Forever to Remember Me

Capitolul 2 ━ A doua abatere

FOREVER TO
REMEMBER ME.



CAP. II



❝ dragostea nu se
spune, se mimează. ❞

━━━━━━━━

                         Cu cât iarna se apropia mai mult, cu atât noaptea se întindea pe o suprafață mai mare de timp, spre nemulțumirea lui Hyunjin. Avea să profite mai puțin de lumina naturală a zilei.

     Cu obrazul cufundat în pernă, s-a trezit cu privirea ațintită pe perdelele de mătase fină, printre care se strecurau sfioase raze aurii de soare, luminându-i camera cu atingeri blânde de dogoare. Cu ochii mici de somn, Hyunjin și-a întors privirea spre tavan, urmând să își întindă picioarele, simțind cum i se dezmorțea întregul corp din creștetul capului până în vârful degetelor de la picioare. Ridicându-se în șezut, și-a privit reflexia din oglindă, zâmbind șters. Își admira mereu exteriorul; chiar se considera un narcisit în toată regula. Însă el căuta pe cineva care să îi admire interiorul sufletului. Să îi scormonească atent în suflet și să i-l admire. Să îi pătrundă în inimă, fără vreun avertisment, și să își facă de cap acolo. Să îl facă să simtă că este iubit. Dar era de părere că visa cu ochii deschiși, ca de obicei.

     Gândurile i-au fost alungate de ușa dormitorului care s-a deschis larg, iar pe ea a pătruns tânăra sa servitoare, Wonyoung.

     ━ Oh! Nu v-am trezit, nu? Revin mai târziu dacă doriți, s-a scuzat fata, dând să plece înapoi cu tava cu care venise.

     ━ Nu, nu m-ai trezit. Rămâi.

     Hyunjin a căscat lung, încercând să-și revină în simțuri, căci se simțea destul de amorțit; nu dormise prea confortabil.

     ━ Aici aveți micul dejun și un ceai verde. Mi s-a spus că nu vă place cafeaua, a arătat aceasta spre ceșcuța de pe tavă.

     ━ Ți s-a spus bine; nu îmi place cafeaua. Mulțumesc, Wonyoung! i-a zâmbit prințul, urmând ca fata să dea din cap în semn de înțelegere și să iasă din încăpere.

     Hyunjin a putut să observe neutralitatea ce era întipărită în privirea fetei. Era neobișnuit. Nici măcar nu îi zâmbise, ci se comporta cu el precum o făceau și celelalte servitoare din palat. Gluma aceea proastă de ieri sigur a deranjat-o. Voia doar să o amuze, să devină prieteni, însă simțea că a exagerat. Poate că lui Wonyoung i se păruse că încerca să cocheteze cu ea, și poate chiar era și un sâmbure de adevăr în această presupunere, dar, pentru început, Hyunjin voia doar să se înțeleagă cu ea și să comunice deschis, precum o făcea cu doamna Choi. Și-a spus că își va controla emoțiile și că va încerca să treacă orice idee prin filtrul gândirii, nu precum a făcut ieri.

     Și-a scuturat capul zdravăn, alungând orice alt gând care avea să îi mai pătrundă în minte, apoi s-a ridicat în capul oaselor, întinzându-și membrele înțepenite. În timp ce se întindea, privirea i-a alunecat spre geamurile largi din dormitorul său, reușind să remarce vremea însorită de afară. Vântul adia ușor, mișcând salcâmul din fața ferestrei sale, îndemnând razele de soare să își facă loc printre rămurelele acestuia. Soarele îi înfierbânta brațul drept prin perdelele lungi și răsfirate, care erau doar pe post de decor, nicidecum pentru a eclipsa lumina ferestrelor.

     După ce și-a mâncat micul dejun, și-a făcut toaleta și s-a decis ca prima activitate din acestă zi să fie o plimbare prin pădurea din apropiere. Nu era deloc departe, era fix la marginea satului. O putea admira în fiecare zi din camera sa, căci dormitorul său oferea o priveliște splendidă către aceasta, dezvelind un întreg tablou perfect pentru pictat.