Totul a inceput cu o zi de vara ploioasa (vremea in Bristol nu este foarte prietenoasa!). Ma trezisem de o jumatate de ora, cand tatal meu mi-a spus, brusc, ca plec in Germania pentru o vacanta, alaturi de el si de mama mea. Am fost entuziasmat la auzul acestor cuvinte (sunt un om caruia ii plac calatoriile!) si mi-am facut bagajele in doi timpi si trei miscari. Dar parintii mei, fiind niste oameni aparent extrem de precauti, au inpachetat 7 valize, in ele incapand pana si televizorul din camera bunicii mele, Ann.
Am plecat in fuga catre aeroportul din Bristol, cu un taxi. Parintii mei au intrat in austera cladire a aeroportului si au cumparat 3 bilete dus-intors spre Berlin. Cel putin, asa credeam eu. Am fost directionat de catre stewardese spre avion: eram prea coplesit de gandul ca voi merge intr-o vacanta de 14 zile la Berlin. De altfel, am adormit fix cand m-am asezat pe scaun. Trei ore mai tarziu, m-am vazut trezit de catre parintii mei. La iesirea din avion, m-am vazut intampinat de o coada imensa: controlul pasapoartelor. Pe semnele din aeroport, scria mare si clar: "AEROPORTUL BUCURESTI-OTOPENI". I-am intrebat, atunci, pe parintii mei:
Eu : Este asta ceea ce ar trebui sa fie Berlinul?
Mama : Mda, te-am mintit.
Eu: Cum asa? Si pana la urma, ce cautam AICI?!
Mama: Am vrut sa-ti oferim o "vacanta" mai speciala, noi ne-am indragostit de aceasta tara...
Eu: Dar de ce ati pus pana si televizorul bunicii in valiza?! Nu inteleg, nu se leaga absolut nimic.
Tata: Pentru ca, de fapt, "vacanta" asta va fi un pic mai lunga decat crezi....
