Misterul Cheii de Aur - applyfiction

Capitolul 2 - Succes

    — Ce-o fi cu el? se întreabă Donghun.

  Plecarea lui a fost misterioasă, bizară și a pus un semn de întrebare multora. În mod normal nu le-ar păsa, dar acum pare că băiatul e în drumul lui spre a își îndeplini planul mult prea bine gândit de a ucide întreaga școală cu o pușcă. Felul în care pașii lui apăsați se aud pe podeaua murdară a clasei, tot mai încet cu cât se îndepărtează mai mult, pare a fi inconfortabil pentru Donghun și Nari.

  — Credeți că pune ceva la cale? întreabă șatena privindu-și prietenii.

  Nu primește totuși un răspuns de la cine se aștepta, pentru că Ilias se bagă în discuție pentru a evita orice teorie stupidă pe care ar putea-o face unul din prietenii lui:

  — E doar fericit. Uite-te la fața lui, expresia aia nu arată nicio intenție malițioasă, așa că hai să nu începem să speculăm.

  — Ești sigur că e doar fericit? Dacă te înșeli și îl atacă pe Taesung cu un cuțit? întreabă Donhgun.

  — Îl apăr eu, țipă Nari parcă prea tare, fără să își dea seama de cât de ciudat sună să spună asta pentru oricine altcineva în afară de Hori.

  — Și eu te voi proteja pe tine atunci. Nu vreau să te rănești, Nari. Defapt, nu vreau să se rănească niciunul dintre voi, spune Donghun ridicându-se de pe scaunul lui.

  Înainte ca altcineva să mai spună ceva, Cole intră din nou în clasă. Arată obișnuit, nimic dubios sau ieșit din comun la el. Poate doar s-a dus să se spele pe față sau ceva, baia e la nici 2 metri distanță de clasa asta. Bineînțeles că felul în care arată poate ascunde adevăratele sale intenții, așa că atunci când a pășit în încăpere, Donghun s-a dus în fața fetelor, iar Hori s-a înarmat cu un pix pe care l-a găsit pe bancă.

  — Ce v-a apucat? întreabă Cole înainte de a trece fix pe lângă ei de parcă nu e nimic neobișnuit la scena din fața lui.

  E obișnuit să fie tratat așa. În special să fie tratat așa de cei 7. Până la urmă, mereu l-au respins, dar el a încercat să-i înțeleagă. A încercat să se pună în locul lor și sincer, nici nu-i condamnă că nu vor să se afle în preajma lui. Nici el n-ar vrea să se afle în preajma lui însuși. Totuși, a decis să insiste oricum. A decis să fie o pacoste pentru ei, deoarece are nevoie de ei. De prieteni, de validare și mai ales de fericire. Unii ar spune că și-ar putea găsi fericirea în altceva, însă a ajuns să fie mult prea atașat de cei din fața lui. Mult prea învestit în scopul lui de a se apropia de ei pentru a ajunge să își dorească altceva măcar pe jumătate la fel de mult pe cât își dorește să petreacă timpul lui liber cu ei. Să fie considerat de ei un prieten. Să aibă persoane cărora să le pese de el, persoane care să-i aducă puțină lumină în viața-i tristă și lipsită de sens.

  — Ne gândeam că poate plănuiești să ne omori, spune Hori aplecându-se mult prea mult spre el, acum fețele lor aflându-se la o distanță extrem de mică.

  Obrajii lui Cole iau o culoare de roșu aprins.

  — N-aș îndrăzni să fac așa ceva, spune Cole râzând fals.

  A încercat să pară relaxat, își tot spunea în cap "nu te face de râs, boule", dar a sfârșit prin a face fix asta. Din greșeală, în timp ce râdea, a scuipat-o pe Hori pe obraz. Se așteaptă la o palmă peste față, dar tot ceea ce aude e râsul frumos al lui Nari.

  — Asta meriți dacă te apropii prea mult, zice fata atingându-și prietena pe umăr.

  — Ar trebui să te scuip eu pe tine. Sunt sigură că tot acel kilogram de machiaj de pe fața ta se va topi, răspunde Hori. De ce te chinui așa de mult să-l impresionezi pe amărâtul de-