Ochii nu mint niciodată

4.

   

    
    E seară și abia am terminat de mâncat. Colegii de cameră cu care m-am pricopsit sunt destul de ok. Unul din ei este Josh, care e coleg cu mine in echipa de fotbal, iar celălalt e un tocilar, Mark, căruia mi-ar plăcea să îi spun "fătălău". Însă m-am lăsat de astea. De când a murit tata sunt mai retras de decât am fost toată viața mea. Ei bine, băieții ăștia cu care împart camera sunt în anul al doilea și știu cu ce se mănâncă facultatea.
    Au început să îmi pună tot felul de întrebări, despre copilărie, ce am făcut în ultimul timp și de excelez în fotbalul american. Nu voiam să le spun că în ultimul an am avut o performanță bună la fotbal datorită morții tatălui meu și că agresivitatea pe care o aveam în teren era datorată demonilor cu care mă luptam înauntrul meu și atunci când nu făceam fotbal îmi vărsam ura pe alți oameni.
     Odată cu întrebările lor, demonii au reapărut. Încep să îi privesc cu răutate și simt că fierb. Mă iau transpirațiile și hotărăsc să ies pe hol. Le spun că merg până afară. Oricum tipul ăla Brock care se crede nu știu cine mi-a ridicat nervii până în gât azi. Sunt cumva mulțumit că am reușit să scap fără să le spun ceva urât sau să sparg vreo ceva. Ei sunt tipii cu care voi împărți mult timp de acum încolo.
  
        ...

     A doua zi sunt trezit de alarma lui Mark, tocilarul. Îmi dau seama că trebuie să merg la curs. Va trebui să învăț anul ăsta. Fug să iau micul dejun, după care fug în amfiteatrul unde se ține cursul comun de microeconomie.

      - Bună ziua, intrați domnule...
      - Brian...Brian Ramirez, îi spun gâfâind.
      - Poftim, intră cât mai este timp. Cei ce întârzie mai mult de 15 minute nu mai intră aici. Tu ai fost la limită.
      - Mulțumesc...ămm..și îmi cer iertare.
      - Stai liniștit. Probabil vrei să stii ce am vorbit cât ai lipsit.
      - Păi cred că da...îi spun de parcă mi-ar păsa.
      - Atunci te va ajuta fata aceea! Domnișoară? Cea care vă verificați Instagramul, cel mai probabil...și arată cu degetul către o tipă blondă, șatenă, naiba știe ce e. Doar că tipa asta era trăsnet. O văd cu se simte rușinată. Se uită in ochii mei și îmi spune:
      - Păi am făcut cunoștință...si am vorbit puțin despre SUA și economia sa.
      - Bravo, domnișoară. Ce atenție aveți. Ați reținut asta în timp ce navigați pe Instagram? Cum vă numiți?
      Profesorul ăsta era cam sâcâitor... Oricum tipa asta părea cam răutăcioasă din privire dar era super frumoasă. Se uita la mine de parcă mă cunoaște.
      - Mă numesc Emma Owen.
      - Brian? Tu nu te așezi? Îmi soune profesorul. Eu eram prea atent la tipa asta. Dar probabil nu merita asta pentru că cel mai probabil e genul ăla de fandosită bogată... oricât de bună ar fi în pat nu aș putea sta mai mult de o zi cu astfel de ființă.
      - Ba da, domnule profesor...
      Mă așez undeva mai în spate și după ce mă fac comod, observ că fandosita aia se uita după mine. Hah...am prins-o. Ceva mă face să ridic colțul gurii dar deodată se uită pentru jumătate de secundă cam amenințător și se întoarce. Culmea că, prima dată se uita la mine ca un miel. Ce naiba? Oricum...bine că nu am rânjit.

      Din dreapta, o voce începe să îmi spună:
      - Mișto frate, Emma Owen tocmai a vorbit cu tine.
      - Da...și ce?
      - Păi nu o știi pe Emma Owen?
      - Ești de aici? Esti fanul ei?
      - Am fost cu ea în liceu...era diva liceului și oe bună dreptate, e frumoasă, are bani și nu e genul care să se culce cu jumătate de liceu.
      - Bine frate...cum spui tu. E om și ea, nu e vreo zeiță...îi spun și ma întorc cu fața în altă parte. Efectiv sunt dezgustat de astfel de tipi. Tipul ăsta e josnic.