După o jumătate de oră de convorbire, orice femeie din societate scoate din geantă pudriera ca să se refacă. Recunosc esența feminității într-un gest ca acesta. Dar și tot ce e absurd în esența feminității. Căci femeia înțelege să se refacă așa cum a fost. Ea nu-şi dă seama că a trecut un anumit timp, în care s-a întâmplat ceva; că a intrat și ea într-un proces de devenire; că pe fața ei trebuie să se citească urmele acestei deveniri. Ea nu admite să treacă peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit sau să se înscrie undeva cuta unui adevăr. Nu, ea vrea să revină la chipul din fața oglinzii, la masca adoptată o dată pentru totdeauna. Ce-i pasă că falsifică astfel o întreagă devenire? Ea vrea să rămână aceeași.
Într-o lume în care totul devine, ea crede că poate rămâne aceeași.
CITEȘTI
Gânduri
CasualeAm selectat în această carte câteva fragmente din jurnalul filozofic al lui Constantin Noica și din „Vise năruite" a lui Larry Crabb. • 2015 •
