Inapoi la viața

Capitolul 1

Adan
   Alarma începe iar sa sune și de data asta ma hotărăsc sa ma ridic intr un final din pat. Fac ochii cât cepele când văd ca e trecut de ora 8 iar eu sunt încă in apartamentul meu. Locuiesc mai mult singur deoarece părinții mei pleacă in delegații mai des decat plec eu la liceu in general, dar sunt obișnuit. Am amânat alarma de prea multe ori și sunt in întârziere.
   Sar din pat și îmi îmbrac uniforma ușor botita. Îmi pun cămașa cu guler apoi îmi pun puloverul de un verde închis cu insigna scolii, îmi trag perechea de blugi preferata și ma încalț cu adidașii mei cam jerpeliti. Au fost primii adidași pe care mi i-am cumpărat din banii mei, câștigați la un concurs de dans care a avut loc asta vara in Retiro.
   Dansul m-a pasionat de când eram un mic copil. Părinții m-au dat la cursuri de dans pentru a-mi Închide gura pentru ca zilnic le reaminteam cât de mult voiam sa învăț sa dansez. Și pana la urma am reușit și sunt foarte mândru de mine. Pe lângă acel concurs ma antrenez zilnic cu prietenii mei și postam diverse filmulețe de la antrenamente și sunt foarte apreciate. Putem spune ca suntem cunoscuți.
   Îmi revin din reverie și o zbughesc pe usa, coborând pe scări câte doua trei trepte odată. Închid usa in urma mea și o iau la pas.
   Când in sfârșit ajung in fata școlii respir ușurat. Intru in clădirea uriașă in care se țin cursurile. Sunt in anul trei de liceu și pot spune cu mâna pe inima ca nu aștept nimic mai mult decât absolvirea.
   Deschid notițele pentru a vedea unde se afla clasa mea pentru anul acesta. Anul trecut clasa mea era la etajul 2 dar s-au făcut niște schimbari și acum clasa va fi la... etajul 3. Urc in graba scările și văd ca usa e închisă, deci profesorul de engleză deja a intrat. Inspir adânc și bat la usa. Profesorul îmi deschide usa cu un zâmbet fals întipărit pe chip.
- Buna dimineața domnule Hidalgo. Ne bucurăm ca in sfârșit ti-ai făcut apariția la umila noastra ora, spune profesorul după devine foarte serios. Sa nu se mai întâmple ca altfel nu te mai primesc la orele mele. M-am făcut înțeles?
   Ridic capul din pământ și ma uit la domnul Mariano, gândindu-ma la biata lui soție care probabil s-a saturat și ea deja de el. Omul asta niciodată nu m-a înghițit și niciodată nu am înțeles de ce. Ii răspundeam la ore dacă era necesar, îmi făceam temele și ieșeam la tabla ca orice alt elev. Eu aveam probleme cu punctualitatea.
- Îmi pare rău ca am întârziat, domnule Mariano și va promit ca încerc sa ajung la timp de acum, ii răspund cu un zâmbet care ma scapă mereu de belele.
   Îmi da permisiunea sa intru in clasa și ma așez in ultima banca de la geam, in spatele a doua fete. Una îmi e colega din primul an, iar cealaltă probabil e noua pentru ca nu am mai văzut-o pana acum. Poarta uniforma care ii sta destul de bine pe corpul ei mic și pare atât de fragila. Dacă e asa cum cred eu nu v-a supraviețui pe aici prea mult timp și asta e pacat. Și nici măcar nu înțeleg de ce îmi vin astfel de gânduri la ora asta.
   Îmi frec ceafa cu o mâna și îl salut pe colegul meu de banca din primul an, Torres. E un tip foarte de treaba dacă ajungi sa îl cunoști.  Din afara pare un tip dur, fără scrupule și un bătăuș desăvârșit și asa ma pot descrie și pe mine in mare parte doar ca eu nu am nimic bun pe dinăuntru. Sunt precum cancerul in stadiul 4. Aștept momentul sa ma duc... și parca nu mai vine.
   Ora trece repede și ma ridic de pe scaun pentru a merge sa îmi iau o cafea când Allis ma apuca de cot și ma oprește.
- Mi-a fost foarte dor de tine, Adan, imi spune cu un zâmbet. Nu ii întorc zâmbetul. Ne-am despărțit înaintea vacantei de vara și ea continua sa se dea pe lângă mine sa ne împăcăm și devinde destul de enervant.
- Buna Allis, i-am spus fără pic de entuziasm.
   I am desprins mâna de pe mine și mi am croit drum printre colegi pana afara. Pe hol m-am întâlnit cu niște amici de la dansuri și am mers împreuna la automatul de cafea.
   După ce mi-am luat cafeaua m-am îndepărtat de băieți și m-am grăbit inapoi spre clasa pentru a nu întârzia din nou. Nu stiu cum reușesc mereu dar MEREU sa întârzii. Din fericire profa de spaniola întârzie mai mult decât mine și ma simt ușurat.
   Ma uit pe telefonul meu mobil și ceva îmi atrage atenția. Flores, tipul pe care nu pot sa îl suport sub nicio forma se apropie de noua noastra colega, mai precis se da la ea pe fata și le pot auzi perfect conversația. Ma uit in jos la telefon pentru a nu părea ca ii ascult, dar sunt foarte atent.
-...... și uite asa m-am hotărât sa vin la tine. Eu sunt Flores apropo. Prietenii îmi spun Flo deci te rog sa îmi spui asa.
- Îmi pare bine sa te cunosc Flo. Eu sunt Elissa dar poți sa mi spui El, o aud pe ea spunându-i și-i simt zâmbetul la fiecare cuvânt pe care îl scoate pe gura.
   Elissa e un nume frumos. E un nume care i se potrivește descrierii.  Pare atât de inocenta și pot pune pariu ca am dreptate. Ma descurc foarte bine in a descifra oamenii. Dar el vrea sa i-o tragă. Se vede clar ca asta vrea.
- Ma gândeam sa îți arat unele locuri care sunt foarte interesante pe aici. De exemplu grădina interioară a școlii sau sălile de clasa sau chiar biblioteca, ii spune el.
- Mi-ar plăcea la Nebunie sa pot vedea biblioteca. Când ai putea sa mi-o prezinți? îl întreabă ea emoționată.
- Chiar astăzi după terminarea cursurilor te pot duce. Ce părere ai?
- Mi-ar face mare placere Flo.
   Conversația lor e întreruptă de doamna Hernandez care intra val vârtej in clasa. Se aseaza la catedra și face o prezenta rapida. De obicei ma plictisesc foarte tare la orele ei dar ceva îmi spune ca o sa devină foarte interesantă ora asta. Pentru ca ea imediat ne da un anunț.
- Stiu ca e prima zi dar o sa va pun in echipe de câte trei pentru a face un proiect, ne anunta ea. Clasa răsuna de comentariile elevilor. Stiu ca nu va convine dar o sa aveți timp sa îl faci pana in luna Noiembrie spre sfârșit, deoarece eu săptămâna viitoare trebuie sa plec in alt stat din motive personale. In absenta mea v-oi desemna un elev sau o eleva sa mențină liniștea in timpul orelor. Și asa începe sa ne povestească despre ce vor fi proiectele.
   Gândul ca o sa fie plecată și o sa avem timp berechet pentru proiect care, apropo e atât de ușor încât îl pot face și singur nu in echipa de trei. Gândurile îmi sunt întrerupte când doamna Hernandez îmi striga numele.
- Adan Hidalgo, ești in echipa cu Elissa Martinez și Flores Castillo. Deschid gura pentru a comenta despre alegerea greșita pe care a făcut-o dar ea vorbește din nou. Adan nu încerca sa comentezi alegerea pe care am făcut-o și nu, nu poți schimba grupul. Acum sa continuam...
   Mi-am pierdut interesul total după ce mi-a spus. Sunt extrem de nervos in momentul de fata asa ca decid ca restul zilei sa chiulesc cu Torres și Alex, un tip din ultimul an. Mergem la sala și dam tot ce avem mai bun din noi.