Peace

Los Angeles și plecările în misiuni

Anii trecuse, deja era anul 2030, totul era schimbat în orașul Los Angeles, aici am rămas și mi-am făcut o locuință.
În Los Angeles erau mai multe legi care născoceau neliniștea cetățenilor, așa că, am început unii să ne împotrivim, iar alții să se lase păcăliți de primarul care a ajuns să ne conducă.
Primarul se numește Jacob, avea o privire de un om care a stat cam toată ziua la serviciu, și pe lângă asta, mai primește numai 20 de milioane, în fine.. Nu știa cum să se comporte cu oamenii, îi agresa verbal, iar fizic, avea cine, însă, am intervenit să-i apărăm.
Cam tot orașul era pustiu, parcă avea și un miros putred în el, iar oamenii nu mai ieșeau pe străzi de frica oamenilor primarului.
Aceștia erau nemiloși, niște siluete de 1,90 m, aveau niște ochi ageri, ca de șoim, dar puteau fi prostiți ușor, dar totuși, te lua spaima ce am ajuns..
Eu am vorbit cu mai mulți "prieteni" ca noi să creăm un grup în care să-i putem apăra pe oamenii neajutorați de Jacob, în ascuns.
Nu mulți au acceptat, așa că, am decis să ne luăm măști ca să nu ne poată recunoască.
De asemenea, eu am ajuns să fiu un om respectat și considerat un om de valoare pentru orașul Los Angeles.
Dar în timpul acesta în ochii primarului nu eram decât niște dușmani, oameni care nu respectau legile.
De aceea, a pus oameni pe urmele noastre, dar cu toate acestea, noi eram mai șireți decât gorilele primarului și scăpam ușor.
Da, așa le spuneam noi, deja am început să ne punem întrebări "Când se va termina oare această pacoste?" "Când vom fi iarăși liberi?"
Nu puteai să spui că e bine sau rău,parcă eram între ele, vom trăi și vom vedea când se va pune punct.
Așa cum era la noi acum în oraș, era în toată lumea, toți ce răi au ajuns la conducere.
Toți s-au plâns de școala online, dar acum toți analfabeții au ajuns șefi și toți cei care nu au venit la școală deloc erau peste noi, să nu mai zic de ceilalți oameni care au făcut lucruri îngrozitoare..
Totuși, cei care au fost la școală și au făcut și facultatea, au ajuns să fie luați în derâdere.

*

M-am dus acasă să dorm deoarece am fost la serviciul meu special, la care trebuia să stau 24/24 ore.
Afară era o beznă cumplită și un îngheț de-ți îngheța dinții în gură, era cam la începutul lui ianuarie, eram îmbrăcat simplu, într-un hanorac și niște blugi, eram obosit.
Am intrat, am răsuflat liniștit că am ajuns acasă și că mă pot odihni în casa mea, de atâtea zile nu mai dormisem la mine.
Dar chiar atunci îmi sunase telefonul, aproape adormisem, a sunat de mai multe ori, până într-un final m-am sculat și am răspuns :
-Ăă.. Da, cine e? De somonros ce eram abia am găsit telefonul
- Sunt Jack...
-Cu ce te pot ajuta?
-Păi... Mi-a fost ucisă familia și am fost alungat din orașul meu natal... Nu mai am pe nimeni, mă poți lua cu tine?
Când am auzit aceste cuvinte, mă simțeam nevoit să ajut, am înghițit sec, eu nici nu mi-am cunoscut părinții, familia, bietul de el..
-Desgiur, acum mă îmbrac și vin de îndată, unde ne întâlnim?
-La intrarea orașului Santa Ana.
-Ok, vin acolo în jumătate de oră.
A închis, mi-am luat niște haine pe mine și mi-am luat cheile de la mașină. Am uitat să-mi inchui și casa, mergând, am tot mărit viteza și am ajuns să nu mai văd ce e prin jurul meu, dar am răsuflat liniștit și mi-am spus "e totul e bine, liniștește-te".
Într-un final am ajuns la locul presupus, era un bărbat de 22 de ani, înalt, brunet, purta niște ochelari de culoarea frunzelor care, cad, era îmbrăcat tot în negru, și era așa distrus... Se vedea pe fața lui, acea privire, ochii aceia plini de lacrimi, a fost martorul unor crime.
Și-a văzut tatăl și mama murind, sora lui mai mică, violată de către doi oameni, după aceea ucisă, iar fratele său împușcat.
El a mai rămas din familia sa, îmi făceam griji în privința lui, totuși, sper ca într-o zi să fie și bine, dar cu toate aștea, viața te îngenunchează și te trece prin atâtea lucruri doar ca să poți evolua, asta mi-a spus un om care venea pe la noi când eram mai mic.
În final, i-am găsit o locuință, mică, dar bună, în care să stea până se pune pe picioare și i-am găsit și un loc de muncă din care să-și câștige traiul.
El dorea să câștige încrederea oamenilor, dar majoritatea îl credea un spion, "și când o să aibă ocazia, o să ne atace ", așa spuneau ei, dar unii care mai erau buni, îl credeau, de asemenea, și eu.
Cu toate aștea, Jack se adapta repede și a câștigat și la loto, chiar, o mică sumă, dar bună.
Multe telefoane de aici încolo am primit, așa că, m-am gândit să facem grupul mai mare, să-i putem apăra pe toți oamenii care aveau nevoie de noi.
Chiar atunci am primit un telefon de la Christian și Natalie. Nu m-am mai văzut cu ei de ceva vreme, cam de la nunta lor. Au plecat în Italia și au rămas acolo pentru ceva timp.
- Hei, ce mult timp a trecut de când nu ne-am mai văzut noi, of doamne, nici că v-ați schimbat, tot nebuni, glumeți și loiali ați rămas.
- Da, a trecut ceva vreme, dar uită că ne-a fost dat să ne mai întâlnim, așa că, hai să mergem la un restaurant și să discutăm.
- Desigur. I-am strâns mâna călduros lui Chris, așa ii mai spuneam eu când eram mai mici.
Am mers la un restaurant din zonă și ne-am comandat ceva de mâncare, ei erau lihniți, nu au mâncat nimic pe drum încoace, au mâncat și au tot mâncat, până când s-au săturat.
- Deci.. Îmi dresem eu glasul. Cum a fost în Italia? Cum e acum acolo?
- Groaznic, la fel ca aici, poate mai rău. spuse Christian.
- Dar cu ce era mai rău? La noi s-au schimbat de asemenea atâtea, primarul s-a schimbat, oamenii stau în case de frica oamenilor ce i-a adus primarul acesta cu el. Deși, încă mai avem și lucruri bune de care să ne mândrim, cum ar fi, oamenii ce-mi sunt alături, voi, și încă câțiva.
- Hmm, păi.. La noi nu prea aveam voie să ieșim, nici mâncare nu prea aveam, nici nu știu cum am scăpat de acolo, a fost un noroc chior.
Am pus banii pe masă și am plecat.
I-am condus la mine acasă, le-am spus ceea ce doream să fac eu și grupul meu, s-au alăturat și ei, acum eram 20 de oameni.
Parcă mai înainte eram doar 2, dar iată, ce e bun e răsplătit.
Cu toate acestea, într-o dimineață, pe la ce oră, nu știu, am primit atâtea telefoane, pentru a ni se alătura nouă, pentru a putea face dreptate, asta doream noi.
M-a sunat și un prieten, mă luasem cu poveștile și uitasem să-i spun cum și ce, dar într-un sfârșit, l-am convins să vină și el. El de meserie era instalator, plecase în Germania și de atunci parcă am uitat de noi.
Peste câteva zile va veni și el, acum eram 30 de oameni, mâine trebuia să mă văd cu toți și să stabilim când vom pleca.
... Nici nu știu cum am adormit, dar s-a făcut deja dimineață, și am plecat într-un gând la sediul nostru secret.
Toți erau acolo, nimeni nu lipsea, în acei oameni mă puteam baza, simțeam că-i cunosc de o viață.
- Da, ne-am adunat aici ca să prezint noii colegi, prieteni, frați mai bine spus, suntem o familie, deși trebuie să ne despărțim..
- De ce? au spus cu toți într-un strigăt
- Va trebui să ne îndeplinim fiecare câte o misiune, bineînțeles, vor fi 5 echipe de câte 6, imediat veți primi cu cine veți pleca și unde.