SINCE → Luke Hemmings

Chapter 1

April's point of view

"April!" strigă mama de la parterul casei.

"April!" insistă.

"Acum cobor, mamă!" țip, dându-mă jos din micul meu pat.

Razele soarelui se strecoară prin materialul negru al draperiei. Mă uit la ceas. Este ora 6:45. După ce mă îmbrac, cobor la parter unde mama mă aşteaptă cu brațele încrucişate, dând din picior.

"April Walsh! Să ştii că Harris deja ne aşteaptă în maşină!"

Harris este iubitul meu de mult timp, cred că de pe la 15 ani. În ciuda acestui fapt, nu ne-am certat niciodată şi, practic, suntem de nedespărțit.

Mă reîntorc în micuța mea cameră, de unde iau cele două valize crem şi cobor din nou la parter, de data asta ieşind pe uşa de la intrare. Afară plouă. Minunat! Acum mă voi uda toată.

Mă grăbesc spre Mini Cooper-ul de culoare roşie. Cum Harris se află pe scaunul şoferului, iar mama pe cel din stânga lui, sunt nevoită să mă aşez pe bancheta din spate. Harris se dă jos repede pentru a mă întâmpina. Mă îmbrățişează şi îmi ia valizele din mâini pentru a le aşeza în portbagaj.

Deschid portiera pentru a mă urca în maşină. Mă opresc un moment pentru a-mi lua rămas-bun de la casa în care am petrecut atâtea clipe fericite, dar şi destule momente neplăcute.

Pot zice că viața mea a fost echilibrată. Prin asta vreau să spun că numărul de momente plăcute este cam egal cu cel de momente neplăcute.

Dar destul despre viața mea plictisitoare. Să revenim la acțiune.

*****

Mă aflu pe bancheta maşinii deja de o oră şi mă plictisesc teribil. Sunt îngrijorată că emoțiile mă vor acapara pe acest drum spre viitorul meu.

Prin minte îmi trec tot felul de întrebări: "Cum va fi la cămin?"; "Voi reuşi să mă acomodez? Să îmi fac prieteni?"

Îmi pare rău că Harris nu va merge la aceeaşi facultate ca mine. M-am chinuit mult să ajung la Stanford şi sunt mândră că am reuşit.

Mergem pe autostradă de un timp, deci sper că vom ajunge curând.

După câteva minute, ne aflăm în fața universității. E mai uriaşă decât mă aşteptam! Deodată, emoțiile mă acaparează. Cu greu reuşesc să mă dau jos din maşină pentru a păşi pe aleea pavată.

Mama o ia înainte, în timp ce Harris îmi aduce bagajele, mergând în urma noastră. Intrăm într-o sală imensă, fiind întâmpinați de o femeie îmbrăcată la patru ace, într-o rochie neagră până la genunchi.

"Bună ziua!" ne salută ea politicos.

"Bună ziua!" o salută mama înapoi. "Mă numesc Meghan Walsh, iar ea e fiica mea, April," continuă ea făcându-mi semn să mă apropii.

"Proaspătă studentă, aşa-i?" zâmbeşte femeia. "Numele meu este Anne Frost şi sunt prorectorul Universității Stanford," spune dând mâna întâi cu mama, iar apoi cu mine. "Urmați-mă către dormitoare, vă rog!"

Suntem conduşi de către amabila doamnă Frost spre o clădire destul de mare. Intrăm pe o uşă masivă din lemn pentru a păşi pe un coridor lung şi îngust, cu pereți placați cu lemn şi o carpetă violet acoperind întreaga podea.

În capătul holului se află nişte scări din acelaşi lemn care se află şi pe pereți. Doamna Frost ne conduce pe acestea, pe care urcăm până la etajul 2 al clădirii. În capătul din dreapta al holului se zăreşte un geam micuț care constituie singura sursă de lumină naturală din imensa cameră. De-a lungul acestui coridor se află nenumărate uşi din acelaşi lemn.