Viata dintr-acele doua oglinzi,
Un izvor in praf de stele
Cu parfum de incantare,
Simfonie de umbra si viata
Pentru tot ceea ce inima-i trsalta.
Dar sub norii grei de doare,
O cruta de fan,
Pe patru roti, dintre care
Doua asa mai rupte
Si alte doua tremurate.
Iar o fantasma de negura pura
I se ridica pe la spate.
"Oare ce stai tu aici,
Alungata de vant,
Pastrata de vreme,
Sub al timpului destin,
Fara de umblare?
Catre ce minuni tot privesti,
De nu vei pleca in veci?"
La poalele copaciilor,
Din maruntaiele codrului,
Printre firele de floare,
Sta o caruta,
In verdeata de sub soare,
Respirand a incantare.
Toata frumusetea e a ei,
Sa i-o impartaseasca fantasmei negre,
Ce danseaza in muntele de rasarit.
Este,
A fost singura.
