MI-E DOR DE IUBITUL MEU

1. Te-am părăsit murdar

           Am făcut-o. În sfârșit, m-am eliberat. Am plecat de lângă tine. Dar imediat după, am simțit cum mi se făcea lumea bucățele. N-am mai simțit mâinile tale, n-am mai simțit ceea ce îmi făcea inima să tremure, n-am mai simțit dragoste...

           Un val întunecat de durere m-a prins, m-a scufundat și lacrimile mele s-au contopit cu el. Am început să valsez valsul lebedei negre pe iazul înghețat, lăsând vântul să-mi fluture pletele peste tot. Am făcut urme și m-am ghidat după ele, mergând în cerc.

        Atât disperare. Atâta viscol și o mie de întrebări. Ar trebui să mă simt penibil dacă gândul îmi spune că nu însemn nimic? Pentru cine? Pentru tine, evident. Nu știu, aș fi vrut să știu, ce îți cutremură inima, dar nu îmi este permis a ști. Nu mă lasă Divinitatea.

          Dar oscilez, iubirea mea. Oscilez în obsesie și pasiune. Era necesar să mă salvez de tine, de mine, de noi. E atât de trist că în povestea mea, doar unul trăiește și altul a murit de mult. Dar am murit amândoi în visurile mele. Te întrebi cum?

         Tu ai murit în noaptea dintre 9 și 10 noiembrie, iar eu mai târziu, în decembrie sau în ianuarie, nu mai știu când, dar am murit să știi.

        „Se mai întâmplă” așa mi-ai fi răspuns tu. Da, se mai întâmplă să mori, dar doar eu am inviat. Tu ai murit și mort ai rămas. Blestemat să-mi fie păcatul gândirii.

          De astăzi, rochia albă îmi este pătată de cerneala roșie a iubirii, cerneala stiloului tău negru. Și toate paharele se sparg, vinul curge pe sub picioarele noastre. Țipă de durere, pentru că am plecat fără să te sărut de „la revedere”. Sau zâmbește, pentru că te-am părăsit murdar, fără să-ți las luna sfântă în dar.

Mi-e dor de iubitul meu.

Cu tristețe, Airi