❝Adelaide Kline a considerat dintotdeauna viața ca fiind o trilogie compusă din Trecut, Prezent și Viitor, motiv pentru care, la fiecare pas, a făcut tot posibilul să-și aleagă cât mai bine cuvintele și să scrie fraze cândva demne de recitit. Orbită...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ești unicul vinovat de moartea tatălui meu!
Unicul!
Criminalule!
Mi-aș fi dorit să fi pierit tu în locul său.
Măcar astfel aș fi scăpat odată pentru totdeauna de tine.
Vocea Ceciliei Morningstar, înspăimântătoare precum un tunet din neant auzit într-o zi de vară, răsună puternic în ale sale urechi, iar Abel trase pe dreapta și opri mașina, incapabil să mai conducă.
Deși trecuseră deja ore bune de la a lor aprigă luptă și se afla acum la kilometri depărtare de casă, veninul împroșcat de aceasta îi curgea încă pe piele, făcându-l să se simtă murdară și, poate, la fel de malefic. Cum de avea încă asemenea putere asupra sa? Și, mai presus de toate, de ce se găsea dezamăgit, chiar și după atâția ani de nefericire și ură? De ce-și mai dorea și-n continuare un alt final?
Privat de răspuns, bărbatul oftă.
Apoi, parcă sufocându-se, coborî din vehicul și inspiră adânc aerul sărat, sperând c-are să-ndepărteze amarul de pe limbă.
— Ce-a fost oare-n capul meu atunci când mi-am permis să visez la o schimbare? cuvintele se desprinseră de-ale sale buze crăpate, zburând odată cu pescărușii peste marea învolburată, iar el, cuprins de angoasă, o luă la pas pe plajă, căutând singurătatea.
Ori, mai bine spus, pe cineva de mult pierdut.
Cu inima strânsă de întristare și neputință, înaintă greoi parcă gata să pice-n orice secundă. Înjură, deopotrivă, în barbă, simțind brusca nevoie de a-și evoca sentimentele și de a lăsa la iveală tot ceea ce, în fața așa-zise sale familii, nu putuse fi evocat. Căci da, dacă dimineața se arătase a fi nesperat de calmă, cu dulci momente petrecute în preajma doamnei Morningstar după luni de absență, după-amiaza reprezentase întocmai opusul, aducând cu dânsa tot ceea ce disprețuia mai tare – prezența surorii sale vitrege, veșnicul său dușman încă din vremea copilăriei.
Totodată, cea a cărei atenție obișnuise cândva s-o râvnească odinioară nespus, chiar și de în secret. De ce nu putuseră fi prieteni măcar pentru puțin?
Neștiutor, se opri din mers de cum ajunse aproape de apă, iar apoi își scoase din picioare pantofii și lăsă valurile să-i atingă tălpile cu a lor răceala, visând să ostoiască flacăra din suflet. Cu toate că nu lăsase niciodată la suprafață un asemenea sentiment, speriat c-are să fie din nou ignorat ori, mai rău, dat deoparte, tânjise încă din prima clipă la atenția surorii sale mai mari și făcuse tot posibilul s-o câștige de partea sa, dintotdeauna voind pe cineva cu care să se joace.
