Pictură

Partea II

        Dimineața venise mult prea devreme pentru amândoi. Erau prea obosiți să schițeze vreun zâmbet. Asta ar fi implicat folosirea a prea mulți mușchi dar ei nu erau în stare nici să se desprindă din îmbrățișarea în care rămăseseră de noaptea trecută. Sau mă rog, de orele trecute, pentru că nu trecuse mult timp de la accidentul nefericit produs de impulsivitatea ei nesăbuită.

        Nici unul nu era în stare sa mai miște un mușchi; Steven pentru că își imagina că dacă avea să îi dea drumul din brațe era ca și cum ar pierde-o după noaptea trecută iar Lauren pentru că pentru ea, desprinzându-se din îmbrățișare, era ca și cum și-ar fi tăiat singură firul de ață de care mai atârna fericirea ei. A lor. Se mustră în gând. Și totuși, când fiecare derulă în gând motivele pentru care nu era recomandat să părăsească prea devreme patul ce îi unea, în suferință ce e drept - dar cuvântul cheie era "unea", ușa camerei se deschise brusc și trântindu-se de perete cu o bufnitură înfundată, un cap brunet le sărise în brațe și țipase cât îl ținuse gura:

        -58 de zile, mami, Stev! 58 de zile și cresc mare!, urmat de o serie de râsete zgomotoase atunci când Lauren își revenise din șocul produs de intrarea bruscă în dormitor la o oră atât de matinală iar Steven sărise pe micul deșteptător gâdilindu-l până la lacrimi. 

        Era ciudat cum o persoană atât de mică putea răsturna situația la 180 de grade. Uitându-se la cei doi cum reușiseră să o facă să uite de remușcări, parcă îi iubea de două ori mai mult și râzând în continuare când perechile de degete schimbaseră sesiunea de gâdileli pe ea își dădu seama că asta înseamnă fericire. Asta își dorea pentru tot restul vieții alături de persoanele atât de importante pentru ea, iar într-un moment în care micul Oli închise ochii de la prea multe lacrimi și râs, mânată iar de un impuls sporit de râsetele îmbătătoare de mai devreme, Lauren se ridică rapid peste copil și își lipi cast buzele de cele ale lui Steven care clipind des conștientiză târziu cele întâmplate, imprimându-și imediat un zâmbet strâmb pe față încercând să țină pasul cu schimbările bruște de stare a logodnicei sale.       

        Lauren nu apucase însă să se așeze la locul ei căci după ce îi făcuse cu ochiul chicotind bărbatului de sub ea, cineva își drese vocea din ușa larg deschisă de micul uragan sufocat de energie. Steven era însă prea concentrat la chicotul iubitei sale. Era cel mai frumos sunet pe care și-l putea imagina vreodată. Și Doamne, ce minunat sunet! Ar fi plătit o sumă uriașă de bani pentru fiecare secundă din viață dacă asta ar fi însemnat să o audă râzând tot timpul. Totuși, văzând-o roșie ca focul dintr-o dată și cum se retrase rapid la locul ei, își forță privirea să se dezlipească de chipul angelic și să se îndrepte spre sursa disturbării.

        Nu știau nici ei de ce erau surprinși. Poate doar pentru simplul fapt că se lăsaseră purtați de val imaginându-și a fi un lucru normal ca fiul ei să îi întâmpine de dimineață cu zâmbetul până la urechi - ca o adevărată familie - nu că nu le-ar fi surâs vreunuia ideea. Dar iar o comise. Cum, Doamne, putea fi atât de egoistă? Parcă cu fiecare zi ce trecea se gândea tot mai mult la ea. Doar la ea. Cum își scăpase iar ideea ca micuțul ar fi doar al ei? Era al lor. "Al lor", își tot repetă în gând . Dar bineînțeles, poate că dacă el ar fi fost aici, aceste gânduri nu ar mai fi consumat-o ca acum, provocându-i o cută de toată frumusețea pe frunte în timp ce își ațintise privirea asupra picioarelor învelite.

        - Îmi pare rău, am încercat să îl opresc și să îi explic ca sunteți extenuați probabil, dar nu a vrut sa ma asculte. Se auzise o voce impunătoare cu o undă de intimidare și un strop de insinuare punând accentul pe "extenuați" . Oh, dacă ar fi știut ce se petrecuse cu adevărat în acea noapte. Nici nu m-a lăsat să parchez mașina că a și sărit de pe banchetă avântându-se spre ușa de la intrare. Știți cum e doar în ultima vreme de când a început sa numere zilele până la aniversarea sa. Iar amuzamentul la adresa copilului era imposibil de evitat, mai ales când toți cunoscuții fuseseră cu o seară în urmă înștiințați de însuși sărbătorit de numărul de zile până la marele eveniment. Pe scurt, cu toții cunoșteau deja energia și entuziasmul micului pui de om.