O poveste străveche spunea că dacă la nașterea unui copil, părinții acestuia pot auzi o naiadă1 cântând și o Vungră2 le trece pragul casei, pruncul este blestemat, urmând ca la aniversarea de 25 de ani Yitsele să-i decidă soarta și să-i făurească un drum pentru a rupe blestemul.
Regatul Katharos, unul dintre cele mai frumoase și bogate ținuturi din Mínas era cuprins de pace, armonie și veselie mai ales atunci când regelui Krans urma să i se nască moștenitorul.
Când Aminah, soția sa, îi venise sorocul, cântecul unei naiade le cuprinseră urechile, amețindu-i. Glasu-i dulce o făcură pe Aminah să uite de durerile facerii iar pe regele Krans să se lase purtat de el în cele mai frumoase vise. Își reveniseră din miraj atunci când pragul încăperii fusese trecut de o vulpe cu blana asemeni cărbunelui, însă cu ochii atât de galbeni, încât puteau să jure că soarele își făcu loc în ei, aceasta așezându-se lângă slujitoarele reginei.
Atunci când plânsetul micului pui de om umplu camera, îi trezise pe toți din paralizie, iar slujitoarele îl puseră pe pieptul mamei sale. Părul său rar era asemeni soarelui, iar ochii lui erau de un negru intens, asemeni blănii Vungrăi.
Când Aminah voia să se ridice, observă după urechea pruncului un cap de vulpe ce îi făcuse inima să se oprească pentru o secundă și mâinile să-i tremure.
- Ce înseamnă asta, regele meu? Întrebă cu vocea-i stinsă, lăsând lacrimile să-i spele fața îndurerată.
- Profeția se adeverește! Țipă un jasnovideč3 din încăpere apoi căzu pe pământ fără să mai miște.
CITEȘTI
Regatul Vulpii Negre
FantasyCând Yitsele mi-au apărut în vis simțit-am mâna-ți rece care m-a atins. "-Nu te cunosc", grăit-am atunci când te-am văzut, m-am întors o secundă iar tu, ai dispărut...