întâmpla mai departe cu Leona și personajele noastre? Aflați în capitolul următor din "Calea unui demon"...
