Escorta

Capitolul 5

Mă trezesc speriată, în urma coșmarului ce mă torturează de atâția ani, deși de data asta a fost diferit. De data asta au fost amintirile mele, îmbinate cu ce i s-a întâmplat Bellei. Se pare că până la urmă, evenimentele de ieri m-au afectat mai mult decât credeam. Trag aer în piept, pentru a mă calma. Mă ridic din pat și mă duc la baie. Poate ritualul meu zilnic va reuși să mă calmeze. Nu vreau ca surorile mele să mă vadă în  halul ăsta. Dau drumul la duș și până se încălzește apa, mă spăl pe față și pe dinți. Simțindu-mă cât de cât mai revigorată, intru în cabina de duș. Mă răsfăț cu gelul meu de duș preferat, cu aromă de violete. Îmi masez întreg trupul, pentru a-mi destinde mușchii încordați.
De mult nu am mai avut parte de nopți cu coșmaruri, dar se pare că experiența prin care a trecut Bella, mi-a readus în minte propriile amintiri neplăcute. Similaritatea dintre cele două cazuri a reușit să-mi reînvie trecutul dureros.
Ies din baie, simțindu-mă mai relaxată. Aducându-mi aminte că azi trebuie să mergem cu Bella la sediul șefului ei, mă pregătesc în grabă, pentru a avea timp să îmi beau cafeaua cu surorile mele, lucru ce nu l-am mai făcut de ani de zile. Deși nu sunt tocmai nerăbdătoare să dau ochii cu ele, să reluăm discuția de aseară, știu că nu am de ales.
Îmi las părul liber, fiind lung până la mijloc și ușor cârlionțat la vârfuri. Culoarea sa ce mereu am crezut-o ciudată, o combinație între șaten și ciocolatiu, reușește să îmi scoată în evidență ochii verzi.  Tenul măsliniu se asortează de minune cu nuanța părului meu, cel puțin asta spun surorile mele. Țin minte și acum, când eram mică, cât de mult îmi doream să cresc, să fiu la fel de frumoasă ca mama mea. Acum tot ce pot gândi este cât de mult urăsc că am ochii și tenul ei. Mă uit zilnic în oglindă, dorindu-mi să fi putut să arăt mai mult ca tatăl meu, să fi avut ochii săi ciocolatii, să fi avut părul său negru tuci. Cât pot să regret acum dorința mea de atunci. Este adevărată vorba aceea, „ai grijă ce îți dorești.”. Mi-am dorit să semăn cu persoana ce atât de mult o detest. Desigur, atunci o iubeam... Acum am ajuns să mă uit în oglindă și să mă urăsc. Îmi detest frumusețea, știind că din cauza acesteia am suferit atât de mult. Mereu râdeam de fetele de vârsta mea, când le auzeam zicând că frumusețea lor este o povară. Acum nu mai râd deloc, știind cât de adevărat poate fi...Dacă nu aș fi semănat cu ea, viața mea ar fi fost altfel.
Închid ochii pentru a alunga amintirile încă atât de dureroase.
Știind că sunt în întârziere, mă îmbrac cât de repede pot, alegând perechea mea preferată de blugi negri. Felul cum stau mulați pe mine, scoțându-mi picioarele și fundul în evidență mi-a plăcut de când i-am cumpărat, acum un an. A fost, să zicem, primul meu pas spre a mă vindeca, conform terapeutului meu. A fost primul pas spre a mă accepta cum sunt, spre a nu-mi mai detesta frumusețea. Pot spune că am avut îndoielile mele asupra acestui sfat, dar acum nu regret această alegere. De atunci mi-am schimbat întreaga garderobă, considerând că este un pas uriaș înainte, spre vindecarea mea completă. Nu pot spune că încă nu mă detest atunci când mă uit în oglindă, dar cel puțin am început să mă iubesc un pic mai mult. Vorba terapeutului meu: încetul cu încetul, pași mici spre vindecare.
Mi-am ales o cămășuță cu mâneci scurte, ușor vaporoasă și largă. Fiind atât de cald afară, nu aș suporta vreo bluză lipită pe corp. Îmi încalț sandalele cu toc, îmi iau geanta și ies din cameră. Ajungând la baza scărilor, simt deja aroma delicioasă a cafelei făcută de Bella, exact cum îmi place. Cobor scările și ajung în minunata și încăpătoarea mea bucătărie. Surorile mele stau la masă, cu cănile de cafea aburindă în față și râd de ceva numai de ele știut. În momentul în care mă observă stând în prag, îmi zâmbesc, zicându-mi să mă așez, să ne bem împreună cafeaua. Un gest ce de mult nu l-am mai făcut, unul ce atât de mult mi-a lipsit în anii când am stat departe de ele.
─ Bună dimineața, fetele. Bella, sper că mi-ați păstrat din cafeaua minunată pe care numai tu știi să o faci.
Zâmbetul pe care mi-l oferă în urma complimentului meu, mă unge pe suflet, inima fiindu-mi cuprinsă de fericire. Fericire că o văd zâmbind, după tot ce s-a întâmplat. Ochiul îi arată la fel de îngrozitor ca ieri, dar starea sa de spirit este un pic mai luminată. Ăsta este efectul pe care-l avem una asupra celeilalte.
─ Normal că ți-am păstrat. Toate suntem conștiente de faptul că nu ne putem înțelege cu tine, dacă nu ai parte de doza zilnică de cafea.
─ Of, și eu care credeam că mi-ați păstrat, pentru simplul fapt că mă iubiți.
Afișez privirea mea de îngeraș, iar ele încep să râdă. Oare probabil pentru că mă cunosc suficient de bine, încât să știe că nu sunt deloc un îngeraș? Păcat...
Ne-am băut liniștite cafeaua, neîndrăznind niciuna să deschidem subiectul atacului asupra Bellei. Deși suntem toate conștiente că va trebui să reluăm acest subiect, înainte de a porni spre firma șefului ei, suntem decise măcar acest scurt timp, petrecut ca fetele la cafea, să ni-l petrecem fără a discuta subiecte grave.
─ Cred că ar trebui să pornim spre firmă. Să nu îi lăsăm să aștepte, zice Bella.
─ Până la urmă, cu cine ne întâlnim acolo?
─ Cu detectivul de ieri, trebuie să continui de povestit ce s-a întâmplat și să dau o declarație oficială. Cu șeful meu, Costin. Și cu...
Se întrerupe, pe chipul ei și al celorlalte surori ale mele, întipărindu-se un zâmbet atotștiutor. La naiba! Presimt că nu o să îmi placă continuarea!
─ Și Andreas Nemeș.
Inima începe să îmi bată mai tare, numai auzindu-i numele și dându-mi seama că și azi îl voi vedea. Nu, nu! Nu știu cât mai pot rezista.
─ Aha. Nemeș? Se pare că azi vă voi aștepta în mașină, fetele. Nu te supăra pe mine, Bella, știi că mi-aș dori să fiu lângă tine, să te susțin, dar numai gândul că din nou voi sta în aceeași cameră cu el...
─ Mai bine hai să pornim, și pe parcursul drumului, vei asculta ce am să îți spun. După aceea, poate te vei răzgândi.
─ Aimee, ce ai putea să îmi spui, încât să mă facă să vreau să îl revăd? Este un mitocan! M-a umilit! S-a prefăcut că nu își amintește de mine. Nici nu știu ce m-ar fi jignit mai rău: într-adevăr să nu își amintească de mine, sau să se prefacă că nu își aduce aminte de noaptea petrecută împreună...
─ După ce vei asculta informațiile pe care le-am aflat despre el, poate vei înțelege și poate îți vei schimba părerea despre el.
Informații? Simt mii de fluturi făcându-și de cap în stomacul meu. Oare acele informații or fi de bine sau de rău? Ce ar putea fi atât de important, încât să îmi schimb părerea despre el? Dar oare vreau să știu? Nu mai bine ar trebui să las trecutul acolo unde e? Să nu mai scormonesc în amintiri, pur și simplu să mă prefac la rându-mi că nu îl cunosc?
Ne-am urcat toate în mașină și am pornit spre biroul lui Costin. Timp de câteva minute, am stat în liniște, eu, îngândurată, privind pe geam. Nu sunt sigură că îmi doresc să mai știu și alte informații despre el. Nu vreau să știu nimic despre viața lui. Cum mă va ajuta aceste informații să îl uit? Cred că mai rău mă vor face să mă gândesc la el și așa ceva nu îmi doresc. Vreau să îl uit, vreau să șterg din memorie acea noapte, ce de atunci, a continuat să mă bântuie. Gestul său, de a se preface că m-a uitat, m-a durut mai mult decât aș fi vrut să recunosc. Nici nu voi recunoaște, nici față de surorile mele, nici față de el, dar îmi datorez mie însămi să recunosc că da, m-a rănit. Gândul că acea noapte nu a însemnat nimic în ochii săi, mă doare. Știu că așa ar fi și normal, doar am fost o simplă clientă, la fel ca celelalte dinainte și după mine. Dar pentru mine a însemnat ceva. Nu vreau să mă autoanalizez prea mult și să descopăr cât de mult a însemnat și de ce, căci presimt că nu mi-ar place răspunsul. Știu doar că a însemnat ceva, din moment ce în cinci de ani, nu l-am putut uita. Durerea ce am simțit-o ieri, din cauza gestului său, nu vreau să mai simt. De aceea, este important pentru mine să uit, să uit că l-am cunoscut, să uit ce s-a întâmplat între noi și să nu-i mai permit să mă rănească. De aceea, nu vreau să mai știu nimic în legătură cu el. Nimic!
─ Ok, ți-am lăsat timp să rumegi ideea a ce ți-am spus mai devreme. Acum este timpul să mă asculți, să știi ce am aflat despre el, îmi zice Aimee.
─ Nu vreau să știu! Poți acele informații să le ții pentru tine. Nu o să-i găsesc scuză pentru ce a făcut ieri.
─ Îmi pare rău pentru tine, draga mea soră, dar va trebui să îți pui pofta-n cui! Este spre binele tău să știi aceste informații, așa că taci și ascultă!
Rămân șocată, auzind-o pe Bella vorbind în acest mod. Scumpa, timida mea Bella, să mă repeadă în acest mod?
─ Unde este Bella mea și ce ai făcut cu ea?
─ Are dreptate, Aida. Te rog frumos, nu te mai încăpățâna și ascultă-ne. Este spre binele tău, îmi spune Angela.
Oftez, știind că nu are niciun rost să mă contrazic cu ele. Sunt conștientă că nu contează ce vreau, oricum, fiind în aceeași mașină cu ele, voi fi obligată să ascult. Acum înțeleg de ce nu mi-au povestit acasă, știau că nu mă vor împiedica să plec de lângă ele pentru a nu asculta, dar în mașină... Da, exact, trebuie să-mi pun pofta-n cui. Le fac semne că pot începe povestirea.
─ Am vorbit ieri cu Generalul meu.
Zâmbesc, auzind apelativul ce-l folosește pentru bunicul său. Dragul domnul Octavian, un bătrânel atât de scump, dar în același timp, la vârsta sa, încă de temut. Aimee îi spune Generalul, căci asta a și fost. A lucrat în armată, având gradul de general, până s-a retras, încununat de onorii. Când Aimee are nevoie de informații despre o persoană, chit că sunt informații clasificate, cum era dosarul meu...ei bine, Generalul i le livrează. Este o fericire pentru el, la vârsta sa, să constate că încă mai are oameni ce își aduc aminte de el sau doar îi cunosc reputația și sunt dispuși mereu să îl ajute. Câteodată Aimee l-a rugat să îi facă rost de anumite informații chiar și când nu avea nevoie, doar pentru a ridica moralul acelui moșuleț, ce duce dorul vieții din armată.
─ I-am cerut să îmi facă rost de informații despre el. Deși nu îi știam numele de familie, i-am povestit ce știam despre el, chit că erau informații puține și neimportante. Dar Generalul meu nu m-a dezamăgit! A aflat tot despre el. Iar acele informații au reușit să mă lase cu gura căscată. Știți doar că pe mine nu mă lasă nimeni, cu una cu două, cu gura căscată.
Aici are dreptate. Aimee nu este genul să rămână ușor șocată. Deci asta înseamnă că acele informații sunt chiar importante...Oftez, acum mai mult ca oricând, dorindu-mi să fi putut fugi de aceste dezvăluiri.
Nemailăsându-mi timp să mă pregătesc sufletește, aruncă bomba, lăsându-mă cu gura căscată:
─ Este polițist!
O privesc, șocată! Polițist? Nu e posibil. Nu are cum. Este o escortă... M-am culcat cu el, după ce a fost plătit de surorile mele, pentru a-mi oferi o noapte de neuitat. Cum naibii să fie polițist?
Parcă ghicindu-mi gândurile, Aimee continuă:
─ Nu, nu se înșală. Mi-a trimis chiar dosarul lui, cu poză cu tot. Despre el este vorba, Aida. A trebuit să îți povestesc, căci aceste informații au de-a face și cu tine.
─ Adică? Ce legătură am eu?
─ În acea seară, când ați petrecut noaptea împreună...
Închid ochii, din cauza multitudinilor de imagini ce mi-au năvălit în fața ochilor, imagini și senzații ce evocă acea noapte...
─ Era sub acoperire, Aida. În acea seară, tu ai devenit o persoană de interes în cazul său.
─ Vrei să spui că... m-am culcat cu un polițist? Nu a fost niciodată escortă?
─ Exact. Era sub acoperire, încercând să îl deconspire și aresteze pe șeful acelei rețele, ce se pare că ofereau spre prostituție chiar și minore, ce erau răpite și obligate să facă acea meserie. Nu era doar o firmă să zicem semi-legală, de escorte, cu clienți, ce aveau relații sexuale consensuale. Unele escorte erau obligate să întrețină relații sexuale cu clienții. Dacă refuzau, ori erau bătute, ori violate și pe urmă omorâte.
Dumnezeule! M-am înfiorat doar imaginându-mi toate aceste lucruri. Parcă aș fi fost aruncată într-o lume complet diferită. Știu și eu ce înseamnă abuzul, să fii violată, să fii obligată să ai relații sexuale cu o persoană ce o detești, în mod constant. Dar să fii obligată, mai ales fiind copilă, să ai relații sexuale cu zeci, poate mii de bărbați...mi se pare o adevărată crimă. Acei bărbați nu meritau să fie arestați, ci castrați, torturați, până implorau să fie omorâți. Asemenea specimene de oameni i-aș eradica de pe fața pământului. Deși am ajuns la vârsta de treizeci de ani, continui să rămân șocată și să mă întreb cum pot exista pe acest Pământ asemenea specimene de monștri, pentru a comite asemenea atrocități? Cum este posibil?
Închid ochii, pentru a împiedica lacrimile să-mi curgă pe obraji. De fiecare dată când aud de asemenea cazuri, îmi vine să plâng, pentru victime, pentru mine...
─ La câteva săptămâni după ce ai plecat, a reușit să afle cine era șeful rețelei și să-i aresteze pe toți. Acela a fost ultimul său caz. După aceea, a plecat din poliție și s-a angajat la firma lui Costin, ca șef de securitate.
─ Nu pot să cred ce îmi spui. Pare totul atât de...ireal. Numele meu a apărut în dosar?
─ Nu! Nu a spus nimănui ce s-a întâmplat între voi. Ar fi însemnat să recunoască că a greșit. Cât despre faptul că s-a culcat cu tine... Nu ți-a trecut nici măcar prin cap vreo secundă că poate a vrut să se culce cu tine? Știa că nu are voie, că ar fi dat afară din poliție dacă s-ar fi aflat, dar totuși a riscat și te-a avut. Nu înțelegi că poate, în acea seară a simțit ceva pentru tine, de nu s-a putut îndepărta de tine? Poate de aceea a și părăsit poliția, regretând faptul că nu a putut să îți spună adevărul, că ai crezut că te-ai culcat cu o escortă. Aida, un lucru este cert: te-a protejat. Dacă ți-ar fi scris numele în acel raport, puteai să fii și tu amendată sau arestată pentru solicitare de servicii sexuale. Te-a protejat, fraiero. Ce îți spune acest lucru?
─ Îmi spune faptul că s-a protejat pe el. Și-a ascuns propria greșeală. Te înșeli amarnic dacă crezi că a simțit ceva pentru mine. Nici măcar pentru o secundă. A fost doar atracție și atât.
─ Atunci, de ce a încălcat regula și s-a culcat cu tine, știind că își risca cariera?
─ Pentru că este bărbat, Aimee. Simțea o atracție pentru mine și m-a adus în patul său și punct. Poate nu i-a păsat de încălcarea regulii, din cauză că plănuia deja să părăsească locul de muncă. La asta nu te-ai gândit? Nu am însemnat nimic pentru el, absolut nimic. Am fost un simplu obiect, cu care și-a satisfăcut nevoile. Am fost încă un nume de pe lista femeilor cărora le-a tras-o. Atât!
Întorc privirea spre geam, încercând să-mi ascund lacrimile ce mi-au inundat ochii. De ce îl las să mă afecteze atât? De ce mă doare gândul că nu am însemnat nimic pentru el? Nu este vorba doar de orgoliu, nu? O fi vorba despre...? Nu! Nu o să accept așa ceva. Nu merită inima mea, nu merită nimic.
─ Chiar ți-a intrat pe sub piele, nu-i așa, Aida? Te-ai îndrăgostit de el chiar din acea noapte. De aceea nu ai putut să îl uiți și asta te îngrozește. Să fii îndrăgostită de un bărbat ce de-abia îl cunoști...
Vorbele Angelei mă fac să bufnesc în plâns, nemaiputând să mă abțin. De ce? Pentru că tocmai mi-am dat seama că are dreptate. De aceea mă doare atât de tare tot ce am aflat, de aceea sunt atât de îngrozită. Timp de cinci ani am reușit să mă mint singură, respingând acest gând, dar sora mea a văzut prin mine, și-a dat seama și a zis exact ce refuzam să accept, de atâta timp: sunt îndrăgostită de un străin!
Dumnezeule! Acum ce o să fac? Cum o să pot să-l uit? Cum o să pot să împiedic să mai fiu rănită? Cum o să pot să stau departe de el?
De ce naibii a trebuit să mă îndrăgostesc de el? De ce?