2

79 1 0
                                    

   Răstorn conținutul plicului.Pentru o secundă inima a încetat să mai bată. Mă așteptam la alte poze cu Stephan în patul altor femei, dar de data asta erau poze cu mine în timp ce Stephan mă bătea. Nu știu cum a făcut omul ăla rost de ele, însă un lucru era sigur. Eram urmărită de cineva la fiecare pas, lucrul ăsta mă terifia. Mă gândeam la siguranța fetiței mele, dacă în drumul necunoscutului spre răzbunare Ely și cu mine am fi fost victimele colaterale ale faptelor lui.
   Însă nu a fost așa, chiar după două zile exact cum a promis în scrisoare  străinul a venit la florărie.Și mare mi-a fost mirarea când am descoperit că omul acela era un client fidel de-al meu, deși era client fidel nu am vorbit niciodată cu el înafară de ce ținea de aranjamentele florale pe care le voia, de menținut este faptul că de fiecare dată cerea ca aranjamentele să fie făcute de mine, la momentul acela nu mi-am pus nici cel mai mic semn de întrebare deoarece de multe ori clienții au solicitat ca totul să fie aranjat de mine.
   Am aflat că bărbatul se numea Alek. deși până să aflu cine e eram foarte speriată, după ce-am văzut cine era defapt aveam acel sentiment că totul va fi bine și nimic nu o să se întâmple. Și am avut dreptate, nu mi-a făcut nimic nici atunci nici alte dăți când ne-am văzut pentru a pune planul cap la cap.
    Dar șocul meu a venit atunci când Alek  mi-a mărturisit motivul răzbunării lui, se pare că "minunatul" meu soț a avut o aventură cu sora lui, Clary. Doamne e doar un copil, Clary are doar 16 ani. Stephan a făcut-o pe sărmana fată să se îndrăgostească de el până peste cap, s-a folosit de ea în nenumărate rânduri. I-a făcut promisiuni deșarte, biata fată e total nevinovată nici măcar nu știa că e însurat sau că are un copil.
     Clary a avut un șoc când a aflat adevărul. A încercat să își ia viața pentrucă nu a suportat gândul că a fost doar o amantă, iar inima ei a fost zdrobită. Ea chiar l-a iubit cu adevărat.
        Flashback
- Clary este un copil foarte bun, niciodată nu ne-a dezamăgit,dar de la un timp începuse să fie distantă, nu manca, nu dormea, nu mai trăia, doar exista și atât. Și nu înțelegeam de ce până a încercat să se omoare și i-a lăsat o scrisoare de adio lui Stephan în care îi spunea cât de mult regretă că l-a cunoscut și că s-a lăsat păcălită de un așa șarlatan, doar printr-o minune am găsit-o la timp și am reușit să o salvez.
-Doamne! Alek îmi pare atât de rău, e doar vina mea. Dacă aș fi fost o soție mai bună și aș fi fost în stare să îi mai șlefuiesc comportamentul, toate astea nu s-ar fi întâmplat. Îmi pare nespus de rău, o să îmi asum vina pentru tot, voi plăti pagubele morale, și orice mai este nevoie.
-Amira, tu te auzi ce vorbești, te-a distrus atât de tare nemernicul ăla. Cum ai putea să îți asumi vina pentru ceva ce nu ai făcut și ce vină ai tu că el nu știe că soția trebuie respectată și iubită.
-Dar, poate dacă....
-Nu Amira, nu vreau să aud cum îi iei apărarea, ce a făcut nu are scuză, iar în toată ecuația asta tu nu ai nici cea mai mică vină. Defapt eu sunt cel care trebuie să își ceară iertare, știi la început mânat de furie și de dorința de răzbunare planul meu a fost altul. Voiam să dau pozele cu Stephan presei, voiam să îi iau ceva drag așa cum a făcut el așa că am început să te urmăresc pe tine și copilul tău, vă fotografiam peste tot pe unde mergeați, pozele făcute vouă ar fi ajuns la el și l-aș fi șantajat să se predea de unul singur căci el știa ce avea de gând Clary dar totuși nu a făcut nimic să o oprească. Nu mă așteptam din partea lui să fie soțul ideal, adică din moment ce te-a înșelat cu atâtea. Până să cercetez mai adânc aveam impresia că lui Stephan i-ar păsa dacă tu sau fetița ta pățiți ceva, dar se pare că nu e așa. Îmi pare atât de rău că a trebuit să treci de una singură prin toate astea.
-Și totuși ce te-a oprit să te razbuni pe noi pentru a-l răni pe Stephan?
-Am văzut ce îți făcea, tabloidele îl numesc soțul perfect dar nu e decât un monstru fără scrupule și un afemeiat.
-Ai fi putut să dai pozele presei în care el mă înșală, și să nu te intereseze ce se întâmpla în interiorul casei mele.Dar nu ai făcut asta, de ce ?
-Nu știu dacă ai observat sau nu dar în ultimul timp ți-am fost client fidel dar tare cred că ai văzut. Nu am întâlnit în toată viața mea pe cineva mai dedicat și fericit cu ceea ce face decât tine. Te-am judecat greșit din prima, când am văzut felul în care te machiezi am crezut că ești o femeie superficială și fără principii. Dar am fost atât de orb încât nu mi-am dat seama că machiajul nu coincide cu hainele pe care le purtai, mereu modeste niciodată țipătoare sau care să îți dea de înțeles că ai fi vreo milionară. Așa că m-am gândit să cercetez chiar eu să văd cu proprii mei ochi cine ești cu adevărat și am avut un șoc imens când mi-am dat seama că eram pe punctul de a răni o persoană nevinovată și atât de minunată. Îmi pare sincer rău că te-am judecat greșit, o să fac tot posibilul să mă revanșez.
-Nu ai pentru ce să îți ceri iertare, nu aveai de unde să știi adevărul și nu e nevoie să te revanșezi în niciun fel.
-Ba o să mă revanșez, de-aceea o să îmi permit să îți pun următoarea întrebare.
-Ce întrebare ?
-Vrei să mă ajuți să îl bag pe Stephan acolo unde îi este locul, la închisoare?
-Nu pot să fac asta, îmi pare rău dar chiar nu pot.
-Amira după câte ți-a făcut !?
-Da, dar asta nu înseamnă că eu trebuie să îi plătesc cu aceeași monedă.
-Deci ce spui mă ajuți ?
                        

                       Va urma....



Dragilor am revenit cu capitolul 2 sper să vă placă aștept părerea voastră în comentarii. Ah  era să uit scuzați întârzierea așa de mare. V-aș ruga ca dacă citiți și vă place să și votați, m-ar ajuta să știu că munca mea e apreciată.  🦋 Vă mulțumesc pentru înțelegere 🦋

Prima mea iubireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum