Privire de gheață

M-am indragostit!

Încă scocata, dupa ce am auzit acea voce intensa care mi-a creat o petrecere de dinozauri la mine in stomac, am reușit sa-i raspund.
- Hei, acum ce am ajuns acasă. Am spuns începând si m-am trântit in pat.
- Da in Timișoara cu niște treaba. Dar unde ai fost?
-Am fost putin la Paul. Ma cam plictiseseam acasă. Pai si ce faci in Timișoara?
-Da am niște treaba cu ceva mașini.
Avea vocea răgușită mai tare ca de obicei si parca nu imi venea sa cred ca m-a sunat. Eram asa entuziasmata încât era sa cad din pat din pricina fataielii mele continue.
- Aha...
- Doamne ca asa am racit! Deaia sunt asa răgușit!
-Off si eu am racit! Bine ca mi-ai adus aminte sa-mi i-au pastilele!
La cat de Ametita sunt nici nu ma mir ca nu mi-am luat pastilele.
- Nici nu stiu cum de mi-ai recunoscut vocea. Ultimul cuvânt spunându-l râzând.
- Ehh, cum sa nu o recunosc! 'Ti-as recunoaște vocea dintr-o mie!' Am spus in gand dupa care am continuat. Si in fond, nu esti asa răgușit.
- Vai, da ma ustura gâtul si imi simt nasul ca explodează! Da o sa imi fac o baie calda si dupa ma bag in pat sa transpir.
- Pai asa sa faci! Sa ai grija de tine!
Brusc, l-am simțit ca s-a blocat. ca deodată nu mai e asa degajat si imi spune cu o voce intensa si serioasa:
- Da, nu te așteptai sa te sun?
- Sincer, nu!
L-am simțit ca expira profund, si parca ar începe sa zâmbească, bucuros de răspunsul meu.

Dupa ieșirea lui ciudata, care mi-a dat ritmul inimii cu doua bătăi mai rapide, am început sa povestim foarte degajati tot feluri de lucruri intreresante si mai putin interesante. Mi-a povestit ce a facut in zilele de dupa incidentul nostru focos iar eu l-am ascultat infofolita in pat. Mai aveam putin si începeam sa torc. I-am zis si eu la rândul meu ce am facut. Am intrerupt apelul pana sa se cazeze el la un hotel, timp in care eu ma uitam la cai verzi pe pereti si zambeam ca boul la poarta noua, așteptând apelul lui. Cand m-a sunat înapoi am început iar sa vorbim fara sa ne oprim. Parca era o legătura între noi, parca ne cunoaștem de ani foarte bine si era ciudat pentru ca deși il cunoaștem, nu stiam aproape nimic de viata lui si de cum trăiește el. Practic il cunosteam din vedere si stiam o caracterizare simpla despre el 'nebunul aratos cu multe fete dupa el care le frânge inima si care este un mistocar de prima clasa!'.
Mi-a povestit de facultate, si putin de viitorul pe care vrea sa-l urmeze. L-am simțit atat de sincer si asa un baiat de treaba si cu picioarele pe pământ, in ciuda la ce se zice despre el.
Cand s-a facut o ora de cand vorbeam, apelul s-a închis dar m-a sunat imediat înapoi si ne-am continuat discuția. Parca cele mai banale subiecte erau deodată atat de interesante si nu ne plictiseam din a vorbi, sau cel putin el, pentru ca eu mai aveam momente cand nu stiam ce sa-i zic sau cum sa zic, sau ma gândeam daca e bine sa zic ceva, si in momentele mele de tăcere, el începea sa vorbească, parca nevroind ca pur si simplu vroia sa ma facă sa ma simt in largul meu, sa imi dea curaj. Parca imi zicea 'hei sunt eu, Eric, poti vorbi linistita, nu te voi judeca!'
Dar dupa încă o jumătate de ora ne-am hotărât ca e timpul sa dormim.
- Noapte buna!
-Somn usor! Si sa ai grija de tine!
Din nou l-am simțit ca s-a blocat parca începând sa se fastaceasca, a expirat profund si mi-a raspuns mai reținut:
-Si tu..
-Papa!
-Papa! A raspuns repezit parca voind sa aibă ultimul cuvânt.
Si am închis.
Practic încă o ora am stat sa analizează absolut tot ce am vorbit cu el! De ce a spus aia? sau de ce nu a zis aia? Sau tot felul de alte întrebări stupide la care le găseam mai multe răspunsuri, unele mai raționalizarea altele mai putin rationale!. Oficial încep sa înnebunesc din cauza unui nebun!

Din acea seara am început sa vorbim in fiecare seara la telefon! In primele zile suna el dar dupa ce a început sa imi tina morala ca eu nu-l caut, am început sa il sun si eu!
Nu puteam sa imi dau seama daca el el serios in ceea ce face sau pur si simplu vrea sa se dea pe langa mine pana ii ajung in pat. Gândurile astea ma omorau efectiv, pentru ca eu il simteam serios si ca ii pasa de mine! Il simteam in anumite momente ale zilei ca se gândește la mine! Asta era cel mai ciudat sentiment care m-a facut sa cred ca am înnebunit de-a binelea! Si totuși prietenii vorbeau de el tot felul de chestii ciudate, gen ' are pe una nu stiu unde'sau 'e baiat deștept si nu se implica' sau ' omul asta nu se va căsători niciodata!'. Dar eu, vorbind seara de seara cu el si uneori si ziua prin mesaje, mi-am schimbat părerea despre el! Il vedeam atat de echilibrat, știind ce vrea de la viata si foarte deștept si descurcăreț, uneori având soluții atat de bune in inele situații ce mie nici nu mi-ar fi trecut prin cap.
Ajunsesem sa zâmbesc ori de câte ori ii auzeam numele si sa astept seara cu o nerăbdare de nedescris ca sa vorbim! Am ajuns sa ma îndrăgostesc de tot ce tine de el. De glumele lui, de vocea lui, ochii aia de geata pe care nu ii puteam citi tot timpul si care ma înghețau fara ca măcar sa realizez. am început sa ma atasez de el! Sa ma îndrăgostesc de el!