Întunericul s-a lăsat încet peste străzile pustii, doar vântul singuratic mai hoinărește fără motiv. Bătrânii copaci, ce sunt acolo de la începutul timpului, se odihnesc în taină sub cerul liber, unde stelele de aur pictează un haos ordonat.
Tu vorbești cu Doamna Lună, așteptând la geam cocori. Nimeni nu te ascultă, doar noaptea ți-e prietenă. Ești prea mică și fragilă pentru lumea asta dură, tu, făptură neînțeleasă! Ce-ți era înainte drag, acum îți e străin. Te simți captivă, fără speranță. Vrei să pleci, să scapi în nepăsare, dar nu poți. Ceva te ține aici, ceva ce ție îți este necunoscut.
Întreaga ta ființă cere îndurare, dar eu nu te mai pot ajuta, nu acum.Durerea te îneacă și te macină, dar cândva va dispărea, îți promit!
Lanțuri de mii de cuvinte ce nu le înțeleg îți inundă capul. Corpul îți devine din ce în ce mai rece, de ce nu-mi mai vorbești? De ce nu-mi mai cânți cum o făceai odată? De ce nu mă mai privești? De ce...?
Cu ochii plini de lacrimi, scoți un țipăt scurt, apoi îmi cazi fără viață în brațe. Nu am vrut să ți se întâmple așa ceva! De ce ți-au făcut asta? De ce nu te-am putut ajuta? De ce mă doare așa tare faptul că nu mai ești? De ce mă simt vinovată? De ce...?
Un nou capitol...m-am întors, dacă ți-a plăcut nu ezita să votezi și să-ți spui părerea în secțiunea de comentarii! M-ar ajuta foarte mult!
CITEȘTI
Umbra Morții
Short Story~Povesti scurte, depresive, singura legatura intre ele fiind aceea ca o umbra rece a mortii si tristetii se ascunde in spatele lor provocand numai durere si lacrimi.~
