Deda Nikolay și femeia de gheață

4. noaptea cea mare a lui Deda Nikolay (I)

   Lui Miloje i se păru că rochia Marylei Gall sclipea mai mult decât candelabrele, vitraliile și mătăsurile doamnelor adunate în marea sală de baluri a castelului.  Și încă nu pășise în lumină, ci stătea în spatele draperiilor ce flancau platforma special amenajată, așteptând ca orchestra să-și termine cânturile și să arate tuturor frumusețea-i orbitoare.

   Vestimentația ei era... răvășitor de țipătoare. Ceva ce nu mai fusese dat să vadă până atunci nici măcar ochilor lui de soldat fustangiu, căruia accesul la orice oră din zi și din noapte în brațele reci ale castelului îi permisese să vadă tot felul de femei și de haine, dar niciodată ceva asemănător.

   În timp ce ținea oarecum de portul țării lor, rochia era ceva cu totul nou, cu influențe din țările din vest și croită mai mult ca sigur tot acolo, căci niciun croitor al regatului lor, întreg la minte, nu ar fi îndrăznit să coase așa ceva de frica pedepselor. Care erau puțin mai ușoare decât cele suportate de femeile ce le purtau, dar care includeau, printre altele, bătăi, ciuntiri și umiliri.

   Un decolteu adânc cobora provocator, lăsând la iveală ochilor lacomi curbura sânilor plini și albi ca omătul, iar colierul din perle care îi cuprindea gâtul ca un guler nu făcea decât să atragă și mai multă atenție. Corsetul care îi cuprindea talia și pieptul într-o strânsoare ce părea chinuitoare era cusut cu o puzderie de mărgele pictate în diferite culori, înșiruite ca într-o pictură pe care numai un iubitor de artă ar fi putut să o înțeleagă, căci lui i se arăta ca un mister. În josul șoldurilor se întindeau valuri de mătase albăstruie, acoperindu-i măcar picioarele, căci și umerii îi erau goi, dar un set de mănuși de dantelă îi urca până la coate. O femeie nu ar mai putea fi numită femeie după pedeapsa ce ar primi-o dacă ar îndrăzni să poarte o rochie care să nu îi acopere gâtul, ce să mai spună de una care dezvelea atât de multe!

   Însă Maryla Gall nu părea speriată de consecințe, ba chiar părea că se îmbrăcase astfel ca să vadă dacă îndrăznea cineva să îi atragă atenția, ca să le arate sutelor de bărbați importanți din sală câtă influență avea în acel regat. Să le arate doamnelor că, deși era o prostituată, avea mai multă libertate decât ele. În timp ce femeile nu aveau voie să privească bărbații în ochi, să-și exprime opinia în public fără acordul soților sau părinților, să-și arate formele sau să-și țină capul ridicat, iat-o aici pe Maryla Gall, călcând în picioare și spulberând toate acele interdicții.

   Și dacă astea nu erau suficient încât să scandalizeze sala, atunci piesa care îi împodobea capul cu siguranță avea să îl facă până și pe rege să se uite în stânga și în dreapta în căutarea unor ajutoare care nu îndrăzneau să intervină. Un cocoșnic mare și strălucitor, plin de mărgele și pietre prețioase, asortat corsetului, purtat de femeile măritate, ședea pe capul unei prostituate. Iar Miloje văzuse că era și deschis la spate, lăsându-i libere buclele tuciurii, așa cum purtau fecioarele.

   Maryla nu mai era fecioară de mai mulți ani decât voia Miloje să numere.

   Iată o cocotă care nu dădea doi bani pe legile și obiceiurile care controlau viețile femeilor din regatul Ares, care avea curajul să le sfideze și tăria să aștepte să vadă cine urma să o pună cu botul pe labe. Cine dintre bărbații care îi erau, fără urmă de îndoială, clienți sau adoratori. Care își găseau plăcerea în brațele și între picioarele ei, nu între ale nevestelor care acum stăteau tăcute și obediente lângă ei.

   Miloje își curăță gâtul și încercă să își ia postura de soldat care urmărea mulțimea ce putea oricând să îl atace pe rege, nu să se ia de o prostituată care nu ar fi trebuit să îl intereseze.

   Mărețul suveran care reușise să strângă sub conducerea sa marii latifundiari care deținuseră înainte majoritatea pământurilor din regat râdea acum la o masă cu câțiva dintre ei și cu tatăl Serafinei, tatăl său și tatăl lui Cazimir. Deși prințul fusese până de curând prins în discuțiile lor, acum se oprise lângă locul unde Miloje stătea de pază, prefăcându-se că își torna vin în pahar pe când, de fapt, arunca ocheade spre masa unde mama lui stătea singură.