Regatul Vulpii Negre

Revolta

Liniștea palatului deveni una morbidă, căci nimeni nu știa de partea cui să se alăture. Puțini erau ce încă își susțineau regele, majoritatea fie îl condamnau fie rămâneau neuntrii din cauza nehotărârii.

De două amurguri și trei asfințituri Aminah împărțea odaia cu micul prinț, nelăsându-l să iasă afară, îngrijorată fiind de ceea ce ar putea să i se întâmple, iar Damian pe zi ce trece parcă nu mai avea stare.

- Mamă, vreau afară să mă joc cu ceilalți copii!

- Prințul meu, nu este vremea potrivită.

- E din cauza lui Na'av, așa-i?

- Vungra nu îți e prietenă, Damian!

- Ai dreptate mamă, Na'av nu mi-e prieten...Îmi este jumătate!

- Damian, strigă Aminah când își văzu pruncul întorcându-și spatele spre ea și ieșind din odaie.

Damian fugi prin spatele palatului spre grădina acestuia. Deși era mic, simțea că între el și Vungră există o legătură sacră pe care voia să o protejeze. Dădu cu mâna la o parte zăpada de pe diba aflată în mijlocul grădinii și, așezându-se, își strânse genunchii la piept și începu să plângă.

- Na'av! Șopti sperând ca Vungra să-i audă strigarea, însă altcineva a ales să răspundă chemării. Tu cine ești? Întrebă puțin speriat când văzu o vulpe albă asemeni zăpezii ce acoperea regatul. Ochii ei galbeni asemeni soarelui răsărit îl priveau pe micul prinț fără întrerupere, acesta simțind fiori ce-i cuprindeau corpul.

- „Nameri me, sladŭk zalez!"

Cuvintele îi răsunau în cap asemeni unei poezii pe care o visa, căci nu apucase să răsufle și vulpea dispăru.

- Nu pleca! Strigă acesta căutând-o cu privirea. Ce înseamnă? Întrebă, deși nimeni nu putea să îi răspundă

Rămăsese singur și deși părinții îl iubeau nespus de mult, totuși se simțea singur și neînțeles. Cum puteau să îl iubească pe el și să îi urască jumătatea?

Se ridică brusc când la ușa grajurilor auzi doi slujitori vorbind și, ascunzându-se după un tufiș înghețat ascultă vorbele celor doi.

- Yckhel, nu se poate așa ceva! Trebuie să fugim!

- Unde să fugim, Jytuur? Eu zic să rămânem în Kataros, fugim doar din palat, oricum multă lume nu ne cunoaște. Ne putem da drept negustori din Loah'nt, nimeni nu își va bate capul cu obârșia noastră.

- Gândești bine, Yckhel. Și când te gândești că toate rele s-au abătut spre palat din cauza pruncului ăsta blestemat.

- Și regele a greșit că a ascuns acest lucru atâta amar de vreme.

- Dacă l-ar fi ucis n-ar fi știut nimeni.

- Vai, Jytuur, nu vorbi asemenea scornire. Nu știi ce se spune? Dacă ucizi un copil însemnat de Vungră și naiadă, blestemul se abate asupra celor trei regate surori. O să ardă toate recoltele lăsând pământul arid, apele vor fi pline de otravă și mâncarea va fi din ce în ce mai puțină.

- Dar nu s-a mai auzit de ani buni de blestem. Ce se abate oare pe aceste ținuturi?

- Copilul e problema, am auzit că are chiar și semnul Vungrăi după ureche. E cât se poate de apriat că întunericul a pus stăpânire pe el.

Micul prinț începu să tremure încercând să-și stăpânească lacrimile ce-i umplură ochii, făcându-i irișii negrii să sclipească. Avea o vârstă prea fragedă pentru a suporta toate aceste cuvinte ce-i strpungeau inima asemeni unor săgeți cu foc.