Right On Target ( Pauză )

Capitolul Unu

' Emma & Carter'

Trei bătăi în ușa de lemn îl fac pe Carter Wilson să își ridice privirea din duzina impresionantă de dosare.
- Intră! Spune scurt și își lasă stiloul auriu să cadă pe suprafața biroului negru. În momentul următor frumoasa Emma Lautner,logodnica sa, pășește în încăperea bine luminată. Zămbește copilărește și închide ușor ușa în urma ei.
- Bună, dragule! Sper că nu te deranjez. Chicotește și se apropie de scaunul din piele albă pe care stătea tânărul șaten.
- Sigur că nu, doar că nu mă așteptam să mă vizitezi astăzi. O trage pe genunchiul său drept și îi sărută tâmpla.
- Mă plictiseam și având în vedere că astăzi este o zi superbă...iată-mă aici. Mergem împreună să luăm prânzul,da?
- Iubito,astăzi nu pot,am o ședință importantă. De ce nu mergi tu în oraș? Poți intra prin magazine, asta vă face fericite pe voi, femeile. O sărută cast pe buze și îi zâmbește.
- Carter, eu am nevoie de puțină atenție din partea ta, nu de cumparături. Se ridică și îl privește serioasă.
- Emma,te rog! Nu începem și astăzi cu vechea placă. Știi bine că nici mie nu îmi face plăcere să petrec tot timpul aici. Se apropie de ea și îi cuprinde talia în palme.
- Nu îți place ,dar totuși o faci. De când nu am mai petrecut și noi o zi împreună? De când nu am mai ieșit undeva? Mă trârâi mereu la fel și fel de petreceri sofisticate la care trebuie doar să zâmbim fals pentru a arăta cât de fericiți suntem. Ridică tonul și îl privește fix în ochii albaștrii.
- Emma, mă voi revanșa, ok? Îi mângâie grijuliu părul și o strânge la piept.
- Te iubesc, dar am nevoie și eu de tine! Sper ca diseară să nu întârzii, vreau să vorbim. Își înfășoară mâinile în jurul gâtul său și sărută.
- Voi fi acolo!
***
Pășește silențios în salon. Așează cu grijă sacoul negru pe spătarul unui scaun. Preț de câteva clipe rămâne neclintit, ducând mână dreaptă la tâmplă. Se pare că are de a face cu o migrenă.
- Ai idee cât este ceasul? Tresare la auzul vocii subțiri ce sparge liniștea.
- Emma?! șoptește și imediat încăperea se luminează.
- Carter, face un pas în direcția lui, ai idee cât este ceasul? Ochii ei căprui îl analizează din cap până în picioare.
- Știu, dragă! Iartă-mă, am avut...
- Te rog, scutește-mă de scuze inventate. Mi-ai promis.
- Emma, știu ce am promis, dar crede-mă, chiar am avut de rezolvat ceva important. Întinde mâna pentru a o cuprinde, dar ea face doi pași în spate.
- Orice este mult mai important decât familia ta. Da, Carter acum chiar o să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului. O să avem un copil. Aruncă cuvintele fără prea multă delicatețe și părăsește grăbită încăperea. Intră val-vârtej în dormitorul lor și învârte cheia în ușă.
În tot acest timp el rămâne neclintit forțându-se să proceseze informațiile primite.
Un copil? Un copil al lor. Rodul iubirii frumoase pe care au construit-o în ultimii ani.
Își forțează picioarele să înainteze și într-o clipă ajunge lângă ușa încuiată. Își lipește capul de ea și ciocăne ușor.
- Emma, deschide! poruncește încet strângând degetele mâinii stângi în pumn.
Tânără Emma nu scoate nici un cuvânt. Își menține capul pe pernă și refuză să îi audă rugămințile.

Frumoasa lor poveste de dragoste începuse în urmă cu șase ani. Carter s-a lăsat fermecat de frumusețea și încăpățânarea ei de când a văzut-o pentru prima data. Își amintește perfect și acum acea zi ploioasă de toamnă. Ziua în care a trebuit să o convingă pe micuța Emma să nu mai aștepte autobuzul, să îl lase pe el să o conducă până acasă. Iar mai apoi, pentru a putea merge la o cafea cu ea, a rugat-o timp bun. Mai apoi s-au mutat împreună, erau în culmea fericirii și se completau perfect unul pe celalalt. Se simțeau împliniți, iar Carter a dus relația la alt punct atunci când i-a pus pe deget un inel superb. Cu ochii plini de lacrimi ea a acceptat să fie alături de el până când moartea îi va despărți.
Toată această chimie începuse să se spulbere datorită lui Carter. În urmă cu câteva luni a devenit sclavul jocurilor de noroc, jocuri care îi ocupă majoritatea timpului.
Datorită acestor jocuri Emma rămase singură. Nu îi pasa că are tot ceea ce își poate dori orice femeie, are nevoie doar de puțină afecțiune. Este genul de femeie vulnerabilă, genul de femeie care vrea un bărbat care să o adore și care să fie mereu lângă ea. Acel bărbat pe care îl pierduse cu ceva timp în urmă.
- Emma, te implor, deschide! Glasul lui o face să tresară și își ridică capul de pe pernă. Sare rapid din pat și se apropie de ușă. Lipește capul de perete și își șterge cu podul palmelor lacrimile.
- Emma, iartă-mă! Deschide, te rog! Își dă ochii peste cap și își poruncește să nu mai plângă. Deschide ușa și rămâne neclintită.
- Emm', iartă-mă! Îngenunchează în fața ei și îi cuprinde mâinile în ale sale. Iartă-mă! Te-am lăsat baltă când aveai nevoie de mine. Dar, te iubesc!
- Vino aici! Îl trage ușor de mâini și se ridică imediat. Ochii lui albaștri îi întâlnesc pe ai ei. Rămân preț de câteva clipe nemișcați, vorbind doar prin priviri.
- Vă iubesc! O îmbrățișează puternic și ea își ascunde chipul în scobitura gâtului său.

#Bună tuturor! Sper să vă placă cartea ☺.
Scuzați eventualele greșeli, capitolul este needitat.