Escorta

Prolog

Mă trezesc urlând, în urma coșmarului ce mă bântuie de ani de zile, în ciuda tuturor ședințelor de terapie.
Trag aer adânc în piept, încercând să mă calmez. Azi ar trebui să fie una din cele mai bune zile ale mele: cea mai bună prietenă a mea se căsătorește cu bărbatul visurilor ei, iar eu, desigur, sunt domnișoara de onoare. Nu voi permite ca și azi să cad în capcana trecutului dureros, ce atât de mult îmi doresc să-l uit. Nu, azi voi fi fericită, pentru sora mea de suflet și pentru mine, căci azi voi începe o nouă viață, ce sper că va fi mai fericită decât cea pe care o voi lăsa în urmă.
Tresar, în momentul în care bunele mele prietene își fac apariția în modul lor unic, neanunțate, trântind ușa și aproape provocându-mi un infarct.
─ Aida, pentru numele lui Dumnezeu! Ai idee cât este ceasul? Nici nu ai catadicsit să te ridici din pat! țipă Aimee la mine, bradzilla zilei.
─ În primul rând, mulțumesc din suflet, fetelor, pentru sperietura oferită. În al doilea rând,  nu sunt în întârziere. În câteva minute, voi fi gata. La tine, scumpa mea mireasă nevrotică, va dura pregătirea mai mult, așa că îți sugerez să nu mai țipi și să ne apucăm de treabă.
Privirea sa consternată, mă face să bufnesc în râs, desigur acompaniată de restul surorilor mele de suflet, Anabella și Angela.
Când, într-un sfârșit, reușesc să mă opresc din râs, mă ridic din pat și le spun:
─ Acum, gata cu distracția. E timpul să ne asigurăm că Aimee va fi cea mai frumoasă mireasă, doar este datoria noastră de domnișoare de onoare, nu? Trebuie să ne asigurăm că mirele va fi uluit văzând-o pășind spre el.
Bella și Angela dau din cap, în semn de aprobare. Trecem la treabă, hotărâte să terminăm la timp, pentru ca buna noastră prietenă să își ocupe locul la altar, lângă sufletul său pereche.
După trei ore epuizante, pline de nervi, contraziceri și în final, râsete, am reușit să ne transformăm prietena în cea mai frumoasă mireasă din țară. În momentul în care s-a privit în oglindă, lacrimile amenințau să îi ude obrajii. Ne-am îmbrățișat, încercând să îi dăm puterea noastră, să îi înlăturăm emoțiile provocate de cea mai specială zi din viața unei femei.
Îmi șterg propriile lacrimi și îi spun miresei emoționate:
─ Te rog frumos să nu plângi. Chiar nu mai avem timp să te retușăm.
Începe să râdă, iar când reușește să se oprească, ni se adresează:
─ Cum aș putea să distrug opera voastră? V-am spus vreodată cât de norocoasă sunt să vă am? Voi sunteți singura familie ce o am, surorile ce atât de mult mi le-am dorit. Niciodată nu mă voi sătura să îi mulțumesc lui Dumnezeu că v-a adus în viața mea.
Zâmbim toate trei, în același timp încercând să nu bufnim în plâns. Ne îmbrățișăm din nou, fericite că în această zi atât de importantă, suntem împreună.
─ Și eu îi mulțumesc zilnic lui Dumnezeu că mi v-a scos în cale, exact când aveam mai multă nevoie de voi, de puterea voastră. Pentru asta Îi voi fi veșnic recunoscătoare.
Încerc să nu las lacrimile să mă năpădească, amintindu-mi de acea perioadă atât de nefastă din viața mea. Numai cu ajutorul noilor mele prietene, am reușit să ies din acea perioadă de autocompătimire și am reușit să nu mă scufund în depresia din care nu aș mai fi reușit să ies.
Mă uit la ele, cele mai importante persoane din viața mea. Sunt sigură că oricând, aș fi dispusă să îmi dau viața pentru ele, exact cum și ele ar fi dispuse să o facă. Se zice că legăturile de sânge sunt mai importante decât cele emoționale. În cazul meu, este exact invers. Ele au fost cele care mi-au fost alături în cele mai negre perioade din viața mea, ele au fost cele care m-au susținut, care nu m-au lăsat să mă arunc de pe marginea prăpastiei. Familia mea este cea care m-a dezamăgit, care mi-au făcut mai mult rău, aproape distrugându-mă. Cum aș putea vreodată să le răsplătesc, să le demonstrez cât de mult înseamnă pentru mine dragostea lor?
Răspunsul mi-l oferă Angela, când îmi zice, cu lacrimi în ochi:
─ Te rog, nu pleca!
Oftez și îi zic:
─ Nu am de ales. Trebuie să plec, numai așa voi reuși să uit, să mă vindec. Vă rog, am acum nevoie mai mult ca oricând de susținerea voastră. Nu încercați să mă opriți. Doar spuneți-mi că totul va fi bine și că mă veți aștepta să mă întorc. Asta este tot ce am nevoie să aud.
Văd privirile lor încărcate cu durere, dar de asemenea cu înțelegere. Cum ar putea fi altfel? Dacă nici ele nu m-ar înțelege, care au fost alături de mine în cele mai grele momente...
─ Te înțelegem, Aida. Știm prin ce ai trecut, am fost alături de tine. Niciodată nu te-am putea împiedica să faci singurul lucru care ar fi benefic pentru tine. Sper doar că știi cât de mult îți vom simți lipsa, îmi zice Anabella.
─ Știu. Și mie îmi va fi foarte dor de voi, dar vom vorbi zilnic la telefon, să nu credeți că veți scăpa de mine.
Începem să râdem, după care Aimee îmi zice:
─ Nici nu am vrea să scăpăm de tine. Acum, fetele mele, e rândul vostru să vă pregătiți. Aida, fă-te cât mai frumoasă, căci în seara asta am pregătit pentru tine un cadou de rămas-bun. Este o surpriză ce sper că îți va place.
Trag aer în piept, pentru a-mi calma bătăile rapide ale inimii. Când prietenele mele îmi spun că au o surpriză pentru mine, instinctul meu de a lua-o la goană se activează. Doar știți vorba aceea : „ Fuga este rușinoasă, dar a naibii de sănătoasă”. De fiecare dată când prietenele mele au avut pregătite surprize pentru mine, să zicem doar că nu au fost plăcute, ci...catastrofale.
─ Aimee, nu mai bine renunțăm la orice fel de surpriză și doar ne bucurăm de timpul pe care îl mai avem de petrecut împreună?
Răspunsul nu întârzie să apară:
─ Nu! E spre binele tău, crede-mă. Când se va sfârși seara, ne vei mulțumi. Acum fugi și pregătește-te, suntem în întârziere.
Închid ochii și trag aer în piept, pentru a mă calma.
„ Dă, Doamne, să evit și acest dezastru. Știu că sunt bine intenționate, dar când vine vorba de planuri, prietenele mele sunt ca Dennis the menace.”
Plec în camera de oaspeți, pentru a mă pregăti. Știind că, camera mea va fi servită drept zona de pregătire ale prietenelor mele, eu mi-am mutat cele necesare în această cameră. Mai bine, căci acum chiar am nevoie de un timp singură, pentru a mă gândi la soluții de a scăpa de planurile fetelor mele.
Oftez, pregătindu-mă sufletește și psihic pentru ce va urma. Sper doar să am răbdarea necesară, pentru a mă abține să nu le strâng de gât!