Vendetta #1 A mea

Prolog - Morrigan

În acea noapte, nimic nu a mers așa cum era normal. Atunci când m-am închis în camera mea și am refuzat să rămân alături de Castiel și Nana, nu am știut ceea ce avea să urmeze. Nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat la două ore după plecarea părinților mei, perioadă trecută de 7253 de secunde.

Pe toate le numărasem.

Eram furioasă pe părinții mei, fiindcă plecaseră la o petrecere, iar eu rămăsesem acasă, având grijă de fratele meu. Îmi dorisem foarte mult să mă întâlnesc cu prietenii mei, deoarece Castiel îmi ocupa o parte din timpul pe care îl acordam celorlalți copii. Cel mai mult îmi lipsea Kaleb, iar eu știam că el avea să vină la acea petrecere din sudul insulei. Mă ardeau tălpile să plec de acasă și să mă furișez la petrecere, însă îmi era mult prea teamă de privirea supărată a tatei.

Îmi dăduse o sarcină, iar eu trebuia să o îndeplinesc, astfel îi demonstram cât de mult am crescut.

Însă eram totuși un copil, unul antrenat să ucidă cât mai rapid, să atace, fără să fie văzut și să reușească să câștige o luptă care îl dezavantaja. Dar tot copil eram.

Aveam doar șase ani la vremea aceea, iar aprecierea tatei și mândria mamei contau nespus. Îmi iubeam fratele, dar în acea noapte m-am simțit nedreptățită, furia mea ajungând să fie îndreptată spre el. Fără motiv, l-am ignorat. M-am ascuns sub pătură, în dormitorul meu și am început să număr secundele pentru a-mi potoli bătăile inimii. Era o procedură pe care tata mă învățase pentru a-mi tempera comportamentul impulsiv. De fiecare dată funcționase, dar, în acea seară, toate păreau că merg pe dos. Mă usturau ochii și începuseră să mi se umple de lacrimi, iar atunci furia a atins cote maxime, deoarece eram prea orgolioasă pentru a plânge.

Eu eram moștenitoarea și trebuia să fiu cea mai puternică. Toată lumea aștepta asta de la mine. Nu suportam să arăt vreo fisură în comportamentul meu.

Tocmai în acel moment nu am dat atenție zgomotelor înfundate ce veneau din camera alăturată.

Era aproape miezul nopții și știam că atât Nana, bona mea și a lui Castiel, dar și fratele meu dormeau. Am oftat și am presupus că Nana s-a împiedicat de jucării în drum spre baie, am pufnit nervoasă și mi-am așezat perna peste cap, dar ceva m-a schimbat.

Inima nu mai bătea furioasă, ci atentă, iar urechile îmi erau ciulite. Nici măcar nu mai reușeam să-mi controlez respirația, ea devenea prelungă, lentă și silențioasă. Pielea mi se înfiora, iar trupul mi se încorda.

M-am concentrat din reflex și am auzit un scâncet și o bufnitură. Întotdeauna dormeam cu pumnalul pe care îl primisem cadou de la tata sub pernă. Îl strângeam în pumn pe timpul nopții, în cazul în care aș fi fost atacată. L-am strâns și în acea clipă în pumn și am tras aer în piept, coborând din pat. Fusesem antrenată să mă mişc și să respir astfel încât să nu fiu văzută sau auzită.

Am ieșit din camera mea și am ascultat la uşa dormitorului fratelui meu. M-am așezat în patru labe și mi-am lipit urechea de podea, concentrându-mă. Castiel nu se simțea, dar ceilalți trei da. Unul dintre ei stătea pe podea în genunchi, iar ceilalți doi mergeau prin cameră.

Doi intruși.

Când am auzit pașii depărtându-se de ușă, am deschis-o foarte puțin. Aveam un avantaj în a fi copil, nu era nevoie de mult spațiu pentru a pătrunde în încăpere, iar într-o secundă am închis ușa în urma mea. Am mers lipită de perete spre stânga, fiind cumva acoperită de cortul în care se juca fratele meu. Am tras lent aer în piept și am înconjurat cortul, astfel am ajuns aproape de patul lui Nana.