Cineva imi intrerupe sirul gandurilor strigandu-mi numele.
-Hey, Cara.. Cara !
Dumnezeule mareee ! Era Dylan, nu-mi venea sa cred.
-Hey, ce s-a intamplat?
-Hey, buna, imi spune el gafaind.Te strig de 5 minute incontinuu, am alergat ca sa te prind din urma.
-Ohh, scuze nu te-am auzit. Ce faci pe aici? ii spun eu.
-Aaam, pai pe aici locuiesc. Si tu la fel?
- Da! Mai am putin si ajung.
Se pare ca soarta in sfarsit nu-si mai bate joc de mine. Sunt foarte fericita si nu stiu de ce. Hoo disperato, locuieste aproape de tine, nu te-a cerut in casatoarie! Imi spune vocea mea interioara, dar nu-i dau importanta. Oare Dylan incepe sa-mi placa, nu-i de mirare, cred ca are o gramada de admiratoare in jurul lui.
-Esti cam tacuta, imi intrerupe din nou sirul gandurilor.
-Si tu la fel, ii spun eu zambind, el facand acelasi lucru.
-Pai poate de asta ne potrivim, imi spune el cu un zambet in coltul gurii.
OMG! Are gropite, nu le-am mai observat pana acum. Normal idioato,l-ai intalnit azi, ai stat doar cateva minute cu el, si nu a ras in momentele alea, imi spune vocea mea interioara enervanta.
-Daca spui tu, ii spune eu razand.
-Pai ca sa te informez, eu intotdeauna am dreptate si intotdeauna spun adevarul, spune el chicotind.
-Poate acest moment nu e unul dintre ele, ii spun eu razand.
-Ba momentul asta e unul dintre ele, sa fii sigura, spune el facandu-mi cu ochiul.
-Mm, am ajuns! spun eu
-Si eu la fel! Ohh, suntem vecini.
-Wow! doar atat am putut sa spun. Nu-mi mai gaseam cuvintele.
-Presupun ca maine mergem impreuna la scoala, asa-i ?imi spune el zambind.
-Ok, domnul "eu intotdeauna am dreptate si intotdeauna spun adevarul"!
Incepem amandoi sa radem si ne luam la revedere.
