Nota autorului

8 0 0
                                    

        "Citeste-mă printre rânduri" este o poveste care izvorăște din suflet și se prelinge pe hârtie de parcă nimic nu ar putea să o oprească.

        Povestea este compusă din doua volume, în mare parte există aceleași personaje, dar volumele pot fi citite în paralel, pe rând, dar și unul fără celălalt. Povestea primului volum se întinde între anii 2015-2019 fiind mult mai copilărească, prezintă o maturizare înceată și primii fiori ai iubirii, prima relație, prima suferință și ce s-a întâmplat apoi, acțiunea sa se oprește imediat după terminarea liceului de către protagonista Aimee.

        Povestea a doua începe în vara lui 2019 și se întinde până în prezent, prezintă o adevărată maturizare, prezintă dezvoltarea și înțelegerea sinelui fiind mult mai complicată, o adevărată "telenovelă" pe care obișnuiam să o vedem la televizor.

        Maniera de a descrie, de a transpune sentimentele în cuvinte, este mult diferită între cele două volume. Chiar dacă sunt scrise în paralel, poveștile sunt compuse din amintiri și din modul în care protagonista vedea lumea în perioada respectivă, la vârsta respectivă.

        "Citește-mă printre rânduri" este o poveste dragă mie, o poveste pe care vreau să o spun, o poveste care cere a fi așternută pe hârtie și citită. Este despre încercări, despre căderi, despre viața unui adolescent în drumul să spre maturitate, despre școala generală, liceu și facultate. O poveste despre prietenie, despre iubire, despre oameni care vin și pleacă, despre urmele pe care le lasă, despre răni, dar și despre clipe fericite.

O adevărată poveste despre viață care abia aștepta să iasă la suprafață!

Citește-mă printre rânduriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum