Fear

drugs

Alarma îmi sună semn că e timpul să merg la muncă, deschid telefonul si observ că e 14 februarie, ora 06:34.. acel nenorocit de 14 februarie

Mă uit la poza de pe noptieră și zâmbesc amar.. eram atât de fericite.
Mă ridic din pat puțin amețită de la seara trecută și îmi fac drum până la chiuveta băii.
Mă uit în oglinda și îmi privesc trasăturile feței, ochii căprui, pielea de un alb bolnăvicios, părul lung de culoarea șaten și buzele pline.. singura pată de culoare e pe încheieturi, pictate în roșu, dupa cum zicea ea.

14:57

Taehyung

-Haneul, la naiba eși bine? Te-am sunat prea târziu, iartă-mă..

-Au trecut 7 ani de atunci, Taehyung. Sunt bine, nu îți mai fă atâtea griji.. nu mai am 5 ani! Am trecut peste și așa ar trebui să o faci și tu! Lasă-mă să respir, nu am nevoie de ajutorul tău..

-Se pare că nu mai ai nevoie de mine sau de ajutorul meu.. ai crescut mare, nu mai ești fetița aceea sensibilă de 8 ani pe care am cunoscut-o eu acum câțiva ani. Îmi pare rău ca îți sunt alături mereu și am mereu grijă de tine să nu ajungi ca acum cațiva ani.

-Tae, nu am vrut să spun as-

Apel încheiat
01:03

La dracu cu tot! După ce a plecat ea, nu a mai fost totul la fel, doar Taehyung mi-a fost alături. Au trecut 7 ani de atunci și încă nu am reușit să trec peste. O urăsc că a făcut asta.. dar am iubit-o. Am avut amintiri frumoase, vorbeam despre orice până au apărut drogurile, până mi-au luat sora de lângă mine..
Era o fire blândă, calmă, nu semăna deloc cu mine. Avea ochii verzi și părul blond, o adevărată prințesă.
Taehyung se învinovățește, dar degeaba. A fost alegerea ei, cea mai proastă alegere făcută de ea.
Mi-am pierdut sora cea mare acum 7 ani, chiar în ziua asta și se pare că și cel mai bun prieten..

Mă uit la ceas și văd că e 16:19, mi s-a terminat tura deja de aproape 20 de minute așa că îmi iau geanta și plec spre casă, daca o pot numi așa.

Drumul e același, plictisitor. Îmi pun caștile în urechi și ascult muzică până ajung în fața blocului. Ajunsă acolo intru în scara blocului și aștept liftul uitându-mă la noile noutăți.

Ușile liftului se deschid si dau de el.. acel băiat cu părul mentolat, Yoongi. Avea bretonul puțin crescut ceea ce îi cam acoperea ochii dar daca te uiți cu atenție.. era drogat.
Îi dau o privire scurtă și dă să iasă din lift dar îi prind brațul și îl întorc spre mine.

-Nu o mai fă..

-Să fac ce? zice uitându-se cu o privire plicticoasă la mine

-Nu te mai droga, Yoongi..

-Lasa-mă dracului în pace, ce știi tu despre mine?

-Semănăm, doar atât. spun zâmbind

-La ce te referi?

-Nu contează..

Îi mai dau o ultimă privire și intru în lift, etajul 3, apartamentul 18

Intru în apartament, îmi las geanta jos și mă descalț. Intru în baie, deschid micul dulăpior și le găsesc.. îmi prind părul ușor într-un coc dezordonat, mâinile încep să îmi transpire și ochii încep să îmi lăcrimeze. Îmi e dor de tine Dae.. se pare că nu va mai veni Taehyung să ma salveze ca de fiecare dată, am pierdut tot.

Semănăm Yoongi,

Doi drogați ce împărțeau același viciu