Lupta pana la capat

Capitolul 1

- Am incredere in voi! Josh, Sarah, sa aveti grije de mama voastra!

De indata ce tatal meu a rostit aceste cuvinte usa s-a trantit , iar niste straini au navalit in casa noastra. De fapt nu erau chiar straini. Acele uniforme imi erau extreme de cunoscute . Faceau parte din politie. Dar de ce il luau pe tatal nostru?

- Tati, unde pleci?

Vocea mea era prea slaba in agitatia create si nimeni nu mi-a oferit nici un raspuns. Ei au continuat sa imi traga fortat tatal din propria-i casa . Mama plangea, iar eu nu intelegeam ce se intampla.

Mana imi era stransa de o alta la fel de mica precum a mea. Fratele meu geaman, Josh, ma tinea strans de mana in timp ce lacrimile ii curgeau din ochii impletindu-se sub barbia lui. Se pare ca si el intelegea ce se intampla. Numai eu eram confuza.

Inainte ca acesti oameni sa intre in casa noastra tata ne-a spus ca, atunci cand vom fi mai mari si vom intelege pe deplin situatia in care se afla omenirea, sa mergem in locul nostrum secret. Acel loc unde tata ne ducea mereu si ne jucam pana cand mama venea sa ne caute. Ne-a spus ca acolo vom gasi raspunsurile.

  De parca nu era de ajuns ca ne luau tatal de langa noi, acele persoane ne rascoleaua casa intorcand totul cu fundul in sus. De ce faceau asta? Ce vroiau de la noi? De ce au venit sa ne tulbure linistea?

 Mama veni spre noi si ne trase pe amandoi in bratele ei continuand sa planga. Si ea si Josh plangeau, numai eu nu puteam sa vars nici macar o lacrima.

- O sa fie bine scumpi mei! O sa fie bine!

 Vocea ii tremura asa de rau incat suna de parca ar fi fost ingrozita in aceste clipe in care scotea pe gura acele sunete. O sa fie bine? Nu prea pare asa acum.

 Au plecat! Acei oameni au plecat luandu-l pe tatal meu cu ei. Chiar daca acum eram singuri mama nu ne-a eliberat plangand in continuare. Dupa cateva ore de stat in acea pozitie, parca blocata,  parca totul m-a lovit. El nu se mai intoarce! Tata nu se mai intoarce acasa! Dar de ce? De ce l-au luat pe el? Pana la urma si el e tot un soldat. Unul dintre putini care risca sa iese inafara scutului ce ne protejeaza de acele creature gigantice de care ne-a povestit tata mereu. Acele creature pe care el le dobora mereu. Dusmani omeniri. Titanii. Tata ii distrugea! Atunci de ce? De ce vror sa scape de el?  Pana sa imi dau seama lacrimile deja imi curgeau siroaie pe obraji. Abia acum incepusem si eu sa plang.

                                      * * *

Cateva zile au trecut de cand l-au luat pe tata. Mama incerca sa ne inveseleasca si continua san e zambeasca asa cum o facea mereu comportandu-se de parca tata ar fi fost doar plecat intr-un din misiunile pe care le indeplinea si inainte.

 Asa era si azi. Doar ce ne pregatise micul-de-jun si apoi se apucase de rufe. Ca in orice zi obisnuita. Ea canta.

- Sarah! Haide!

 Nu am avut timp sa realizez ce se intampla caci Josh ma prinsese de mana tragandu-ma dupa el. Era mai puternic decat mine, era si normal doar era baiat.

- Unde mergem?

L-am intrebat in clipa in care am vazut caruta pregatita de plecare.

- Mergem sa il salvam pe tata! Am aflat unde il duc azi!

In ochii lui se putea vedea o licarire ca o flacara vie. El era asa de sigur ca 2 copii vor putea sa salveze un adult ce era prizonierul armatei. Ce ar putea face 2 copii de 8 ani? Eu ma indoiam ca vom reusi sa schimbam noi ceva, dar nici nu m-am opus urcandu-ma in caruta. Fratele meu s-a urcat si a luat fraiele calului manandu-l pentru a pune caruta in miscare.

 Mergeam deja de cateva ore dar inca nu parea sa fi ajuns la destinatie. Insa imi puteam da seama ca ne apropiam de marginea scutului . Singurul lucru ce pune bariera intre noi si acei monstri. Puteam sa vad padurea gigantica de care ne apropiam si dupa care se afla marginea scutului. Sau cel putin asa ne povestise tata.

 - Stai! Josh ! Doar nu ai de gand sa mergem dupa padure! Sti ce ne-a zis tata ca se afla dupa !

 Aproape ca am tipat la fratele meu cand am vazut ca ne apropiam rapid de padure.

- Stiu ce se afla acolo si stiu ca acolo o sa fie si tata!

 Din nou, aceasi flacara ii ardea in ochii. Era nerbdator sa ajungem acolo. Se vedea asta dupa felul in care mana calul sa galopeze cat mai repede posibil. Eu , pe de alta parte, ma temeam. Imi era frica sa vad lumea de afara chiar si din spatele scutului. Si nu intelegeam cum anume il vom salva pe tata de acolo?

 De indata ce am ajuns de partea cealalta a padurii , Josh a si sarit din caruta legand calul de ramura mai groasa a unui copac apoi a venit si m-a luat de mana tragandu-ma pana cand am iesit de tot din padure facand pentru prima oara cunostinta cu lumea ce se vedea inafara.

 Era plin de gigantic. Erau asemanatori noua numai ca erau dezbracati si pareau sa fie interesati sa treaca de acest scut. Deci acestia sunt Titanii? Cum poate un om sa omoare un gigant? Cum reusea tata sa faca asta?

- Uitel!

 Vocea incantata a fratelui meu mi-a atras atentia intorcandu-mi privirea spre el urmand apoi directia pe care degetul lui o indica. Astfel am putut vedea un grup restrans de oameni ce mergeau calare avand si o cusca . In cusca aceea erau mai multe persoane printre care l-am putut zari si pe tatal meu.  Un zambet mi s-a conturat pe chip atunci cand l-am vazut si am vrut sa fug spre el dar m-am lovit brutal de scut ajungand sa cad in fund.

- Nu! Ce fac? De ce pleaca?

 Josh parea alarmat asa ca am privit iarasi in directia in care se afla tata. Acei calareti au oprit in loc, au deshamat calul ce tragea acea cusca , apoi au plecat. Veneau inapoi in interiorul scutului lasandu-i pe cei inchisi acolo. Lasandu-l pe tata acolo. Am vrut sa tip la ei. Sa se intoarca! Sa nu-mi lase tatal acolo! Dar vocea mea pur si simplu nu iesea . Ii vedeam cum se apropie de cusca. Erau multi! Multi gigantii! Ii vedeam clar cum au inceput sa rupa acea cusca si cum parca se certau pe cei aflati acolo. S-au mai bine zis ii sfasiau tragand fiecare de cate o bucata din corpul nefericitilor aflati in fata lor.

 De ce nu luptau? De ce nu ii dobora tata asa cum ne povestea mereu ca o face? Stateau pur si simplu si tipau. Strigau dupa ajutor dar nimeni nu se intorcea sa ii ajute. Ii abandonasera acolo, prada acelor monstruozitati.

 Un  titan l-a luat pe tata. Il vedea in mana acelei creature gigantice. Dar parea inert. Nu se zbatea , nu tipa, nu urla. Nu facea nimic! Doar isi privea ucigasul. Cel care, in cateva secunde, i-a cuprins jumatate din trup in gura si l-a sfaramat pur si simplu. De parca ar fi fost o nimica toata.

- Tata!

 Tipatul venit de la fratele meu a avut un efect contrar celui dorit pentru ca acel monstru si-a intors privirea spre locul unde ne aflam noi . Avea sange la gura! Dar a inceput sa inainteze spre noi abandonand ce mai ramasese din trupul tatalui nostru. Il priveam inghetata cum se apropia tot mai mult pana cand a ajuns sa fie la cativa metri de noi. Era urias. Am fost nevoita sa imi ridic privirea mult in sus pentru ai vedea chipul. Dintii ii erau toti la vedere , iar ochii erau fixati pe noi. Vroiam sa fug dar trupul nu raspundea comenzilor. Tot ce faceam era sa tremor si sa privesc ingrozita aceasta creatura ce incepuse sa intinda mana spre mine. Cum poate omenirea sa castige impotriva acestor creaturi? 

 Cand mana titanului a fost aproape de mine mi-am inchis ochii si am tipat! Am tipat cat de tare am putut!

Acesta este primul capitol ^^ Sper sa va placa !