♠️Prietenia♠️

⚡Capiltolul II⚡

Am ramas pret de cateva minute singura.Acel barbat a plecat,probabil din cauza raspunsului meu.Dar arata atat de bine ,nu imi putea iesi din minte acel trup bine sculptat,avea parul castaniu prins intro coada medie,ochi caprui,arata diferit si exotic,avea un tatuaj pe piept cu o pasare.Ma simteam groaznic,omul si-a pus viata in pericol pentru mine si eu i-am vorbit cum i-am vorbit.Am plecat si eu repede din acel loc,incepuse sa imi fie foarte frig.Ajunsa acasa fratele meu era tolanit pe canapea butona telefonul.Credeam ca nu o sa ma observe.

-Ai fost la peste draga surioara?Vad ca te-au pescuit ei pe tine nu tu pe ei!

-Tu sa taci Andreas!spun nervoasa.

-Nu sunt eu vinovat pentru ce ti se intampla!spune cu subinteles.

-Cum adica?spun uimita si cobor treapta scarii pe care urma sa o urc pentru a merge in camera mea.

-Lucas a fost aici,mia povestit ca voi trei v-ati certat si ca nu da de tine.Cum de cei 3 fantastici s-au dezbinat?

-Nu mai vreau sa fiu prietena lor!spun si plec in fuga sa ma schimb.

Daca ma vedea mama asa ma lua la intrebari.Am iesit din dus si uitandu-ma in oglinda am decis ca am nevoie neaparat de o schimbare.Nu mai voiam sa fiu Sandra cea naiva si prostanaca,timida si carapacita.Voiam sa ies din acea carapace in care Luna mai mult m-a fortat sa stau.
A doua zi merg grabita la prietena mamei mele care era frizerita.Am rugato sa ma tunda mai scurt si sa faca cumva sa nu se mai observe ca am breton.Asa a si facut si mia deschis parul la culoare,din brunet eram exact ca barbatul de ieri,mai castaniu.Cand mam uitat in oglinda eram uimita.Asa si trebuia sa fie,vroiam sa uit de vechea Sandra.

-Am ajuuuns!!!spun fericita.
Mama si Andreas se uita ciudat la mine si nu spune nici unul nimic.Si eu ma uitam confuza la ei.

-Frumos look!imi spune Andreas intr-un final.

-Mama!Nu spui nimic?o intreb serioasa.

-Vrei sa vorbim?ma intreaba ea serioasa.

-Despre?

-Despre ce se intampla cu tine!imi spune si mai serioasa facandui cu ochiul lui Andreas.
Acesta a iesit din bucatarie lasandu-ne singure.

-Andreas...

-Ti-a spus gura sparta nu-i asa?Ti-a spus ca m-am certat cu Luca si Luna nu-i asa?

-Sandra...

-Mama te rog...nu vreau sa vorbesc despre asta...spun tinandu-mi lacrimile.

-E in regula daca nu esti pregatita sa vorbesti,dar sa sti ca sunt aici daca ai nevoie!

-Bine!haide te ajut,duc eu rufele pe uscator...

Am luat cosul cu rufe fara sa o las pe mama sa protesteze.Facea prea multe pentru noi si mai avea si un servici destul de dificil care o solicita destul de mult.Mama lucra la o fabrica de imbracamintea :ajusta,modifica haine unor branduri renumite.Avea comenzi destul de mari si ea se pricepea cel mai bine la asta.Tata era pe vas bucatar sef...lipsea cu lunile de acasa.Asa ca eu si Andreas ii duceam lipsa si incercam sa o ajutam pe mama la toate treburile casei.
Ziua primei zi din ultimul an de liceu incepea atat de groaznic pentru mine.Ma gandeam numai ca o sa dau ochii cu Luca si cu Luna,insa pentru Luca sentimentele mele erau neschimbate.Luna stia,imi stia toate secretele,stia cat de mult il placeam pe Luca,dar ca sa nu stricam prietenia nu am indraznit niciodata sa ii spun.
Am pasit timida in curtea scolii si m-am dus direct spre scena unde stiam ca va fi discursul directorului.M-am oprit in spatele unor elevi si stateam linistita.Am simtit cum o mana imi atinge usor talia.Ochii mei i-au intalnit pe a lui Luca.Inima a inceput sa imi bata tare.

-Luca!

-Buna!imi spuni luandu-si usor mana de pe talia mea.

A urmat o tacere insuportabila intre noi,ochii lui straluceau si ma privea atat de expresivi.Voiam sa il iau in brate sa il sarut sa ii spun ce simt pentru el.Dar nu puteam,nu puteam sa ma umilesc.Nu stiu ce simte el si ce i-a spus Luna.