Ochii nu mint niciodată

Prologue - Brian

    

      Mă dau jos din pat, mai amorțit parcă ca niciodată. Deodată, frate-miu, Michael, intră de parcă ar vrea să spargă ușa.

      - Hai odată, leneșule!
      - Tu nu știi să bați la ușă? Măcar intră frumos, fătălăule...îi spun morocănos aruncând cu perna în el.
      - Ei bine, fătălăul ăsta te va duce în  campus.
      - Bine domnule dentist, hai ieși să mă îmbrac.

      După ce mă îmbrac, ies pe hol și o găsesc pe mama cu lacrimi în ochi.
 
      - De ce plângi?
      - Nu e evident? Tatăl tău nu e aici cu noi să te vadă cum devii student. Să nu dai cu piciorul acestei ocazii, Domnul ti-a pus mâna pe cap, fiule.
      - Nu-ți face griji, nu am primit bursa sportivă degeaba...în plus, din cauza mea ți-ai găsit și un serviciu mai bine plătit aici în Nashville. În Shelbyville muream de foame până la urmă.
      - Nu exagera, Brian...aș fi făcut totul pentru voi. Acum sunt mulțumită că tu și frații tăi aveți un viitor cu potențial în orașul ăsta care vă ofera multe oportunități. Michael e deja student aici, și mâine-poimâine va ajunge dentist. Nu știu ce vrea să facă Luis dar sigur va avea multe de ales aici.

      Deși sunt încă morocănos și afectat- din nou- din cauză ca mama mi-a adus aminte de tata, o îmbrățișez și îi sărut fruntea.

      Sunt sigur că îmi va fi dor de distracțiile din orașul natal, de libertatea pe care o aveam, de iarba pe care o fumam uneori, de prietenii de acolo și de fetele cu care aveam aventuri. Dar de ajuns cu asta...va trebui să mă concentrez pe mine, măcar la început...la urma urmei sunt atlet cu bursă la cea mai bună universitate din Tennesse.