Ajunsi la liceu ne intalnim cu Silver si restul gastii.
-Mai sa fie, uite porumbei, spune unul
dintre baietii care erau in gasca noastra, cred ca il cheama Liam, asta daca nu il confund cu fratelelui geaman. Semana ca doua picaturi de apa, nici nu vreau sa ma gandesc de cate ori i-or fii incurcat parintii.
Nu l-a bagat nimeni in seama si ma simteam intr-un fel usurata. Inca nu stiam ce este intre mine si Dylan.
Dintr-o data suna clopotelul care ne anunta ca trebuie sa incepem orele. Aveam biologie. Intru in clasa si il vad pe Dylan vorbind cu un baiat din gasca. Cand ma vede vine spre mine.
-Hey, se pare ca soarta ne face sa ne tot intalnim. Sau sa-l numesc destin? spune el cu un zambet pe fata.
-Ce-ai spune s-o numesti coincidenta? ii spun eu zambind
-Mm, nu cred im coincidente. Tine minte "esti chiar acolo unde soarta vrea sa fii".
-Aam, ok domul "intotdeauna am dreptate si intotdeauna zic adevarul"!
Chiar nu mai stiam ce sa-i spun, si
mi-am amintit de fraza lui de ieri.
-Haide vino sa te asezi cu mine.
Nici bine nu ma pun pe scaun ca a si intrat profesorul. Era un barbat inalt de vreo 40 si ceva de ani. Din cate am auzit vorbeste foarte mult si cateodata, adica mai mereu este plictisitor.
- Si, ce ai spune daca te-as invita sa ies cu mine la o intalnire? imi sopteste el ca sa nu ne auda nimeni.
Iar simteam ca sunt intr-un vis din care nu mai vreau sa ma trezesc. Ce puteam sa-i spun? Ce spui de un "DA",imi spune vocea mea interioara super enervanta.
-
Aa, pai ok! ii soptesc eu
-Ce spui de vineri la 19:00?
-Ok!
Dintr-o data suna clopotelul. Ma uit la ceas si imi dau seama ca este pranzul. Cand sa ies din clasa cineva ma prinde de mana ...
