Peace

Informațiile

Am intrat în mașină și am închis ușa, acolo se întâmpla ca, să nu se audă nimic, de obicei se mai auzea muzica lăsată încet, dar acum, nimic. În ciuda acestui fapt, am început conversația:
- Ce se întâmplă?
Parcă se temeau de cum voi reacționa când voi auzi cele spuse, sau poate ar fi altceva, poate...
Nu scoateau niciun un cuvânt până când Natalie îl îmbrânci duios pe Christian și parcă-i spuse "Spune-i"
- White... E greu... În primul rând vreau să-ți spun veștile bune. În caz că nu știai a venit prietenul tău aici.
- Ce? Când?
- Azi dimineață, când tu dormeai. Noi ne-am trezit mai devreme, așa că, am dat de dânsul. Nu am vrut să te trezim, iar de aceea, am mers cu el până la un restaurant. L-am înștiințat de ceilalți, unde s-au dus și pentru ce, iar el a mers după ei...
Nu mai scoase un cuvânt, lovise cu pumnul în volan mânios, lacrimile i se scurgeau pe fața lui.
- Ce s-a întâmplat? Spuneți-mi!
Christian fiind atent la drum și încă lovit undeva în adâncul sufletului lui de o piatră blestemată, Natalie spuse cu blândețe :
- Știi tu, cei trei au dat de cineva și s-a întâmplat ca acel cineva să-i ucidă.. Era destul pentru mine, nu mai era mult de locul acela, am deschis cu repeziciune ușa și am alergat până acolo.
Trei corpuri zăceau pe jos într-o baltă de sânge, nu puteam să mă apropii, mă durea.. Pe lângă asta, Jack era acolo, trăgea dintr-o pipă și respirase ușor. După aceea, își scoase pipa și se uita la mine, își dădea seama că eram al naibii de nervos, venise lângă mine și mă bătuse încet pe umăr și îmi spuse la ureche "Liniștește-te, vom avea și noi cuvântul nostru"
Vom avea? Dar când? Și pe cine să ne răzbunăm? Nu știam pe nimeni care să facă așa ceva, dar aveam și pistele mele..
- White... Spuse Natalie
- Ce?
- Hai odată!
- Să-i luăm pe ei și să îngropăm, merită doar.
Fiecare am luat câte unul și i-am dus până în mașină. Venise și Jack cu noi. Era al dracu de liniștit în ciuda celor întâmplate.
- Jack.. Cum de ai venit? Am spus eu
- Păi, nici nu mi-ai spus că pleci undeva, tu m-ai ajutat, și eu trebuie să te ajut pe tine.
- Ei bine, ai cu ce să mă ajuți, dar trebuia să dai un telefon, va veni și timpul tău când ne vei fi de folos.
- Am vrut.. Doar că am vrut să-ți fac o surpriză, știi doar, eu sunt mai anti-social cu ceilalți. Doar cu tine sunt mai deschis, White.
- Bine, bine, totuși, ai o pistă ce ne poate ajuta să dăm de urma ucigașilor?
- Sincer, chiar da, am un număr de mașină.
- Zi-l!
- "KZ66 ZIT"
Am dat cu pumnul în banchetă, doar nu.. Primarul ăla împuțit.. O să.. Nu o să mai audă nimeni de el.
- Ce e?? Întreabă Chris
- Știu a cui e mașina..
- A cui?
- A primarului, a nenorocitului ăluia de om, mâine seară mergem la el.

*

Ajunși la hotel, am dat niște telefoane. I-am înștiințat pe ceilalți de cele întâmplate. Toți păreau în regulă, oricum, nu mai aveam așa multe zile, doar 2. Trebuie să ne mobilizăm și să facem dreptate.
Clădirea goală și imensă părea un mic castel. În noaptea neînsuflețită, am mers până la un traficant de arme. Nu puteam să las moartea lor în zadar, chiar de trebuia să risc, mi-au fost frați..
Am dat cu ușa de mașină nervos, nici măcar nu mă uitam la drum, mâncam pământul. Acolo la intrare era un paznic , ne-a cercetat pe fiecare în parte să nu avem vreo armă.
Am intrat liniștiți, era un club destul de mare. Ne conducea un băiat , era îmbrăcat în negru, nu avea mai mult de 18 ani. Tot am mers până am ajuns la o ușă ce scria pe ea cu sânge "Cei trei". Am apăsat încet pe clanță, nu știam ce ne așteaptă mai departe.
Era o încăpere sumbră, de vreo 30 de metri, 3 oameni stăteau la un birou și discutau. Nu ajungeau cuvintele până la mine, așa că, m-am apropiat.
Discutau despre niște afaceri, eu așa am înțeles.
- White... Reclamă unul dintre ei
- Da.. Nu ne-am mai văzut de mult.
- Ce te aduce pe aici?
- Ei bine, mi-au fost uciși ceva prieteni..
- Cine a putut face una ca asta?
-Cine altul decât primarul?
- Ei... Dacă el a făcut-o, nu mai are ce discuta cu mine. Face un altul iritat de cele auzite
-Hmm.. Dacă e așa, vă ajutăm și noi. face ultimul trăgând o gură de bere.
- Vă mulțumim, rămânem datori!
- Nu, nu, nu, doar știi câte ai făcut tu pentru noi, atâta să facem și noi pentru tine, deci, dacă el e vinovat, ne dați un telefon.
- Am înțeles.
Am mers repede înapoi până la hotel, trebuia să ne luăm toate de acolo, știau deja unde stăm.
Primarul deja le spuse și celor de la hotel, dar eram pregătiți. Ne aștepta doamna de acolo cu un Glock în mână. A tras trei focuri, dar nu m-a țintit, însă, i-am tras un glonț direct în cap.
Acolo în casa aceea imensă, plină de praf și taine ascunse, erau doar 2 oameni. Această doamnă care a murit altminteri, și mai era și soțul ei. Deși, acesta venea rareori pe aici, el mai mult era plecat. Mai era încă o familie ce stătea aici, dar a plecat acum o săptămână.
Ne-am luat tot ce ne-a trebuit și duși am fost. Mi-am închis pelerina de ploaie repede. Era înnorat, chiar de era iarnă, mai mult ploua.
Pe drum încoace, am tot dat de oameni, dar nu au scos un cuvânt.
Primarul stătea în centrul orașului, chiar pe atunci, doi oameni au început să se certe. Am ajuns mai aproape de ei :
- Taci, mă, dracu. Spuse cel mai tânăr
- Să taci tu, să nu aud o vorbă. Spuse celălalt mai în vârstă
- Cum să tac? Mi-a fost ucisă soția de oamenii primarului și poate chiar de el.
- Ei, nu minți, om mincinos, primarul e bun, chiar se implică.
Îi dăduse un pumn celui mai bătrân și căzuse pe jos. Înflăcărat de cele auzite, tânărul, îi dădea când în față, când în burtă.
- Lasă-mă! Strigă boșorogul
Se dăduse de pe el, dar îi spuse :
- În viața ta să nu mai fi martor mincinos, data viitoare nu vei mai scăpa cu viață. Și dus a fost.
Suspiciunile începeau să se adeverească, bazate pe fapte solide.
După ceva timp, am așteptat pe omul mai în vârstă spre seară la marginea orașului.
- Hei.
- Bună.
- Ce cauți prin locurile aștea? L-am întrebat eu
Mergând tot înainte, însă, nu răspunse. Încet, încet a vrut s-o ia la goană în spre vale, dar l-am oprit.
- Să vă ia dracu! Exclamă el furios
I-am dat un pumn și dus a fost. L-am băgat în portbagaj și l-am luat cu noi, ca să putem avea un ostatic, în caz de se întâmpla ceva.
Era ultima zi, toți eram nedumeriți și stresați, nu știam cum va decurge ziua de azi. Dimineața nu se grăbea, dorea și ea să stea pe loc, însă, numai decât bătea ora 12:00. Ne-am pus să mâncăm ,dar fiecare nu prea putea mânca foarte mult, așa că, am mers să ne plimbăm.
- Hmmm, doar nu crezi că nu putem. White.. Te cunosc, nu te mai ascunde atât. Spuse Christian
- Ei bine, am mici gânduri că nu vom putea duce la sfârșit această misiune, însă, am și mai multă încredere că vom birui.
- Da, nu vom da greș.
Era pur și simplu, limpede, să te gândești că ai șanse de reușită și șanse de a da greș.

Seara ne ajunse din urmă, toți eram în mașină, Jack își încărcase arma și și-o puse înapoi. Primarul acesta era foarte dubios, se spunea că era traficant de droguri și de carne vie. N-aveam de gând s-o lăsăm așa, trebuia să-i punem punct. Am bătut la ușă.
Se auzise o voce groasă, iar ușa se deschise. Acolo ședea primarul orașului, pe lângă el, mai erau încă 3 inși, toți înarmați.
Parcă știa ce-l aștepta, oricum, n-aveam de gând să renunț, era prima și ultima ocazie.
- Salut. Am spus eu
- Salut, ia loc. Spuse el
- Am auzit multe lucruri despre tine, și când zic asta, zic de lucruri rele, e așa?
- Ce? Ce lucruri rele? Eu n-am făcut nimic.
- Ei bine, mi-au fost uciși 3 camarazi, prieteni.
- Așa, și?
- Și.. Mașina ta a fost acolo când au fost uciși și după a dispărut. Cum se face una ca asta?
- Poate o meritau, poate nu, vezi că ești în dezavantaj băiatule, să nu crezi că vei ieși învingător.
- Tu crezi că am venit așa neajutorat? Uită-te în spatele tău.
Se întoarse, dar greu, era încremenit. Erau 20 de oameni ce-l ținteau cu niște M-41.
Am scăpat ușor, fără nicio luptă inutilă. I-am luat ostatici, însă, omul ce l-am luat cu noi, a scos un cuțit și a sărit la primar. Primarul era înjunghiat grav, trebuia neapărat să meargă la spital. I-am lăsat pe ceilalți să-i ducă înapoi în Los Angeles. Eu am rămas cu primarul, am lăsat un alt camarad să se ocupe de oraș. Primarul ieșise din operație, abia după 4 ore. Dar acum era bine, așa că, am mers în camera în care stătea.
Plângea, nu l-am mai văzut niciodată să plângă, dar chiar și așa, a comis fapte ce nu pot fi iertate.
- Uite, ți-am adus mâncare și niște haine și cele ce iți trebuie pentru igienă.
- Mulțumesc.. Își șterse lacrimile și îmi zâmbise vag.
- N-ai de ce.
- De ce ești bun cu mine? Ți-am luat 3 oameni din familia ta, cum poți fi așa pur?
- Pur și simplu, chiar dacă nu te-am iertat și poate nici nu o să te iert vreodată, însă, am mers înainte.
- Înțeleg.. Când voi ieși de aici voi face tot posibilul să mă schimb.
- Vom vedea, mâine te externează și vei veni cu mine. Poate vei avea și timpul să-ți dovedești schimbarea, dar, vei sta închis ceva timp.
- Da, înțeleg. Accept orice. Adormise. Ceilalți s-au întors cu succes în Los Angeles, numai noi am avut probleme. Sigur avem vreo cârtiță printre noi, am și eu presupunerile mele.
Era o noapte grea, el încă dormea ca un copil, doar când se făcuse ora 9 se trezise. După câteva minute a venit și doctorul să-i facă ieșirea.
Nu a durat mult, eram deja în drum spre Los Angeles, primarul nostru mai poate aștepta.
Primarul privea cu tristețe locurile orașului, iar eu l-am bătut pe umăr și i-am spus :
- Va fi bine!