Misterul Cheii de Aur - applyfiction

Capitolul 4 - Dat de Gândit

     Cole nici măcar nu se uită la ceas. Nu realizează cât timp prețios pierde doar privind în gol, mândru de el însuși. E prea încântat. Situația în care se află reprezintă tot ce a visat vreodată să i se întâmple, să aibă prieteni cu care să își petreacă timpul, și nu orice fel de prieteni, orice fel de persoane alături de care nu s-ar simți bine, ci oamenii pe care îi admiră. Abia așteaptă seara aceasta.

  — Te poți da din drum, te rog? se aude vocea unei eleve care încearcă să intre în clasa din spatele lui Cole.

  Aceasta îl trezește din lumea lui imaginară. Șatenul se întoarce spre ea, o analizează din cap până în picioare, apoi își mută corpul un centimetru mai la stânga, dându-se un pic din drum.

  Fata încă așteaptă. Îl privește cu o expresie ce nu arată că e mulțumită de efortul lui, dar încearcă să rămână drăguță. Până la urmă, e destul de sigură de ce e acolo. "Sigur s-a luat Rachel de el" își zice ea în gând.

  — Nu știu ce mai cauți aici, intră și gata, spune Cole oftând.

  — N-am loc să trec pe ușă, explică fata, încă având răbdare cu el.

  Cole pe de altă parte, n-a auzit nimic. Simte că i-a dat suficientă atenție, până la urmă, nu e o persoană importantă sau ceva. La analiza lui deloc atentă, reiese că este doar o elevă neinteresantă, cu nimic ce l-ar putea face să-i pese de ea, prin urmare, să îl intereseze câtuși de puțin să o ajute.

  Dacă șatenul nu e chiar atât de bun la a îi trata pe cei de care-i pasă, cu persoanele care nu-l interesează câtuși de puțin, treaba e și mai urâtă.

  — Uite, vreau doar să intru în clasă, deci dacă ai putea să te miști puțin, chiar aș aprecia, se aude vocea fetei ce simte că își pierde răbdarea cu cât vede că este din ce în ce mai aproape să se sune.

  Din nou, pare că a vorbit cu o entitate ce nu există, pentru că nicio ureche n-a auzit ce a spus. Cole încă stă cu fundul pe podea, blocând intrarea în clasa lui Rachel și privind tavanul cu ochi sclipitori și un zâmbet tâmp pe față. "Încă 3" se aude cu ecou în mintea sa în timp ce planifică felul în care va ajunge să-i convingă pe ceilalți să meargă cu el la arcade după școală.

  Colega lui Rachel deja și-a pierdut răbdarea. Îl împinge pe băiatul din fața ei cât de mult poate, apoi deschide ușa, strecurându-se prin crăpătura dintre perete și corpul băiatului, ce a căzut, rezultând în el lovindu-se la cap.

  — Ce dracu e în neregulă cu tine? întreabă Cole nervos, apoi se ridică de pe podea și apucă fata de păr.

  Cel mai probabil ar fi plesnit-o dacă profesorul nu intra în clasă imediat după. Timpul parcă a trecut în așa fel încât Cole să fie în dezavantaj – cel puțin, așa crede el. Vocea joasă și agresivă a profesorului îl face pe băiat să tresară, lăsând părul fetei și privind în jos. Fără să mai asculte mustrarea cadrului didactic ce urma să aibă loc, părăsește clasa dezamăgit, îndreptându-se spre a lui.

  "Rachel a văzut tot", la asta se gândește în timp ce pășește pe coridorul pustiu. Dacă profesorul nu venea, mai mult ca sigur Cole nu și-ar fi dat seama de faptul că și-a distrus complet imaginea în fața fetei. A fost atât de greu de convins și acum simte că nu mai are nicio șansă să o vadă la arcade alaturi de el și de ceilalți.

  — Sigur o să le spună prietenilor ei, iar eu voi fi respins, murmură adolescentul, privindu-și mâinile tremurânde și cele 4 fire de păr blond ce sunt încâlcite în jurul degetelor sale. Ce-a fost în capul meu?

*

  Rachel își ia notițe. Pare total neafectată de ceea ce s-a întâmplat chiar înainte de a intra profesorul în clasă. În realitate, mintea îi stă pe jumătate la acel eveniment, și pe jumătate la ce este explicat. Nu putem spune că i-a displăcut să-l vadă pe Cole luând-o de păr pe colega ei, nu a plăcut-o niciodată, însă gândul că ar putea fi în stare să facă același lucru cu ea, o face și mai mult să regrete că nu a continuat să-i refuze invitația până când își pierdea tot interesul și o lăsa în pace.