"Katara, te implor! Nu o face!" vocea lui Sokka se aude in spatele meu.
"Nu ma poti opri. Daca asta inseamna sa-mi protezej casa, atunci voi face tot ce imi sta in putinta." ma prinde din urma, plasandu-si o mana pe umarul meu.
"Te rog, Katara. Mereu am putut sa-i invingem. Nu trebuie sa pleci ca sa ne protejezi. Vom fi bine si fara apararea lor." Ma opresc pentru o secunda holbadu-ma la fata fratelui meu. Persoana care m-a sprijinit intotdeauna. Persoana care m-a protejat in totdeauna. Care a crescut cu mine. Privindu-l acum, imi rupe inima, atunci cand vad o lacrima rostogolindu-se pe obrazul sau bronzat. Ochii incep sa-mi lacrimeze, punandu-i o mana pe obraz.
"O sa fiu bine. Iti promit. Pana la urma sunt din Tribul Apei. Suntem incapatnati si puternici."ii raspund, dar vocea ma da de gol, incepand sa tremure. "Te iubesc, Sokka. Orice fetita te-ar dori ca frate. Esti cel mai bun." ma aplec ca sa-i dau un pupic pe obraz. "Nu spune nimanui pana nu incep sa intrebe de mine. Nu vreau ca buni sa stiu inainte sa plec. "
"Promit. La revedere,surioara." spune imbratisandu-ma repede. " Oamenii aceia nu o te astepte pentru totdeauna." aproba apoi incep sa alerg catre nava, parasindu-mi casa, fara sa ma uit in spate
✖ ✖ ✖
"Presupun ca tu esti Katara, printesa tribului sudic, nu?"
"Presupui corect."
Cei doi soldati aproba unul celuilalt apoi striga la cineva pe care imi e imposibil sa-l vad.
"Deschide-o! A sosit printesa." In acel moment usa gigantica de metal a navei se lasa pe gheata groasa a Polului. Inhalez si asum ca aceasta va fi ultima gura de aer de Trib al Ape,inainte sa intru in inchisoarea mea din metal.
