Erou în altă lume (vol. 1) - Jurnalul unui tânăr rege

Drumul spre Nicăieri

Era prima zi din vacanţa de vară. După o noapte albă de jucat pe calculator împreună cu câţiva prieteni şi culcat la ora la care mă trezeam să mă duc la liceu, mă trezeşte glasul mamei:

— Trezirea, leneşule, mai scoală şi tu! Te-a sunat de patru ori Sebi şi o dată pe mine. Noroc că i-am răspuns eu, tu dormeai şi nu auzeai telefonul care suna întruna.

— Ăla nu are somn? spun eu neştiind cât este ora şi căscând.

- E ora trei jumate. S-a fi culcat mai repede ca tine sau, cum zici tu, nu are somn, spune mama zâmbind.

— Ce a vrut?

— A întrebat dacă mergi cu ei în pădurice să jucaţi fotbal.

— Ok, mulţumesc că m-ai trezit. Îl sun să îi zic că o să mă duc, acum vreau să îmi revin puțin pentru că am avut un coșmar acum înainte să mă trezești.

— Săracul de tine, trebuia să vii la mami să te legene puțin în brațe. Schimbă-te, aranjează-te, hai să mănânci ceva şi după te poţi duce! acestea fiind spuse, mama pleacă din cameră chicotind şi mă lasă să îmi fac treaba.

Grăbit, îl sun pe Sebi:

— Neaţa, Frumoasa Adormită!

— Ha, ha, amuzant, ce să zic... am stat aseară de m-am jucat cu Cristi, Mario şi Denis pe calculator şi m-am culcat pe la şase.

— Super, te-ai distrat fain înseamnă. Hai, nu vi şi tu la un fotbal?

— Vin, stai să mă pregătesc şi în juma' de oră ajung. Voi mai staţi?

— Acum nici o oră am ajuns, deci da, mai stăm.

Grăbit, îmi fac un duş, mă schimb, mă duc în bucătărie să mănânc, îmi iau ziua bună de la mama şi o rup la fugă înspre terenul de fotbal din pădurice unde erau Sebi şi restul prietenilor mei.

Acel teren era amplasat într-o pădure ceva mai mică ca şi suprafaţă. Erau copaci foarte înalţi şi denşi, un loc răcoros, numai bun pentru căldura care era afară şi mai ales, pentru un joc de fotbal.

Ajuns acolo, intru pe teren, salut şi întreb strigându-i pe baieţi "În ce echipă sunt?".

Toţi mă salută, unul dintre ei îmi spune echipele care erau deja formate şi care sunt coechipierii mei. Mă alătur şi eu, jucăm undeva la un sfert de oră până când lovesc cu putere mingea şi aceasta zboară peste gardul de cinci metri care înconjoară terenul.

— Bravo, Geo, te duci dupa ea, îmi spune Sebi supărat.

Fără să zic ceva, pentru că a fost vina mea, şi aşa era corect să fac, ies de pe terenul de fotbal şi o iau în pădure înspre unde am văzut că s-a dus mingea.

Problema era, după cum am mai zis, acea pădurice avea copaci foarte denşi, iar pe lângă asta, printre ei se afla mult stufăriş ţepos, tufe de mure si iarbă mare. Mai lupi, urşi sau şerpi lipseau şi era pachetul complet. Caut eu ce caut dar nu reuşesc să găsesc mingea.

Dau să mă întorc la prietenii mei să le zic că am pierdut-o, numai că aud un şoptit din adâncul pădurii: "Geo...". Speriat, dar parcă şi fără voia mea, mă îndrept spre acel sunet care se repeta încontinuu şi se auzea din ce în ce mai tare, până ajung la un bătrân cărunt, la fel de înalt ca şi mine. Am avut un scurt moment de ezitare, dar curiozitatea fiind prea mare, am vrut să văd ce e cu el. Mă îndrept uşor înspre acel bătrân şi îl întreb cu o voce tremurândă:

— De unde ştiţi cum mă cheamă şi cine sunteţi?

— Puţin contează pe această planetă cine sunt, dar o să afli. În altă ordine de idei, planeta pe care o conduc este pe cale de a fi distrusă. Tu eşti cel care ne poate salva poporul!