Umbra Dragostei

Capitolul 10 - Deciziile întunecate

Orașul părea că respiră greu în acea dimineață de primăvară, cu străzile umplute de o liniște ciudată, ca și cum toți locuitorii ar fi simțit că ceva major urma să se întâmple. Zeke și echipa sa se aflau într-o perioadă de așteptare tensionată, dar hotărârea lor de a acționa nu putea fi anulată. Aveau doar câteva ore înainte de a face mișcarea care ar fi putut să schimbe totul. Cu toate acestea, nimeni nu putea să știe cu adevărat ce i-ar aștepta la capătul acestui drum.

Zeke se trezi dis-de-dimineață, cu o senzație de neliniște crescândă. Fiecare gând pe care îl avea părea să-l apese mai tare decât cel dinainte. Trădarea nu era doar o posibilitate, ci o realitate palpabilă care îl urmărea în fiecare clipă. Își aduse aminte de fiecare conversație, de fiecare privire pe care o schimbase cu cei din echipa sa, încercând să găsească un indiciu care să-l conducă spre adevăr. Nu putea să își lase sentimentele să-l orienteze. Totul trebuia să fie logic, precis, implacabil.

Își aruncă o privire rapidă la ceas și își dădu seama că ora întâlnirii stabilite cu restul echipei se apropia. Decise să plece din apartament, lăsând în urmă un amestec de gânduri care-l chinuiau. Fiecare pas pe care îl făcea părea să-l apropie de o concluzie pe care nu era sigur că o dorea. Dacă trădătorul ar fi fost într-adevăr în mijlocul lor, totul s-ar fi schimbat radical. Cineva dintre ei ar fi trebuit să plătească, iar Zeke nu era sigur că ar fi capabil să o facă.

Ajuns în fața cafenelei unde se întâlniseră ultima dată, Zeke își verifică din nou telefonul pentru a se asigura că totul era în regulă. Întâlnirea era crucială – chiar dacă aveau informațiile necesare, trebuiau să fie foarte atenți. Oricare dintre cei prezenți ar fi putut fi implicat. De la prietenii lor cei mai apropiați, până la cei care le fuseseră doar colaboratori, toți aveau un motiv să joace un joc dublu. Zeke nu putea să fie sigur de nimeni.

În cafenea, atmosfera era la fel de rece și aproape ireală ca și orașul din afacere. Căldura din interior părea să fie doar o fațadă, iar Zeke se simțea, pentru o clipă, ca un intrus. Fiecare mișcare pe care o făcea părea să fie observată. Privind ușor prin fereastra aburită de pe perete, Zeke remarcă toți oamenii care păreau să fie în altă lume. Erau niște figuri anonime, fiecare cu propriul lor scop, iar el trebuia să își adune forțele pentru a-și urmări propriul drum.

În acel moment, Reagan și Sonia intrară în cafenea. Fiecare dintre ele părea să aibă propriile gânduri care le îngreunau privirile. Era clar că fuseseră afectate de ceea ce se întâmplase în ultimele zile. Chiar dacă nu se exprimau deschis, Zeke știa că și ele erau conștiente că întreaga echipă se prăbușea sub greutatea tăcerii lor și a suspiciunilor care se amplificau.

„Avem doar câteva ore înainte ca lucrurile să explodeze,” spuse Zeke, adresându-se celor două femei. „Trebuie să decidem exact ce facem. Nu putem lăsa nimic la voia întâmplării.”

Reagan se așeză la masă, cu o privire severă. „Știu că nimeni nu se simte confortabil acum, dar nu putem să mai stăm pe gânduri. Cu cât amânăm mai mult, cu atât vom fi mai vulnerabili. Avem informațiile necesare pentru a acționa. Trebuie doar să facem mișcarea potrivită.”

Sonia, care până atunci părea mai tăcută, adăugă: „Ce va face ca acest moment să fie diferit? Dacă cineva din interior va afla ce intenționăm, vom fi pierduți. Trebuie să ne gândim la fiecare pas pe care îl facem.”

Zeke își strânse pumnii, conștient că fiecare pas era extrem de riscant. Totul ar putea depinde de acea decizie, iar calea de urmat nu mai era clară. „Am încredere că putem face asta. Știm pe cine trebuie să urmărim. Dacă vom acționa rapid, vom putea să controlăm situația.”

Dar, chiar în acel moment, Zeke nu era sigur dacă vorbea cu adevărat cu siguranță. Deși cunoștea echipa, deși știa ce au realizat împreună, sentimentul că cineva îi trădase continua să se strecoare în gândurile sale. Cineva se juca cu viața lor și cu siguranța lor, iar Zeke era decis să afle cine.