Trădarea destinului

Motivul

Motivul pentru care sunt încă aici nu pot să îl exprim prin cuvinte, dar pot să vă arăt cum am ajuns să fiu ceea ce sunt sau ceea ce cred că sunt.
Îmi plăceau verile când briza creată de șoapta naturii îmi mângâia tălpile goale, atârnate pe marginea hamacului. Nu m-am mai bucurat de mult de acel neînsemnat moment pentru că după ce descoperi ce înseamnă grija, nu mai poți să te întorci la ce e frumos.
Am călătorit prin multe gânduri întunecate, dar niciunul nu a fost atât de rece ca ale lui. Câteodată îmi era frică să cred ce îmi dezvăluia printre pufurile de tutun, pentru că era prea improbabil ca cineva să gândească așa.
A fost într-o vară...eram pe timpul liceului și niciodată nu m-am descurcat să mă descopăr singură. Îmi plăcea să descopere altcineva ce ascund printre gânduri și să-mi confirme că sunt specială. Așa că după fiecare despărțire săream în brațele altcuiva, neavând, practic, timp să jelesc ce a fost. De asemenea, la fiecare relație grupul de prieteni se schimba in funcție de norocosul care avea să îmi devină clarvăzător.
Seara, în jurul orei 02:00, admiram de pe pervaz stelele. Mă întrebam dacă o să am ocazia ca într-o zi să le pot vedea atât de bine încât aș putea să le ating. Din cauza luminilor artificiale ale orașului, strălucirea stelelor s-a estompat. Mă uit la telefonul meu care avea ecranul închis. Răsuflu greu din cauză că nu de mult s-a pus capăt relației în care mi-am rupt o parte din suflet pentru a o dărui, dar asta nu trebuia să mă marcheze. L-am luat și am căutat o altă "victimă". Deja obosisem să mă descriu unei persoane necunoscute, care putea sau nu să mă agreeze. Am ales să caut în lista de persoane cu care mai vorbisem, dar conversația se terminase brusc. Spre surprinderea mea am găsit un băiat care nu locuia departe de mine și arăta destul de drăguț. Nu mai țineam minte de ce nu îi mai scrisesem, așa că am căutat prin conversație. Părea o persoană destul de interesantă, dar am ajuns la momentul în care ne dezvăluiam anumite date cum ar fi înălțimea, anii și, preferata mea, visele. Am descoperit motivul iminent: era cu aproape un an mai mic decât mine. Eram dezamăgită, am mai stat puțin pe gânduri și reciteam mesajele. Avea un caracter interesant, era amuzant și am luat decizia să îi ofer o șansă. Nu am mai stat pe gânduri, cu toate că se crăpa de zi, eu i-am scris.
Ființa aceasta mi-a răspuns nu după mult timp, aflasem ca era cu prietenii lui, iar el a continuat să vorbească cu mine. Convorbirea nu se sfârșea, era atât de intrigant, ne curățam de păcate pe acea aplicație marcând momente penibile din viețile noastre. Mă abțineam să nu râd cu zgomot pentru că tatăl meu dormea în camera de alături. Vorbitul cu o persoană, mai alea necunoscută, îți stimulează toate sentimentele să iasă la iveală și te scapă de gândurile negre. Așa m-am simțit atunci.
Cu toate că îmi plăcea unde se ajungea discuția ochii nu mai puteau să rămână deschiși, așa că am amânat continuarea conversației pe următoarea zi într-un parc din apropiere.