~~♡°•°♡~~
Mă pierd în constelațiile de pe fața ta, în praful de stele din ochii tăi, însă tu preferi să te uiți la apus. Nu mă pot abține, mă simt absorbit de ființa ta, însăși soarele pălește în fața ta iar culorile ce împodobesc cerul nu se compara cu cele din ochii tăi. Cu cele ce-ți acaparează fața când zâmbești. Cu cele ce ți se așează pe buze când, sincer, faci aproape orice.
Orice îmi dă ocazia de a mă apropia de tine și de a te admira îndeaproape.
Iar lumina și culorile ce s-au așezat pe fața ta inundată de admirație față de natură și frumusețea ce ne înconjoară nu ajută deloc.
Te-aș putea admira un milion de ani fără să mă plâng vreodată. Poate doar bătăile accelerate ale inimii și sentimentul de explozie în piept m-ar deranja, însă nu destul, căci un sărut le-ar accentua și totuși atenua în același timp.
Văd că am început să te ador prea mult, însă nu regret. Aș fi regretat dacă nu te-aș fi întâlnit... Nici nu știu ce m-aș face fără tine.
Aerul ar fi degeaba, abisul ar fi singurul lucru pe care l-aș mai cunoaște în viață iar durerea sufletească ar fi singura durere pe care aș mai fi capabil să o simt.
Ce observ însă e că începi să te uiți din ce în ce mai des la mine cu coada ochiului, și că începi să zâmbești.
Presupun că m-ai prins cu mâța-n sac.
Încep să zâmbesc însă ca un muritor, ca un om incult ce tocmai a văzut o zână, o ființă celestă absolută sau un fenomen extraordinar când mă întrebi de ce nu privesc apusul, că am să-l ratez tot privindu-te pe tine.
"Iubito, aș alege să te privesc pe tine peste o mie de apusuri și o sută de aurore boreale. Culorile tale strălucesc mult mai tare."
Hello
So, love huh...
Lol
Anyway, lăsați un comentariu cu părerile voastre, please
Bye
CITEȘTI
Luminescent
Short Story•> Luminescență: proprietatea unui corp de a emite o lumină slabă, dar vizibilă în întuneric <• Proză scurtă sau, altfel spus, gândurile unei persoane pe care sentimentele au inundat-o, au răvășit-o atât de tare încât nu le-a mai putut ține înăuntru...
